Între 3 şi 25 septembrie se desfăşoară la Bucureşti ediţia 2016 a Concursului Internațional George Enescu. Pe scena Ateneului Român vor urca de tineri artiști ai momentului, dar și muzicieni consacrați și laureați din anii anteriori, care și-au dezvoltat o carieră internațională.
Ateneul Român va găzdui 19 concerte și recitaluri, printre care:
- Un concert de gală, care deschide Concursul, pe data de 3 septembrie 2016, la care participă: Anna Țifu (vioară), laureată a Concursului Enescu 2007, Valentin Răduțiu (violoncel), laureat al Concursului Enescu 2011 și Mihai Ritivoiu (pian), laureat al Concursului Enescu 2011, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu. Programul serii cuprinde: Triplul Concert pentru pian, vioară şi violoncel în Do Major op. 56 de Beethoven, interpretarea în premieră a lucrării „Tektonum” de Sebastian Androne, care a câștigat premiul I al secțiunii Compoziție a Concursului „George Enescu” ediția 2014, precum și Poemul Simfonic „Pini di Roma” de Respighi.
- Trei recitaluri extraordinare susținute de muzicieni consacrați, membri ai juriilor fiecărei secțiuni de instrumente: David Geringas (violoncel) – la pian Ian Fountain, pe 7 septembrie, Florin Croitoru (vioară) – la pian Verona Maier, pe 16 septembrie, și Peter Donohoe (pian), pe 22 septembrie;
- Câștigătorii ediției trecute a Concursului Enescu vor susține, de asemenea, trei recitaluri extraordinare: Ștefan Tarara (vioară), alături de Lora Evelin Vakova-Tarara, Eun-Sun Hong (violoncel), alături de Thomas Hoppe (pian), precum și Josu de Solaun (pian).
- Etapele concursului sunt deschise publicului larg, fiind organizate astfel: etapa I (desfășurată la Universitatea Națională de Muzică București); etapa a II-a, etapa a III-a – semifinala pentru fiecare din cele trei categorii de concurs și cele trei finale, concertul cu orchestra Filarmonicii George Enescu vor avea loc pe scena Ateneului Român. O noutate a acestei ediții este faptul că, începând cu etapa a II-a, concurenții vor urca pe scena Ateneului.
- Dirijorii celor trei finale sunt: Alex Bloch (violoncel), Christoph Poppen (vioară), John Axelrod (pian)
Un eveniment în sine, Concursul Enescu s-a impus de-a lungul timpului ca o platformă de promovare a tinerelor talente pe scena internațională, care deschide drumul pentru cariere internaționale tinerilor artiști și aduce publicului posibilitatea de a asculta un întreg parcurs muzical în decursul a 22 de zile.
Tema din acest an este „Trăiește-ți visul!”, o provocare pe care o lansează Concursul Enescu 2016, nu doar pentru artiști, ci și pentru public.
Detalii aici.
Citiţi şi
A 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu începe duminică la București
Concert Extraordinar de Anul Nou – ediția a IX-a – Călătorie Muzicală în Veneția
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.