Graţie unui amic în primul rând virtual, de ceva vreme alerg. În toamna lui 2014, în (cumva) istorica zi de 17 noiembrie, am răspuns unui îndemn la o mişcare umanitară, menită să sprijine un copilaş bolnav şi neapărat operabil în străinătate. În schimbul sumei pe care o donai, te angajai sa alergi una, două, câte ture de lac Herăstrău voiai şi te ţineau plămânii.
Venisem aiurea îmbrăcat, pe malul apei erau patru grade, aşa că a trebuit să fug cu geaca de piele pe mine. Nu mai alergasem în jurul lacului niciodată, habar n-avem cât de lung era traseul, dar am dus cu bine la capăt un tur complet. Nu m-aşteptam, un om ale cărui sporadice elanuri sportive se materializau doar în marşuri, câteodată, de câţiva kilometri pe jos. Pe de altă parte, alergarea mi-a plăcut întotdeauna, aşa că am traversat o lungă iarnă cu un gând însâmburit în minte: de la primăvară să o reiau. Ceea ce am şi făcut.
Câteodată mai ating cu fruntea o creangă de salcie prea încovoiată sau un nor de parfum de caprifoi. Am bucăţile mele de drum favorite, când liniştea oraşului se instalează şi bruiază muzica din căşti. Îmi place cum se răsfrânge soarele în lac dimineaţa, în zori, după ce ai depăşit unul dintre debarcadere. Ştiu cam cu câte sute de metri înainte de finiş să forţez un pic, ca să mă încadrez într-un interval decent de timp. Am învăţat să ignor frigul matinal, iar vântul, care, câteodată, mi se aşează pieptiş, e doar un impuls în plus.
Ce nu ştiu niciodată este maratonul interior pe care îl vor trasa în mine kilometrii parcurşi în succesiunea vârf-talpă-respiră-păstrează ritmul. Pentru mine, alergările pe malul lacului, dis de dimineaţă, sunt singurele momente în săptămână, în afară de somn, când timp de aproape o oră, nu vorbesc cu nimeni. Fug singur. Cu alergătorii pe care îi mai întâlnesc, când ne recunoaştem, mă salut din ochi. Telefonul nu sună. iPod-ul îşi face datoria neîntrerupt. Atunci, probabil năucite de atâta libertate, gândurile o iau razna, sprintează, prind o viteză aproape nepermisă dacă vrei să ţii la drum lung, se învolburează şi o apucă pe cărări nebătătorite. Ele nu se împiedică. Nu domolesc pasul pe linia de cale ferată. Nu sar peste bălţi. Se înlănţuie periculos sau seducător, rup ritmul când te aştepţi mai puţin, formează plutoane sau irump singure, curajoase, cum, la fel de bine, abandonează cursa după doar câteva minute, lăsând locul altora, mai bine antrenate.
De când alerg, nu pot decât să sper că sunt mai sănătos. Mă simt grozav după o tură sau chiar două, dar nu mă simÅ£eam rău nici înainte. Nu sunt nici mai slab, nici mai fit, nu mi s-a schimbat culoarea ochilor. ÃŽncă îmi zdrelesc pieliÅ£ele până la sânge ÅŸi mă irit după bărbierit. Alergatul mi-a adus un obicei bun, deÅŸi ceasul care sună ÅŸi în weekend nu e chiar pe gustul tuturor. Poate că e benefic pentru plămâni, inimă ÅŸi colacul din jurul burÅ£ii. Primenirea mentală, însă, pe care o presupune, acesta e un bun cuantificabil imediat. Când alerg am senzaÅ£ia că sistemul nu trece doar printr-o defragmentare temeinică ÅŸi pune fiecare cluster la locÅŸorul lui, ci parcă se deschide o fereastră care pompează aer curat într-o cameră ordonată. Când alerg, visez emisiuni ambiÅ£ioase, imaginez interviuri curajoase, rezolv dispute inutil complicate ÅŸi prelungite. ÃŽnchei conflicte. Deschid capitole. Concluzionez dileme. ÃŽncep cărÅ£i, termin articole cu miză, găsesc soluÅ£ii, port dialoguri argumentate ÅŸi inatacabil construite, vorbesc mai convingător, scriu mai bine, zâmbesc mai mult. După ÅŸapte, după zece kilometri sunt o variantă updatată a propriului meu profil spiritual. Poate cel pe care mulÅ£i ÅŸi-ar dori să îl întâlnească la mine ÅŸi… încă mai speră.
Picurii de transpiraţie care se lăţesc pe asfalt spală acest eu temporar. Potrivirea pasului la mersul obişnuit dezumflă avântul. Treptat, scurtcircuitele şi bălmăjeala de idei se insinuează la loc. Între urechi nu mai e decât muzica din căşti. Dar faptul că pot ajunge din nou la această igienizare lăuntrică e un stimulent cel puţin la fel de motivant ca perspectiva (în continuare la fel de îndepărtată) a unui abdomen plat. Merită soneria ceasului deşteptător.
Încercaţi.
Citiţi şi
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.