În secolul XIX a cântat un cântec plin de satiră împotriva regelui şi un soldat lipsit de umor l-a împuşcat şi a pornit Revoluţia Franceză. Care l-a trimis cu încrâncenare pe rege şi pe regină la masă cu Madame la Guillotine. Ştiu asta şi mărturisesc că e adevărat fiindcă am citit în Mizerabilii lui Hugo. Care deşi e doar prozator, e suficient de poet în rândurile lui ca să îl pot crede fără să-i cercetez adevărurile, păstrând numai metaforele.
În secolul XXI, pluriculturismul şi umanismul care au răsărit din aceeaşi glorioasă Revoluţie Franceză l-au ajutat pe Gavroche să crescă şi să ajungă adult. Şi fiindcă ceea ce numim convenţie socială obligă pe adult să aibă şi un nume de familie, nu doar un prenume sau o poreclă şi-a ales numele de Charlie Hebdo. Dar cât veacul poate dura numai lipsa de reverenţă a lui Gavroche. Bunătatea e prea scurtă şi răul e prea adânc înrădăcinat în oameni. Aşa că pentru acelaşi spirit liber, nişte oameni care se cred soldaţi în slujba lui Dumnezeu l-au împuşcat iar pe micuţul ştrengar şi o lume-ntreagă e un pic mai orfană. Zicea cineva azi că în Franţa, capitalul de toleranţă a scăzut sensibil în ceea ce priveşte convieţuirea religiilor. Dar a scăzut suficient de mult încât să înceapă o nouă Revoluţie care să trimită tot la o masă cu Madame la Guillotine conceptul de extremism religios?
Nu pot să spun Je suis Charlie, dar sper ca spiritul lui neconformist să trăiască şi măcar de data aceasta Revoluţia să se desăvârşească în om, fără vărsare suplimentară de sânge.
Citiţi şi
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
