O țară premodernă. Dar de ce?
Cine sunt eu? Cum e oare mintea? Dar sufletul? Pot ele să existe și după ce eu nu mai sunt? De unde venim? Care sunt rosturile vieții noastre? Cum ar trebui să trăim? Ce e bine, drept, corect să facem? Cum să îi tratăm pe semenii noștrii și, mai ales, pe cine să îi considerăm semeni? De ce să respectăm obiceiurile, legile, normele morale? Ce înseamnă, până la urmă, să respecți? Ce este aceea o viață demnă? Cum ar trebui să mă iubesc/respect pe mine și pe semenii mei? Pot face rău dacă nu mă vede nimeni? Ce să fac atunci când sunt disperată? Cum să am o familie reușită? Cum să îmi tratez bunicii? Are rost să îmi sacrific plăcerea de acum pentru o răsplată incertă în viitor? Oare îl voi putea regăsi vreodată pe tata cel dispărut dintre noi?… Lista este uriașă.
Oferta pentru răspunsuri la întrebările acestea atât de omenești este acoperită acum doar de orele de religie. Filosofii, psihologii, sociologii, biologii, nu s-au străduit (nu ne-am străduit) deloc să formulăm alternative pentru mintea copiilor și adolescenților. Nevoia lor de răspunsuri este însă foarte mare și oferta – unică: educația religoasă. Normal, 88% dintre părinți și adolescenți țin cont de aceste nevoi și apelează la singură ofertă educativă existența în curricula oficiale. Cred că nu trebuie să ridicăm piatra împotrivă acestei alegeri, fiindcă nu am făcut mai nimic pentru o alternativă.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
