Ne despart de obicei trei-patru zile, uneori chiar și o săptămână. Ne găsește apoi camera lui goală, ordonată și simplă, abia pășind înăuntru și, în următoarele minute, pe jumătate goi. El intră nerăbdător, nici nu se chinuie prea mult, fiindcă hainele au învățat să cadă singure, iar corpul meu tânjește după sufletul lui, îl cheamă să mi-l destrame și să simt că în sfârșit suntem ai noștri.
Și pulsează în mine fizic, dar abia reușim să ne șoptim că totul urcă orgasmic în tot corpul, că până și inima ne e invadată de plăcere și fiori. Îmi las corpul între brațele lui care îmi strâng puternic șoldurile. Iese, mă întoarce, îmi ia ultima suflare cu buzele-i moi, eu încă amețită fiind. Îmi trage pantalonii de tot în jos, își lasă și el hainele încă agățate de noi în urmă și mă ridică cu picioarele în jurul șoldurilor. Mă simt moale și îmi simt formele pline și ușoare pe lângă puterea mușchilor lui.
Mă abțin să spun cât am fost și sunt de fericită. Cât am fost și cât suntem de fericiți. Sunt temătoare că poate se va destrăma, că dragostea este imprevizibilă și plină de toane; reticentă să spun despre noi, pentru că oamenii râd și judecă și sunt obișnuiți să distrugă tot ce este frumos; secretoasă, fiindcă magia trebuie păstrată prin a nu dezvălui nimănui mierea care se scurge între sufletele noastre zi de zi, indiferent de distanță și de oră.
Dar aici am voie să mă destăinui, nu?
Am voie să spun că legătura noastră a bătut filmul, că tot ce este telenovelă este un nimic pe lângă povestea noastră. Și clișeele pot să rămână clișee în lumea lor, dar eu știu mai bine ce înseamnă să fii privită cu iubire. O mai spun o dată, că poate nu se înțelege la adevărata valoare. Să fii privită cu iubire. Asta mi-a lipsit atâta timp și nu știam să spun ce.
sursă foto: Doctissimo
Să recunoști în privirea asta ceva din privirea mamei protectoare de când erai un prunc, ceva din dorința pe care ai vrut mereu să o trezești într-un bărbat, nu doar pentru trupul tău, ci pentru suflet și tot ce există în tine, bun și rău. Sau a unui bătrân care te-a căutat o viață, până a crezut că ești doar o fantasmă și, în sfârșit, te găsește.
Am avut de toate. Prieteni care ne-au judecat și ne-au îndepărtat, care împărțeau vorbe de la unul la altul, mici fapte care ne scădeau în ochii celuilalt. Am avut oameni de care nici nu merită să ne amintim, dar care au fost acolo cu un scop. Am avut trecuturi care s-au insinuat parșiv și în viața noastră, încercând să lase acolo o amprentă, care totuși nu au rămas decât ca o amintire neplăcută. Gelozii și telefoane închise. Nopți plânse și coșmaruri că îl pierdeam și că mă pierde. Plecat de acasă la 1 noaptea ca să ne întâlnim. Zile fără să ne vorbim sau fără să avem acces unul la altul. Declarații de dragoste urcate pe pereții orașului, aparent anonime. Prejudecăți și vorbe grele. Uși trântite, motoare pornite care se îndepărtează și ne rup inimile. Lacrimi și neînțelegeri. Furii absurde și inimi sfărâmate de trecut. Inimi sfărâmate apoi chiar de noi doi.
Am pierdut multe pe drum.
Am avut mituri demontate. M-am îndrăgostit de un om de care nu credeam că m-aș îndrăgosti. Asta până să îi văd privirea ațintită asupra mea. O fi ăsta un roman clasic de dragoste, oarecum clișeistic, mi-am zis, râzând de mine. The eyes, Chico, they never lie. Ochi albaștri, de gheață, dar fierbinți când priveau în ai mei. Nu credeam că iubeam nici când nu ne puteam privi două secunde, fără să începem să râdem ca niște copii pierduți.
Nu puteam să cred că inima mă duce încotro mintea nu vrea, vederea fiindu-mi distorsionată de cineva din exterior. Am fost mereu o fată ascultătoare, nu m-am avântat unde ducea pericolul, unde mă voia sentimentul sau trăirea puternică; de data asta, am mers exact în direcția interzisă. Interzisă de cine? De ceilalți, de mine, de prejudecăți? Am avut curajul de urma inima – și am descoperit că nu e un act curajos, este cea mai simplă alegere – doar plutești, doar te lași ghidat. Am mers complet împotriva rațiunii, împotriva trecutului său, împotriva a tot ceea ce credeam că îl definea. Am avut curajul să văd ce este mască și ce este adevăr. Și de atunci am tot săpat și, descoperindu-l pe el, am descoperit și eu mai multe despre mine.
Ajutându-l, m-am ajutat pe mine. Iar el, iubindu-mă, m-a învățat să iubesc.
Așa că am avut și muntele cu brazii acoperiți de zăpadă și care ne vor păstra mereu magia înfiripării dragostei. Am avut căldura caloriferelor și a inimii lui, care mă înmuia treptat. Am avut puterea să ne descoperim, în ciuda vorbelor celorlalți și a acuzațiilor care ni se aduceau pentru deciziile luate. Am avut primul sărut, lent și inocent, cel mai iubitor sărut pe care l-am simțit vreodată. Am avut momente. În care luna ardea plină pe cerul nopții, scufundându-și lumina în mare, iar noi doi singuri, cu digul pe care ne aflam, rupți de lume. În care îmi usca părul și îl pieptăna cu nespusă dragoste, parcă venerându-l, trimițându-mi fiori în tot corpul. Momente în care ne hrăneam unul pe altul și conta mai mult ca celălalt să primească ultima bucată de desert. Am avut șoapte amestecate cu valuri și nisip. Am avut răceli și dureri fizice lungi, prilej pentru a ne vindeca unul pe altul. Am avut râsete pe vârful munților, săruturi sub grindină și poze la apus. Am avut împăcări rapide după certuri grele, care nu-și aveau rostul. Am avut puterea de a ne ierta și de a începe din nou, oricât de răniți eram. Am avut privirile lungi, neîncetate, stând leneși în pat, pe plajă, în mașină, în localuri, înconjurați sau nu de alții, dar mereu noi doi. Am avut dimineți târzii și mai mereu visam îmbrățișați, cu mâinile unite sau cu picioarele încrucișate.
Rămân agățată de el și îi las valurile albastre din ochi să se hrănească cu mine și să îmi soarbă și buzele. Suntem uzi, cu inimile contopite. Ne lasă să cădem moale pe pat și toată simțirea vine iarăși să ne umple. Ne mișcăm și nu obosim, ne șoptim și rămânem fără aer, ne hrănim din celălalt. Primele contopiri din astă seară încetează pentru câteva minute în care doar ascultăm stropii de ploaie căzând pe acoperiși, leneși sub pătură, el mângâindu-mi părul, sărutându-l, doar ca mai apoi să o luăm de la capăt. Mă ridic și îl trag tandră după mine, îndreptându-ne către oglinda atârnată pe peretele din hol.
Guest post by Oana Andreea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
