Noi, egoistele, facem copii

28 October 2015

Oana MihaiNoi, egoistele, facem copii. Din dragoste, parol. Şi, dacă ni-i dorim cu cerul şi pământul, dar ne trezim într-o baltă de sânge în miezul nopţii… e semn că ne moare înăuntru ceva. Cineva. Pe care nu îl vom şti niciodată cum ar fi arătat. Fetiţă? Băieţel? Ce culoare ar fi avut ochii? Ştim doar cum s-ar fi numit, dacă… Şi şoptim rugi pentru că, poate, următorul va supravieţui. S-a întâmplat ca noi să auzim: “embrionul este dezlipit pe o porţiune de… Vă programăm cât mai curând la chiuretaj.”

Iar noi, astea care facem copiii din dragoste, mai suntem şi fraiere rău, pentru că nici nu vom şantaja emoţional un bărbat, legându-l de uşa de la intrare, pe motiv că bieţilor copilaşi le va fi foarte dor de tati. Nu vom face asta pentru că Dumnezeu a pus în noi iubire şi viaţă, nu un contabil fără scrupule. Ne asumăm ca el să plece. În asta nu există înainte planul B. Tu rămâi în cuib pentru că acolo trebuie să le fie puilor cald, şi bine, şi dragoste, în continuare.

Ba ne mai şi trezim că nu ne permitem nici măcar o criză de rinichi. Sau una lombară. Sau moartea. Indiferent prin ce zvârcoliri ale sufletului ai trece, cum să îţi permiţi să mori când ai făcut un pact cu viaţa? Aşteaptă să le pui aripile, unde să pleci?

Noi, egoistele, trăim magia de a da viaţă. De a căra burtici de balene nouă luni, de a lua, poate, pungi de medicamente pentru a duce la capăt mirajul. Ştii şi tu măcar o mare egoistă care a luptat ani de-a rândul cu propriul corp şi destin pentru a aduce pe lume un suflet? Ani în care şi-a dereglat organismul, a plâns, a blestemat, a urlat, a sperat… Şi şi-a văzut aşa de repede spulberate visele.

mama fiu

Suntem egoiste, da. Când le dăm nopţi şi zile, când îi supraveghem pe paturi metalice de spital pentru boli uzuale. O enterocolită pare floare la ureche până îţi vezi puiul cu perfuzii în mâini, alb că varul, vomitând încontinuu, apoi dormind cu orele. Despre mamele care se iau la trântă pentru viaţa micuţului lor cu Iadul, dacă trebuie, ce ştii? Îndrăzneşti măcar să te pui în locul uneia? Eu…nu.

Trăim pentru un cuvânt de-al lor… Ştiu, o cunosc pe cea mai mare egoistă în viaţă. Prietena mea. Se lupta de cinsprezece ani să facă un băiat normal din copilul ei autist. Cu toată răbdarea din lume, cu grijă şi dragoste dumnezeiască, cu atenţie şi devotament. A citit biblioteci întregi de psihologie. A sperat imens. S-a întrebat ce va fi când ea nu va mai fi, dacă nu reuşeşte să îl aducă pe linia de plutire. Ea este eroina din viaţa mea.

Din pur egoism le numărăm în primele ore de la naştere degetelele, le adorăm tălpile şi le venerăm fiecare privire. Le aşezăm şuviţe pe frunte, le mângâiem orice petec de piele julit. Şi trăim disperarea în ziua în care înţelegem că nu îi vom putea feri de dezamăgiri, deziluzii, erori.

Dar reţeta e veche deja. Iei o frază “fumată”, de genul “egoistele nu fac copii” şi o întorci pe dos. Ce iese? “Egoistele fac copii”. Şi încerci cu înverşunare să demonstrezi cât de mârşave sunt aceste creaturi, ele, adultele, care dintr-un ego nemăsurat ţin cu tot dinadinsul să dea naştere. Nemernice fără scrupule! Abominabile din start. Cum or fi venit ele pe lume? Din alţi monştri egoişti, desigur. Cărora pe lumea asta li se spune “mame”.

Iertaţi-mă, vă voi plictisi. Sunt ea, cea a cărei realizare sunt copiii…

Sunt o egoistă fără margini, recunosc. Pentru că nu am ales să am o altă oglindă când vreau să mă privesc, ci două perechi de ochi verzi că mâlul. Le iubesc somnul, visele, întrebările, respiraţia, imaginaţia, minciunelele, greşelile. Şi mă ascund să plâng când sunt rugată să promit : “vei trăi până împlinesc eu o sută de ani, bine?”



Citiţi şi

Soacră-mea

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Andreea / 5 May 2016 16:45

    Faceti copii ca de aia suntem mai multi decat poate suporta planeta asta…ca fiecare trebuie sa faca copii.E un must!Ca sa nu mai spun ca multi fac umbra la pamant intraga lor existenta.Faceti copii ca e neaparat nevoie.Ce rost mai are femeia pe pamant daca nu-si implineste menirea ei esentiala,existentiala aceea de a face copii?!

    Reply
  2. daniela / 31 October 2015 11:45

    sunt o egoista care a nascut si crescut 5 copii 2 baieti si 3 fete si 32 de ani am stat intr-o relatie toxica la care am pus punc acum 5 ani si trebuie sa spun ca sunt deosebit de multumita si doresc sa mentionez ca am asteptat sa faca cel mic 18 ani si apoi am divortat si nu imi pare rau nici un minut ca am suferit si am rabdat atitia ani acum culeg rodele iubirii mele neconditionate !! toti sunt pe picioarele lor 3 traiesc in Londra unul e arhitect si face restaurari de biserici iar unul e senior meneger pe vas de croaziera sunt multumitore lui Dumnezeu pt ei si pt mine sunt mandra de copiii mei !!

