“Primii 12 ani au fost foarte dureroşi din cauza modului în care tatăl meu m-a tratat. Cred că era o persoană foarte nefericită şi pentru că nu a ştiut cum să îşi rezolve propriile lui drame personale şi pentru că nu a ştiut cum să-şi vindece rănile interioare, a început să proiecteze asupra propriei lui familiei tot ce era mai urât în el. Am crescut într-un mediu foarte toxic şi plin de violenţă şi această violenţă a încetat în momentul în care tata a murit… A murit când aveam 12 ani. Eram în clasa a 5-a şi îmi aduc aminte şi acum cât de liberă m-am simţit. Am trăit în frică foarte mulţi ani şi chiar dacă violenţa şi abuzul fizic şi psihic au încetat odată cu moartea lui, pentru că erau atât de multe răni nevindecate din cauza trecutului, am continuat să sufăr şi am continuat să trăiesc în frică pentru încă foarte mulţi ani…”
Așa a fost copilăria Luminiței Saviuc, fata care a publicat în 2014, în Huffington Post, un articol intitulat „15 idei toxice la care trebuie să renunţi pentru a fi fericit“ care a devenit viral prin cele 1,2 milioane de share-uri. Iată ce răspunde Luminița într-un interviu publicat în Adevărul de Suceava.
– Spune-ne 10 reguli de viaţă esenţiale, ca să înţelegem cum ne putem schimba.
1. Purifică-ţi gândurile.
2. Asumă-ţi 100% responsabilitate pentru propria ta viaţă.
3. Renunţă la tot ce e toxic în viaţa ta – gânduri, idei, prietenii, obiceiuri, oameni etc.
4. Fii bun cu tine însăţi ca să poţi fi bun şi cu cei din jur.
Luminița Saviuc, fata din Suceava care aduce fericirea 🙂
5. Apreciază fiecare experienţă şi fiecare persoană care vine în viaţa ta, bună sau rea.
6. Construieşte-ti viaţa nu pe baza a ce ai trăit în trecut, ci pe baza a ce vrei să trăieşti în viitor.
7. Foloseşte-ţi imaginaţia şi îndrăzneşte să visezi. Trăieşte-ţi viaţa ca şi cum nu ar exista limite.
8. Petrece mai mult timp în natură.
9. Fii autentic. Fii vulnerabil. Ai încredere în tine. Trăieşte-ti viaţa după propriile tale reguli, nu după regulile învechite ale celor din jur.
10. Renunţă la frică şi permite-i iubirii să-i ia locul.
Interviul integral îl găsiți aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Vedere din trafic: cum arată o societate cu nervii la pământ