Mai ştii cum e să scrii fără să te distragă ecranul laptop-ului, zgomotul mic al tastelor îndestulate de lipsa de griji în care te răsfaţă ideea că poţi oricând şterge fără urme un cuvânt nepotrivit? Mai ştii cum e? E un alb limpede…. e tăcere în care îţi poţi îmbrăţişa toate gândurile, e sunetul harnic al scrierii pe hârtie şi nu în ultimul rând e începutul amintirii a cum e să scrii curat, să dobândeşti răbdarea de a-ţi lăsa senzaţiile să se coacă în cuvintele lor înainte de a le aşterne ochilor celorlalţi.
Am văzut ieri aşa un film… aproape scris de mână – ”84, Charing Cross Road” *– ecranizarea după romanul epistolar-biografic cu acelaşi tilu scris de Helene Hanff. Povestea începe în 1949, când tânăra scriitoare, în căutarea unor piese obscure de literatură engleză, începe corespondenţa cu un anticariat din Londra. Este începutul unei prietenii nebănuite între Helene (Anne Bancroft) şi Frank (Anthony Hopkins), o prietenie care creşte într-o relaţie de suflet, de la cuvintele amabile, mulţumirile fireşti, până la gesturi încărcate de afecţiune, cadouri la aniversări, sărbători şi pachete de ajutor tare binevenite într-un timp destul de zgârcit cu fericirea, într-o Anglie atinsă de lipsurile rămase în urma războiului.
Povestea curge firesc şi totuşi cu o atmosferă unică, oamenii pe care îi vezi crescând sub ochii tăi, ţes cu viaţa lor o reţea delicată de sentimente, gânduri, decenţă, bucurie din lucruri atât de mărunte, dar de fapt de nemăsurat, tandreţe aproape materială, speranţe, piedici, vise, îndoieli, acceptare, îmbrăţişare, zâmbet şi afecţiune.
Totul se schimbă, lumea din jur se transformă permanent, nimic nu rămâne pe loc… Istoria cuprinsă între zilele povestite te face mai bogat cu peisaje fermecătoare de New York – Central Park în primăvară boemă, Londra în accente vintage de linişte şi cuminţenie frumoasă, inconfundabilă.
Fascinant să poţi privi azi, oameni aşteptând scrisori… scrisori adevărate… scrise de mână, sub preţioasa povară a emoţiei, copleşitor de adânc să înţelegi, să-ţi aminteşti sau să afli (dacă n-ai ştiut niciodată) cum ar fi să ai din nou răbdare cu timpul şi în faţa timpului, să îţi cultivi blândeţea de a i te supune până ajungi să mergeţi în acelaşi pas către ce-ţi doreşti atât de mult.
Un film pentru care azi probabil ai nevoie de o stare specială pentru a-l parcurge, dar căruia, dacă îi vei dărui nici două ore din viaţa ta, îţi va oferi înapoi o puritate de senzaţii despre care poate nici nu începuseși să ştii că îţi lipsesc – poate mirosul inconfundabil al unei librării vechi, în care timpul e înfrânt, poate atingerea unei cărţi răsfoită cu dragostea cu care îţi regăseşti o amintire, poate nostalgia unei epoci în care lumea părea că se mişcă exact atât de încet cât să-ţi lase timp să te bucuri şi să poţi zâmbi, la capătul fiecărei zile, a viaţă împlinită, niciodată săracă în emoţie, pasiune, dedicare, sensibilitate, răbdare, curaj de a avea răbdare, de a creşte, iubi şi atinge cât mai mulţi oameni în drumul tău.
Finalul poveştii îţi va lăsa în gând un zâmbet mare şi bun, iar alături, firavă, dar atât de vie, sămânţa unui început nou de drum care poate fi al tău, al meu, oricând – Viaţa trebuie Trăită !
__________________________
* “84, Charing Cross Road” – 2 premii BAFTA – cel mai bun actor – Anthony Hopkins și cea mai buna actriţă – Anne Bancroft
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Îi zici destin, o faci. Și apoi?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
