Nu sunt o ”rompe corazones”.
Foarte departe de mine acest gând.
Mai mult: atunci când am intenții cu-adevărat criminale, rămân într-o tăcere tâmpă, cu rațiunea împrăștiată într-un spațiu din care lipsește gravitația, atât de necesară pentru a forma propoziții mai complicate decât ”Ana are mere”.
În astfel de momente, IQ-ul meu scade dramatic sub 25, și, fiindcă vorbim – conform DEX – de o stare patologică, constând dintr-o debilitate mentală maximă, nu e de mirare că atrag situații pe măsură.
Când s-a întâmplat să mai zgârii, fără intenție, vreun corazon, a fost – la asta mă pot susține toate scrierile de specialitate – din cauza unei erori de comunicare.
Și a măștilor, îmi mai permit să adaug.
Adică ce poate fi mai teribil decât să mergi la un bal mascat, purtând figura proprie, 100% din piele originală, iar cei din jur să creadă că ești o mască în plus? Sau mai tragic: tu să crezi că măștile din jur sunt reale.
Câteodată e cu noroc: fața din spatele măștii poate fi mai agreabilă decât masca în sine. Câteodată, însă, nu: fața și masca se confundă într-un aluat de clătite cu ingrediente alese neinspirat.
– Te-am căutat ieri și nu erai, îmi reproșa E la telefon într-o zi de vară.
– Aaa, păi am ieșit cu fetele la o bere după examen…
– Apoi te-am văzut vorbind cu M în fața căminului și nici nu te-ai uitat la mine…
– Serios? Nu te-am văzut. Ar fi trebuit să te apropii. M are examen mâine și e fiert. I-am povestit ce subiecte s-au dat la examenul de marți.
– Câte examene mai ai? Că nu se mai termină!
– Ăăă… e sesiune!
– Ăsta-i motiv ca să nu te întâlnești cu mine…
– …?
– Nu mă iubești, suferea el la celălat capăt al convorbirii.
– … ies la o bere cu fetele deseară. Hai și tu.
– Nu vreau să ies cu fetele. Vreau să ies cu tine!
(Jesus)
– …după sesiune…
(și bere și concertul de la stadion și Ulysses)
– Nu înțelegi că vreau să fiu 24 de ore cu tine?
(sper că nu)
– Înțeleg… înțeleg…
– Nu înțelegi! îmi striga el oftând, eu te iubesc mai mult decât mă iubești tu.
– Dar ieșim abia de două săptămâni!! încercam eu să calmez ape isterice de telenovelă.
– Da. Și a doua zi , eu ți-am spus cuvintele…
– Sunt doar cuvinte. Nu mă cunoști îndeajuns ca să vorbești serios…
– Da… sunt doar cuvinte… pentru tine.
– Erai mai amuzant cu o săptămână în urmă, ce-ai pățit? încercam eu o glumă inutilă.
– În VIAȚĂ există lucruri mai IMPORTANTE decât râsul…
– Ești în perioada aceea delicată a lunii? rânjeam eu de-a dreptul la telefon în timp ce urcam scările ca să ajung în cameră.
– Iar râzi, răspundea Exasperarea personificată. Nu poți să vorbești serios nici măcar o clipă?
– Râsul E UN LUCRU SERIOS!
– … dacă nu vii în parcul Rozelor la 7, mă arunc în Bega. Pa.
Cel mai mult detest când mi se trântește telefonul în nas.
– Unde mergi? mă întreba o amică de pahare, nu vii la bere?
– Întârzii puțin, începeți voi fără mine. Mă duc să văd ce vrea E. Zice că se aruncă în Bega.
– Dar ce l-a apucat?
– Habar n-am…
Pe malul Begăi, între alte sălcii, mă aștepta o salcie mai plângătoare decât cea mai bocitoare specie de salcie descoperită în prezent.
– Ce vrei tu de la viață? mă întâmpina în loc de : ”Hei, salut, ce faaaci?”
– …?
– Nu știi…
– Vreau să iau examenul de poimâine ca să merg bucuroasă la festivalul berii.
– Atât???!!
– Bine… și cel de săptămâna viitoare, dar mai este vreme până atunci.
– Cine vine la festival?
– Cargo! Nu e grozav??
– Nu-mi place Cargo. Nu mergi nici tu! Punct.
– …?
– Și ar mai trebui să o rărești cu ieșirile la bere între fete.
– Alte pretenții? întrebam într-o doară în timp ce mă pufnea râsul.
– Deocamdată nu.
– Bun. Că oricum am de gând să ignor ce-ai spus.
– Nu pot fi cu tine în condițiile astea.
– Te înțeleg.
– Renunți așa ușor la IUBIREA noastră??
– Pământul către E: Ieșim de două săptămâni!!
– Știam eu că nu mă iubești, articula el în crescendo. M-ai mințit de la început!
– Ooo, îmi pare rău. Nu ești tu de vină. Sunt eu mai lentă și am nevoie de mai mult timp…
– E clar că tu ești de vină!
Clătita și masca – prăjite într-o lume bidimensională.
– Vezi? Și acum că am lămurit lucrurile, trebuie să plec.
– Mă arunc în Bega! Mă arunc! Mă arunc…
Și s-a aruncat. ”Și apa unde-au fost căzut/ În cercuri se rotește”. Dar fiind așa de vară încât puteai traversa Bega pe picioare, nu s-a întâmplat nimic.
End.
Citiţi şi
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Părinți reglați emoțional, copii alfabetizați emoțional
Dacă întrebi 10 studenți la medicină…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