    Reply
  3. radu mares / 29 October 2015 17:11

    Tu nu vei muri niciodata.Nici cand ea va avea 100 de ani.

    Reply
  4. EC / 29 October 2015 10:45

    Decizia de a face sau nu copii este una personala si ar trebui respectata ca atare…fiecare e stapan pe viata lui, respectiv in cazul asta pe viata ei. Problema este cum alegem sa ne exprimam si explicam decizia…si observ din ce in ce mai mult ca nu putem face asta decat prin a eticheta sau cataloga in anume fel celelalte categorii cu care nu suntem de acord si din care nu facem parte…ambele autoare puteau alege sa explice de ce fara a eticheta…live and let live…

    Reply
  5. Rares / 29 October 2015 2:39

    Oana Mihai, de cate ori ai vazut-o, auzit-o, citit-o tu pe mama ta facand din asta o drama si-un martiraj, scriind pe pereti despre calitatea ei de mama ? Aveti ideea cat de evidenta este autovictimizarea voastra si superioritatea cu care va afisati profilul de ” mama ” ? Nu sunteti o specie aparte sau pe cale de disparitie si nici nu faceti copii pentru cineva anume… altcineva, pentru lume… Nu mai poti sa respiri in niciun mediu virtual, social, real ca musai apare cate-o mamicuta martira … si arata cu degetul spre ea, nu cumva sa o ratezi sau micsorezi… ca-i Mama si restul nu conteaza.

    Reply
    • Andreea / 26 November 2015 12:17

      Vad ca nu ai înțeles ca articolul de mai sus este replica altui articol în care mamele sunt jignite fiind numite egoiste. Egoiste ca fac copii. Dacă cunoști cuvântul REPLICA ar fi bine sa ți retragi cuvintele. Eu personal nu am scris și nu am postat niciodată calitățile mele de mama chiar dacă mi am crescut singura băiatul. Este prima data când scriu lucrul acesta și da e o lauda. În urma replicii tale uite ca simt nevoia sa ma laud. Pt ca vb în necunostinta de cauza. Habar nu ai ce înseamnă să crești un copil care mic fiind era frecvent bolnav, sa înveți pt sesiune cu copilul pe picioare în paturi de spital cu asistente grețoase, cu un copil care are branula în mana sau în cap și dimineața sa te duci la examen cu sufletul strâns. Sa fii singura sa nu te ajute nimeni nici măcar amărâtul ala de partener care o data jurase în altar ” pana când moartea ne va desparti”. Pt ca în momentul sarcinii dacă amărâtul ala s a schimbat in alt om soluția unei egoiste era sa întrerupa sarcina.. dar cine mi a dat mie dreptul asta? Sa omor o ființă, mai ales copilul meu? Repet, e prima data când vb f pe scurt despre ceva personal dar nu i frumos sa jignești sau sa judeci. Habar n ai ce ascunde un suflet de mama. Și aici nu ma refer la mamele acelea cu bunici părinți socrii bone ajutoare și ele nu mai știu cum sa intre în depresie și sa se plângă. Nu mai știu cum sa și umple facebook ul exact cum spui tu, cu competentele lor de mame.. într un fel îți dau dreptate însă ai fost f subiectiv superficial.

      Reply
  6. Lilith / 28 October 2015 15:40

    Obisnuiesc sa citesc in mare parte, cam tot ce prind,in postarile Catchy.Dar niciodata pana acum,va jur ca niciodata, nu mi-au dat lacrimile.Nu sunt mama,poate voi fi sau poate nu,candva,dar acele cuvinte,asezate firesc si direct,au lovit drept in inima. Scrii divin,Oana Mihai si cand spun divin,nu obisnuiesc sa privesc in “sus”,am convingerea ca divinul e in cei care au talentul tau.
    Oricum,din dorinta de-a “prinde la inghesuiala” sau de-a soca,vor mai exista “pedepse” gen “Femeile au copii din egoism”.Pentru ca barbatilor le este chiar imposibil sa traiasca empatia cu femeia,in general.De-asta noi,purtam in lume,sansa si speranta,pentru ca avem capacitatea reala de-a le da nastere.

    Reply
  7. LN / 28 October 2015 11:30

    Esti ea, a carui unic scop si unica realizare sunt copiii, facuti ca unic mod de a se implini. Cea mai grea forma de egoism, cea mai distructiva pentru copilul ala care oricum nu conteaza ca individ, ci doar ca mijloc de implinire al mamei.
    La asta se referea articolul precedent, la asta se referea ideea de “egoism”. Nici nu-mi inchipuiam ca nu va aparea o drama queen sa arate cat de ranita e in ego de ideea asta. Copilul invata dupa model si, daca modelul ii arata ca nu se poate implini decat prin alta persoana, asa va sti ca trebuie se simta si el implinit. Prin folosirea altor oameni pentru asta, niciodata din resurse proprii. In final, in disperare de cauza, va face si el un copil. & so on.

    Reply
  8. Claudia Cristina / 28 October 2015 10:45

    Sărutmâna, cu drag…

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro