Am găsit mai demult, într-o carte, câteva cuvinte care mi-au rămas în suflet și în minte. Era acolo, printre pagini, un tip simpatic care zicea așa – “Am remarcat că oamenii, cu cât sunt mai înzestraţi, cu atât sunt mai agreabili.”. Mi-a plăcut foarte mult acel mesaj, mai ales că și eu, fără cea mai mică urmă de îndoială, sunt nemaipomenit de înzestrat și dotat, prin urmare și foarte drăguț cu cei din jurul meu. Fiind o persoană atât de extramegaultraexceptională aveam însă și opțiunea de a fi arogant, căci o persoană superioară are acest drept, nu-i așa? De fapt nu, un foarte mare nu – nimeni NU are acest drept, chiar dacă mulți și-l asumă în numele unei false superiorități.
Lăsând gluma la o parte, nu cred ca aroganța poate fi acceptată sau înțeleasă vreodată. O găsesc mai degrabă tristă, asemenea unei puțe mici și zbârcite care își trage un prezervativ peste cap și suflă în el până se umflă la maxim, după care se uită mândră în jur – Vezi, băi, ce mare și tare sunt? Dacă înțepi la momentul potrivit, în punctul potrivit, cu acul potrivit, balonul se dezumflă și rămân doar niște complexe mai mici sau mai mari, acoperite de masca unui om superior, masca mare a unui om mic.
O doamnă îmi spunea mai demult că găsește excitantă aroganța unui om inteligent. Cred că făcea o confuzie destul de regretabilă. Un om cu adevărat inteligent nu poate fi cu adevărat arogant. Poate să se joace un pic, dar atât. Practic vorbind, este o pierdere de vreme să îi privești cu superioritate pe cei din jur, o degradare a propriei persoane și nu îți poate aduce ceva bun vreodată – poate doar admirația celor mai impresionabili, dar acest tip de admirație nu este real, nu se bazează pe respect, ci pe umilință.
Nimeni nu are dreptul să-l disprețuiască pe cel de lângă el. Am văzut doctori care-și tratau pacienții ca pe niște sclavi, preoți care se răsteau la bătrâni în biserică, profesori care își umileau elevii. Totul în numele unei superiorități inexistente, oferite de un statut care ar trebui să-i ridice, nu să-i coboare. Un om de calitate este drăguț, amabil cu cei din jurul său, iar un om cu adevărat mare îi face și pe cei de lângă el să se simtă mari. Un om înzestrat se deschide către oameni, cel arogant se închide în carapacea lui mică.
Totul începe de la a fi mai drăguți, mai înțelegători cu cei de lângă noi. Mai buni. Și poate așa vom deveni și mai înzestrați. Nu modestia este cea care ne face slabi, ci lipsa de respect față de cel de lângă noi. Fii drăguț cu cei din jur și vei fi, poate, respectat. Iar de nu vei primi respect, rămâi agreabil, căci te vei respecta pe tine în primul rând.
Cartea Exorcizat poate fi găsită aici.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
