Una dintre cele mai mai dure curse din lume, Ultramaratonul Arctic – 6633 Arctic Ultra, a fost câștigată a treia oară consecutiv de românul Tibi Uşeriu. El a trecut linia de sosire primul, la mare distanță (80 de kilometri) de următorul concurent, irlandezul Paul Deasy, după ce a parcurs 617 kilometri, cu 57 mai mulți decât în 2017. Astfel, Tibi Ușeriu a devenit singurul om din lume care a câştigat de trei ori consecutiv Ultramaratonul de la Cercul Polar.
Din totalul cursei, 280 de kilometri au fost parcurşi pe Ice Road, un fluviu îngheţat, însă nu de către toți concurenții care au luat startul (din 23, 16 au abandonat, inclusiv ceilalți trei români înscriși și ei în cursă – Levente Polgar, Florentina Iofcea şi Avram Iancu).
În ultima săptămână, Tibi a reușit să comunice prin telefon cu asociația Tăşuleasa Social, condusă de fratele său, Alin, care a publicat pe Facebook zilnic un raport de cursă.
„Am să încerc să aştern pe hârtie lacrimile care ne-au umplut ochii miercuri dimineaţă, atunci când am privit filmarea. Am să încerc, deşi ştiu că nu am cum să reuşesc. Nimeni nu poate aşa ceva.
Mai avea câţiva kilometri până în Inuvik. Gonise din toate puterile, îşi irosise toată energia, cu un singur gând în cap: să iasa de pe Ice Road…
E ameţit de foame, merge în zig-zag. Se opreşte şi încearcă să mănânce ceva. Nu reuşeşte, corpul nu mai vrea nimic rece, corpul îi cere o mâncare caldă.
Hamul e pe jos, la fel și beţele. Încearcă să se aplece, dar nu reuşeşte. Spatele doare cumplit, iar picioarele sunt ca doi copaci înfipţi adânc în gheaţă.
Aşa că îngenunchează. A câta oară ? Nu-şi mai aminteşte. Știe doar că trebuie să se ridice iar. Stă în genunchi şi privește în zare, către Inuvik, şi-şi spune: Hai, Tibi, încă doi kilometri și mâncăm ceva cald.
Cu greu îşi pune hamul peste umeri, mâinile nu îl ascultă. Apucă beţele și se propteşte în ele, dar nu reuşeşte să se ridice, beţele fug în toate părţile, aşa că le ia pe rând, cu ambele mâini, ca un copil care învaţă să scrie.
Respiră adânc şi reuşeşte să pună un picior pe pământ. Pauză de odihnă. Respiră adânc, se opinteşte în beţe cu tot ce are şi se ridică… încet… ca un moşneag.
Nu a avut putere sa spună nimic. Un pas, încă un pas, încă un pas …şi s-a pierdut în zare.
A ajuns în Inuvik exact când trebuia. O cifra pe o foaie de hârtie. Miracol… sau nu…?
Organizatorii îl aşteptau cu trei maşini, dar nu a întors capul către ei, ar fi fost prea obositor. Un pas, încă un pas, încă un pas… până la capăt. Capătul e Inuvik acum.
Nu l-au văzut niciodată aşa. S-au speriat. Au venit doctorii şi l-au examinat pe toate părţile. Picioarele umflate, dar fără degerături, doar degetul cel mare, care acum e mai scurt puţin. Piele pe tălpi nu mai are de mult timp, s-a dus treptat, dar în rest… nimic.
Au ridicat din umeri, ca de obicei: He is ok!”, se arată în jurnalul competiției 6633 Arctic Ultra.
Citiţi şi
Premiera mondială a unui român cu nume istoric
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
