Când vrei ceva cu adevărat, nici măcar nedreptatea care te doare, te frământă şi te macină, nici măcar ea nu te opreşte.
Voi, cei care aţi făcut şcoală pe banii lu’ tata, care aţi primit maşină şi casă la cheie, care nu aţi luptat pentru nimic, voi ştiţi gustul reuşitei prin forţe proprii? Nu cred… şi niciodată nu îl veţi simţi. Nu veţi simţi cum prin toţi porii se emană energia, motivaţia, ambiţia… Nu veţi simţi gustul dulce al victoriei după gustul amar al răbdării. Întotdeauna am crezut mai mult în ceea ce nu văd… Şi m-am întrebat ce preţ plătiţi pentru a vă bucura de tot acest confort. M-am întrebat dacă aţi primit iubire, afecţiune, înţelegere… Şi mi s-a confirmat că nu…
Că, deşi părinţii au vrut să vă ştie „asiguraţi”, chiar ei „v-au handicapat”. V-au tratat ca pe nişte inapţi şi v-au oferit pe tavă totul, mai puţin ce este esenţial: libertatea!
Libertatea de a alege ce vreţi. Libertatea de a alege ce vă place şi ce vă reprezintă. Libertatea să fiţi voi înşivă, să vă simţiți bine în propria piele.
Mă uit în jur şi văd că tinerii care par cei mai fericiţi şi „asiguraţi” ascund multe şi… se ascund.
Au goluri sufleteşti, dar şi goluri în ceea ce priveşte comportamentul. Cred că totul li se cuvine, că ei sunt cei mai deştepţi, cei mai frumoşi, cei mai capabili. Că nu merită să saluţi o femeie de serviciu, să mulţumeşti unui ospătar sau să laşi locul tău unui vârstnic.
Cu toate acestea, piloşii, lenoşii, inculţii, şpăgarii, vor fi viitori medici, avocaţi, judecători… frustraţi! (Bună-i zicala „pasărea mălai visează”)
Da, frustraţi, pentru că se uită la ceas încă de pe vremea studenţiei: „mai trebuie să stau mult la practică?!; câte pagini mai am, că-mi vine să vomit?; ce-i cu nespălaţii ăştia?”
Şi uite aşa, viitorul adult ajunge exact produsul părintelui. Fabricat, frumos ambalat şi… putred pe dinăuntru.
Şi, pentru că tatăl este la muncă, iar mama „se dedică în întregime copiilor”:
Dragă mamă online pe facebook,
Când i-ai oferit copilului tău o îmbrăţişare, o încurajare, indiferent de vârsta pe care o are?
Când i-ai spus că ai încredere în el? Când, deşi i-ai explicat opinia ta, l-ai lăsat pe el să aleagă?
Când ai fost mândră de el ultima dată? Când l-ai ascultat, fără să îl critici, fără să ţipi? Când l-ai îndemnat să îşi urmeze visul?
Dacă răspunsul e: niciodată sau de mult timp nu am făcut asta, înseamnă că telenovelele, emisiunile TV şi „cafa” cu scumpa ta prietenă sunt mai importante decât „puiul” tău.
Şi atunci, te miri că nu îşi deschide sufletul în faţa ta? Că nu îţi vorbeşte? Că se izolează? Că e însetat de linişte şi de libertate?
Am spus şi îmi susţin opinia: De cele mai multe ori, problema e la părinte şi nu la copil…
E nedrept că părinţii îşi distrug propriii copii.
E nedrept că societatea tolerează corupţia și încurajează şmecheria, linguşeala şi nu munca, sârguinţa, perseverenţa…
E nedrept că banul e criteriul major după care ne gestionăm alegerile şi viaţa…
E nedrept că nu poţi să îţi spui „of-rile”, că trebuie să taci ca să ai un serviciu, ca să ai ce să pui copiilor pe masă…
E nedrept că nu există prieteni, ci doar momente de prietenie, că nu de puţine ori prietenul cel mai bun îţi fu*e nevasta…
E nedrept că circumstanţele te îndeamnă să pleci, să pleci din ţara ta, de lângă familia ta…
…Şi totuşi, e minunat când reuşeşti ceva „pe barba ta”, cu toată această nedreptate!
Guest post by Otilia Boldizsar
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
