Sunt persoane care intră în viaţa noastră pentru a o schimba, fără a avea măcar habar de lucrul acesta.
Mi-a spus o prietenă odată că nu cunoaştem pe nimeni fără un scop, că fiecare persoană care ne intră în univers este acolo pentru a schimba ceva, pentru a ne învăţa ceva şi că atunci când scopul a fost atins, persoana respectivă se retrage din existenţa noastră. Nu am crezut-o atunci. Am cunoscut atâtea persoane care nu m-au marcat cu nimic, care au plecat aşa cum au venit, fără nimic sau care au rămas fără să conteze cu ceva.
Aveam vreo 14 ani. Părinţii mei erau în plin proces de divorţ. Eu stăteam la bunici până când avea să se termine totul, totul care însemna doar haos în jurul meu. La un moment dat, m-am întors acasă pentru câteva zile, iar EL venise cu un verişor de-al meu în Bucureşti pentru a merge la un meci de fotbal. Eram închisă în camera mea, baricadată într-o carte, aşa cum făceam când voiam să mă ascund de realitate. Când am auzit că cineva îmi bate în uşă, nu mi-a convenit deloc, nu voiam să iau contact cu nimeni, dar a apărut el… cu cei mai verzi ochi şi cel mai sincer zâmbet. M-a întrebat ce fac şi dacă poate să intre, ce carte citesc (citeam „aventurile lui Huckleberry Finn”)… nu ştiu cum, dar am ajuns să vorbim despre toate şi nimic, să-i împărtăşesc temeri doar de mine ştiute, să aflu secrete neîmpărtăşite până atunci. Am stat de vorbă vreo zece ore, iar la plecare mi-a promis că odată, cândva ne vom revedea.
A făcut parte din viaţa mea jumătate de zi şi cu toate astea a aflat mai multe despre mine decât alţii care mi-au fost alături jumătate de viaţă.
De mai multe ori în viaţă, cel mai mare impact asupra mea au avut-o persoanele care au poposit doar pentru puţin timp pe traseul meu. Cele mai multe lecţii le-am învăţat de la astfel de persoane şi pot să spun că fac parte din categoria oamenilor norocoşi, deoarece am avut doar lecţii bune de învăţat.
De la băiatul cu ochi verzi şi zâmbet sincer, am învăţat că trebuie să am răbdare, că lucrurile se vor aranja, oricât de fără rezolvare ar părea. Să nu-mi fie frică să am încredere în oameni deoarece niciodată nu ştii cum în cale îţi apare fix persoana care e acolo doar cu scopul de a-ţi schimba viaţa.
Când am început să scriu, voiam să merg în altă direcţie, dar cumva degetele mele au început să tasteze o altă poveste decât ce aveam eu în minte. Probabil că aveam nevoie să-mi reamintesc că trebuie să am răbdare şi că trebuie să am încredere în oameni.
Guest post by Claudia Anton
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
