Scriu despre asta pentru că toată lumea mă întreabă cum dracu’ am reușit să mediatizez cartea asta atât de bine!
Sunt un bou! Sinistru chiar . Să vă explic. Mă numesc Adrian Teleșpan și am succes. Am scris o carte. Se numește Cimitirul. Primul tiraj a fost de 1000 de exemplare și e aproape epuizat. Ceea ce înseamnă că am succes. De ce sunt bou? Pentru că în cretinismul meu eu încă sunt nesatisfăcut. Ca orice om prost, eu sunt cumva nemulțumit de situație!
Toată lumea îmi spune că faptul că am vândut 1.000 de exemplare într-o lună e un lucru absolut extraordinar pentru România. Eu mă încăpățânez să cred că poate nu e chiar așa. În continuare o să am, totuși, o doză de bun simț și n-o să vă vorbesc despre cât de prost sunt eu, ci despre cum am ajuns la o performanță pe care eu, deocamdată, nu o înțeleg și apreciez.
Cimitirul este cea mai mediatizată carte din ultimii ani. Poate chiar mai mult. Adică eu, cel puțin, nu m-am întânit niciodată de sute de ori cu o carte pe Facebook sau oriunde în altă parte fie că e vorba de TV, radio, presa scrisă sau online. Sunt întrebat foarte des câți bani am cheltuit ca să o fac atât de vizibilă. Răspunsul este extreme de simplu: ZERO. Ba nu, mint. Am cheltuit câteva milioane pentru copertă. Iar aspectul contează mult în promovare. Fac o paranteză minusculă: Dacă aveți vreodată nevoie de un ilustrator genial, Maria Zurbagiu e omul pe care îl căutați. E tânără, genială și punctuală. În rest, n-am cheltuit nimic. Nimic! Pentru că eu sunt foarte simpatic, iar Facebook e gratis. Astea sunt datele problemei. Să vi le explic.
Factorul 1. Timp de 12 ani am lucrat în aproape toate televiziunile din România. Pro TV, Realitatea TV, Digi24, Antena 3, România TV. Șefilor de acolo nu le-am lăsat o impresie prea bună pentru că nu sunt genul de angajat dedicat muncii. În schimb, colegii mă iubeau pentru că am umor, frate. Gârlă! Da, mă laud! Am umor și mor de dragul lui! Anii au trecut, lucrurile s-au schimbat, iar foștii colegi au devenit șefi. Așa se explică faptul că am ajuns să vorbesc despre carte la toate televiziunile de mai sus. Dar mai e o chestie importantă. Le-am dat să citească Cimitirul înainte și le-am zis să mă cheme doar dacă le place. Le-a plăcut, să moară mama! La toți! Și m-au chemat. Știți cum se numește să ai 12 ani de carieră regretabilă în TV înainte de a scrie o carte? Noroc!
Tot noroc se cheamă și faptul că Mirela Bucovicean, publicistul cărții, mi-a nimerit întâmplător în casă. Ea m-a ajutat să fac o lansare/petrecere a cărții în Gaia și să intru în contact cu mulți oameni cu bloguri de fashion care altfel n-ar fi auzit sau scris despre mine. Morodan, I love you! Meganoroc se cheamă faptul că în cele trei zile petrecute cu Bucovicean am cunoscut-o pe Andreea, maștera care mi-a editat cartea.
Noroc e că am avut-o pe Cristina Bazavan șefă. O înjuram deseori. Acum n-o mai înjur, ci îi sunt dator, băga-mi-aș! Am lucrat doi ani la Tabu. Scriam pe site. Așa am cunoscut mulți oameni care lucrează acum la diverse reviste sau site-uri. Și lor le-am dat cartea și i-am rugat să o promoveze dacă le place. M-au ajutat! Fără Ulmeanu n-aș fi apărut jamais în Elle.
Factorul 2. Facebook-ul e gratis. Pe bune. Nu costă nimic. Am făcut o pagină a cărții și am acceptat toate cererile de prietenie pe pagina mea! Inițial nu îmi prea plăcea asta pentru că nu mai știam pe nimeni din newsfeed. Apoi zeci de oameni au început să îmi scrie că s-au c***t pe ei de râs citind cartea. Că au plâns. Că s-au excitat. Și să mă întrebe diverse. Oameni pe care nu îi cunosc. Îmi fac timp să le răspund tuturor. Chiar acum, în paralel cu textul ăsta, vorbesc cu o domnișoară care îmi spune că a auzit pe cineva citind un pasaj anal din carte la un curs de PR, că a râs cu lacrimi și că se duce să își cumpere cartea. Le răspund tuturor la toate întrebările, le mulțumesc pentru complimente și îi rog să scrie despre carte pe wall-ul lor. Și o fac. Și le mulțumesc din nou pe această cale. Pentru că oamenii simpli, necunoscuți m-au ajutat mult. Imens.
Editurile nu au nici bani, nici timp să se ocupe de promovarea cărților. Cimitirul este o carte vizibilă pentru că eu și prietenii mei ne-am străduit să o promovăm. Nu sunt bun la sfaturi, dar autorii români contemporani trebuie să înțeleagă că de ei depinde ca volumele lor să devină cunoscute. Evident, dacă e ceva de capul cărților respective. Eu am scris o carte bună pentru mulți oameni! Chiar e o carte mișto! Acum pot să spun și eu asta în gura mare pentru că au mai spus-o câteva sute de oameni în public sau în privat. Într-adevăr, sunt foarte norocos că am atâtea relații, dar oamenii ăștia n-ar fi avut cum să mă ajute dacă nu le-aș fi scris fiecăruia în parte. Sute de mesaje. N-ar fi auzit nimeni de Cimitirul dacă eu aș fi stat cu mâinile în sân. Ceea ce, ca homosexual, e greu de crezut că voi face vreodată!
Citiţi şi
Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?
Dispariția lentă a unei platforme de socializare și posibilitatea ca tu să devii CEO
9 din 10 bărbați “bine” de pe Tinder, 35+… nu-s vaccinați!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
