“Azi m-am simţit norocos că eu sunt tipul cu care trăieşte iubita mea, nevasta mea. M-am bucurat să descopăr că fiinţa aceea atât de frumoasă, modestă, atentă, de dorit, e a mea. Uitasem.”, scrise şi îşi închisese calculatorul.
Povestea a început când omul intrase în magazin pentru a-şi cumpăra mici lucruri de uz personal. La coadă la casă privea, ce altceva decât femeile din faţa sa. Analiza atent ochii, culoarea lor, forma genelor, sprâncenele, forma pomeţilor, acel ceva din sclipirea ochilor. O găsise! O privi preţ de o clipă şi îşi zise că „cine ştie ce tip o fi având-o pe această femeie minunată”. Era pur şi simplu răvăşitoare, perfectă! Câteva clipe mai târziu îşi dăduse seama că invidiatul era chiar el, pentru că frumuseţea care îl atrăsese era nimeni altcineva decât soţia lui, iubita lui. Se simţi ciudat. Parcă o trădase cumva. Jinduise la ceva ce se dovedise a-i aparţine. Realiză că fiinţa aceea trăia o existenţă paralelă cu a lui, că erau amândoi în acelaşi magazin, la acelaşi rând, dar trăiau existenţe atât de separate, putea fi dorită de oricine, aparent împărţeau aceeaşi viaţă, dar era ca şi cum ar fi împărtăşit aceeaşi existenţă locuind în vehicule diferite care i-ar fi putut duce oriunde, în orice altă direcţie. Pentru că până la urmă a merge în aceeaşi direcţie ţinea de alegere.
„Am vrut să-i scriu un mesaj iubitei mele şi să o întreb ce şi-a luat frumos. M-am mulţumit să o admir. Ştiu că rareori intră pe Facebook, aşa că mi-am permis să povestesc ce mi s-a întâmplat”, mai scrisese el.
Poate că a iubi ori ba e doar o chestiune de perspectivă. Dacă mâine ţi-ai schimbat perspectiva, ori ai permis timpului să-ţi distragă atenţia de la iubirea ta, aceasta dispare din raza ta vizuală. Pentru că a iubi e şi o chestiune de alegere. Una zilnică. Azi eu aleg să te iubesc pe tine, promit să-mi amintesc. Zilnic. Şi să ţi-o spun. – Ar fi idealul, dar idealurile se construiesc, iar fiinţele umane sunt inconstante. Totuşi, azi aleg să te iubesc pe tine. Eu. Mâine, privindu-te, poate încă somnoros, bâjbâind după cafetieră, o să îmi amintesc că şi în mâinele devenit azi aleg din nou să te iubesc. Tot pe tine. Şi nu, nu ţine de furnicile din stomac cărora or să le crească sau nu aripi. Mie mi-au crescut aripi când te-am simţit prima oară în preajmă. Pe tine. Şi am descoperit brusc că voi alege zilnic să te iubesc. Ce frumos ar fi să gândeşti la fel!
Iar întâmplarea romanţată şi întoarsă pe toate feţele de către subsemnata, a trăit-o comediantul american, Jason Hewlett. Azi. Mie, şi nu doar mie, îmi răsună în cap Escape, cântat de Rupert Holmes. Tot azi.
La bună recitire!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
