Îmi plac ființele care fac dimineața cafeaua, ca pretext sau preludiu la iubirea de seară lăsată între cearșafuri; sufletele misterioase și discrete care inspiră, dezvelind apropieri și depărtări. Cele care atunci când își poartă dorința sau visul în privire, le poartă pe ale tale fără să-ți ceară voie. Îmi plac inimile puternice și calde, care șoptite devin frenezie. Care te fac să te bâlbâi la ultimul cuvânt pe care l-ai spune cu voce tare, dacă l-ai găsi la timp. Îmi plac spiritele ascunse în taine, ca după prosopul de baie, când le zărești surâsul dezgolit pe jumătate și habar n-ai, dacă e momentul când te pierzi sau te regăsești în lucruri. (Ne)începute.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
