Când nu mai păstrezi nici pălăria, nici fardul de obraz, ci doar muţenia dintre voi

19 November 2011

Mi-a traversat obsesiv gândurile o conversație pe care mi-am apropiat-o indiscret într-o cafenea londoneză cu aer berlinez și cafea turcească la nisip. La masa de alături, un cuplu frumos până în măduva oaselor, aproximativ 45 ani, eleganță neostentativă. Nu mi-ar fi atras atenția conversația lor dacă nu ar fi fost, de fapt, o non-conversatie.

O anti-conversație, aproape. Un schimb de muțenie care mi-a paralizat lingurița în ceașca de cafea de teamă să nu fac vreun zgomot. Ei, se pare, detestau orice zgomot. Sau orice zgomot produs de celălalt. Și-au mâncat cheesecake-urile schimbând două grimase, într-un plictis care se propaga în cafenea cu viteza sunetului. Au plecat în muțenie, cu muțenia lor cu tot. El i-a pus trenciul pe umeri şi i-a ținut ușa, ea nu i-a mulțumit și nu a schițat vreun surogat de zambet. Mi-am promis atunci că nu voi mai trage cu urechea la muțeniile altora. Și că nicodata nu îmi voi îngădui să fiu într-o relație care imită tacerea. M-am tot întrebat: ce ne spunem când nu ne spunem? Și dacă ne spunem, de ce nu o facem articulând, rotunjind cuvintele?

Puține relații încep cu logoree, cu un schimb năucitor de cuvinte, fraze, calambururi. Cele mai multe încep cu o muțenie. Muțenia privirii, a ghicitului, a cuvintelor vag rostite. Ne vedem înainte de a (ne) vorbi. Apoi urmează, probabil, logoreea. Ne dezbrăcăm de idei, amintiri, revelații, frustrări într-un striptease intelectual și afectiv. Nu mai păstrăm nici măcar pălăria, nici fardul de obraz, nici detaliile tabu despre noi. Primim, ca într-un troc post-modernist, o cantitate identică sau măcar similară de detalii despre celălalt. Plonjăm în halucinaţia rozalie a unei relaţii logoreice.

cuplu

Vreau să cred că există și muţenii non-terifiante. Sunt momentele în care fiecare dintre noi, ca Faust, coboară în adâncul lui, acolo unde nimeni nu coboară de bunăvoie. Ai nevoie de cineva care să îţi ghideze pașii. Şi să tacă în timpul acestui pelerinaj. Ori sunt clipele în care orice conversaţie e doar un quod erat demonstrandum. Nu mai spui nimic pentru că totul a fost deja spus.

Exerciţiu de masochism: imaginaţi-vă că vă treziţi într-o cafenea tranşând cu lingurița muţenia proaspăt instalată între voi. Nu vă mai salvează vremea(nici măcar pe britanici, sic!), trecătorii, lista de cumparături, cadourile de Crăciun, planurile de vacanţă, prietenii, fostele iubiri. Nici măcar sarcasmul nu vă mai salvează de muțenie! Sunteți irecuperabili pentru că nu mai aveţi ce să vă spuneţi. Nimicul, se pare, nu poate fi articulat. Și atunci, ce faceţi? Vă mai comandaţi un latte cu partenerul de muţenie sau căutaţi un partener statornic de conversaţie?



Citiţi şi

Sneakers pentru bărbați – Ce este util să știi înainte de a-i cumpăra? Ce branduri merită atenția ta?

Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști

Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Florin / 18 April 2013 19:39

    Tacerea ACEASTA in doi este infioratoare. Si mai ales lasitatea, nehotararea de a continua relatia in tacere in doi.
    Am vazut insa si tacere frumoasa. eram intr-o cafenea in Basel si doi batrani s-au asezat la o masa langa mine. In tacere. Dar ce era diferit era ca zambeau. Si in tacerea lor in timp ce facea fiecare cate ceva au facut un gest extraordinar pentru o cultura germana. El i-a luat mana si i-a sarutat-o. Asa.. “en passant”.. ea i-a zambit si si-a vazut de cititul meniului. De atunci ma framanta o intrebare. Este posibila dragostea sa paseasca peste zeci de ani de trairi impreuna? Sau se intalnisera cu doar cativa ani sau luni inainte?

    Reply
  2. Belle d”Imagination / 24 November 2012 1:48

    După o vreme, să laşi pe altul să te ghideze, e ori masochism ori prostie.
    Poate muţenia aia deriva din faptul că erau amândoi surdo-muţi. Sau doar muţi.
    Sau îşi spuseseră tot ce aveau de zis şi se bucurau să se privească în ochi.

    Logoreea asta nesfârşită, care nu transmite de fapt nimic e doar o modalitate infantilă de a spune lumii ”uită-te la mine, am nevoie de grijă/ atenţie / afecţiune şi tu trebuie să mi le dai”.

    Reply
  3. Alex / 7 February 2012 10:09

    Si tacerea e un mod de a conversa cateodata si mi se intampla si mie uneori sa fac asta cu prietena mea si este foarte tare! Am o relatie foarte stabila, 4 ani se fac in curand si nu vad de ce ar fi o problema ceea ce a fost descris in aceste paragrafe. Mai mult decat atat, treaba asta cu “comunicarea sta la baza unei relatii” e prea luata ad literam, fiindca poti sa comunici si sa comunici degeaba, prostii, sau poti sa comunici putin, dar atat cat trebuie. Respect pentru cuplul descris mai sus 😉

    Reply
  4. katia knight / 1 December 2011 1:45

    Google translate is not a good option, but I understood some. you are great, how come that the best student is the best writer? i so love your cleverness, diligence and style!!!

    Reply
  5. Mihaela / 24 November 2011 13:05

    foarte adevarat! e o dilema pe care o traiesc, nu stiu daca sa raman cu partenerul meu de mutenie-cum ii zici tu-sau sa merg mai departe. depinde si de cat de stabila e relatia,dar fara comunicare nu are sens sa ramai intr-o relatie care te distruge.

    Reply
    • Rosa / 24 November 2012 1:06

      Ceea ce distruge o relatie nu este tacerea, ci indiferenta. Tacerea nu inseamna intotdeauna lipsa de comunicare. Adesea, nimic nu e mai frumos decit o tacere visatoare in doi… Ea, tacerea, poate fi atat de expresiva…

      Reply
  6. adi / 24 November 2011 1:13

    cred ca raspunsul este in finalul articolului. cine isi doreste un parteneriat-pana la urma asta e- fara zambet, in tacere,fara expectatii. suna trist si nu prea adevarat. trenciul pus pe umeri, lingurita in ceasca de cafea, o vad cam goala.eu nu cred in asta
    fondul de ten se spala dimineata cu apa si sapun . iar un latte de dimineata prinde bine.

    Reply
  7. Ana-Maria Borca / 22 November 2011 20:52

    e foarte frumos si adevarat ce ai scris.Pe mine ma sperie tacerea in doi, ma face sa vorbesc eu orice, uneori lucruri fara sens doar ca sa evit tacerea.Acestea sunt randurile mele preferate:” Sunt momentele în care fiecare dintre noi, ca Faust, coboară în adâncul lui, acolo unde nimeni nu coboară de bunăvoie. Ai nevoie de cineva care să îţi ghideze pașii.” Astept articolele tale in fiecare saptamana, imi bucura ziua si mintea!Felicitari, draga Roxana Dumitrache!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro