“În Sfânta zi a prăznuirii Sfinţilor Mihail şi Gavril, naţiunea română avea să scrie un episod important în rezistenţa anticomunistă. La 8 Noiembrie 1945, 50.000 de români s-au adunat în faţa Palatului Regal din Bucureşti pentru a sărbători pe Sfântul Mihail, Sfântul patron al Regelui Mihai I al României.
Omul politic Iuliu Maniu a afirmat despre acest moment că demonstraţia a fost „o manifestare spontană a sentimentelor poporului pentru Rege”. Majoritatea celor prezenţi la ziua onomastică a Regelui Mihai I erau tineri dornici să apere independenţa, onoarea, libertatea şi prosperitatea Patriei române.
Din primăvara anului 1945, capitala României, oraşul Bucureşti, arăta asemenea unui oraş ocupat. Trupele sovietice se aflau în ţară, iar la adăpostul şi sprijinul lor, comuniştii se organizau şi îşi făceau prozeliţi fără să aleagă prea mult, ei având mare nevoie de un număr de oameni care să impresioneze şi să excludă argumentul nereprezentativităţii lor în conducerea României.
În ţară, exista o atmosferă politică greoaie, irespirabilă. Atunci când propunerile sovieticilor nu erau primite cu entuziasm, sau respinse, sovieticii recuregeau la demonstraţii de forţă şi scoteau tancurile pe străzi.
Întreaga suflare românească era înfiorată de război şi sătulă să mai vadă soldaţii unei armate pustiitoare, a unei armate de ocupaţie, Armata Roşie sovietică. Având în diviziile „Tudor Vladimirescu” şi „Horia, Cloşca şi Crişan” un puternic reazem de ocupaţie în România, sovieticii se vor comporta pe toată durata şederii lor aici, asemenea unor barbari şi se vor deda la constrângeri extreme împotriva naţiunii române, a reprezentaţilor ei legitimi.
După şase săptămâni de grevă, condiţiile incomode din Palat au devenit insuportabile, aşa că Regele Mihai I şi Regina-Mamă Elena, împreună cu întreaga Curte Regală a României, s-au mutat la Sinaia, în Castelul Peleş. Guvernul Groza nu dădea semnale că ar primi înlocuirea sa cu un guvern recunoscut de ţările democratice, victorioase în războiul al doilea mondial în faţa totalitarismului. Naţiunea română continua să fie oprimată, în aceste condiţii.
…
Poporul român nu va accepta această oprimare şi în solidaritate cu Regele său va trece la acţiune. Întreaga naţiune română era conştientă de ceea ce Regele încerca să obţină, şi nu va înceta să-şi iubească suveranul. Mijloacele prin care poporul român putea să-şi exprime recunoştinţa faţă de acţiunile de rezistenţă ale Regelui Mihai I împotriva comuniştilor instalaţi la guvernare în urma şantajul sovieticilor asupra reprezentanţilor de drept ai naţiunii române, erau limitate, comuniştii aveau controlul tuturor mijloacelor publice de informare. Ocazia pentru a-şi încuraja Suveranul s-a ivit de ziua onomastică a Regelui, pe 8 noiembrie, în praznicul Sfinţilor Mihail şi Gavril.
Cu o săptămână înainte de acest moment, au început să circule printre locuitorii capitalei, şoapte care îndemnau la susţinerea Regelui: „La Palat! La Palat, pe 8 Noiembrie!” Demonstraţia de susţinere a Regelui Mihai I a fost demarată de tineretul P.N.L. şi tineretul P.N.Ţ., dar, a aduna oameni de toate vârstele şi a devenit o manifestare în spirit naţional.
În 8 noiembrie, Regele a insistat ca tot personalul Curţii Regale a României să fie alături de el şi de Regina-Mamă Elena la Sinaia, doar secretarului mareşalului Curţii i s-a permis să plece la Palat, în Bucureşti. Până la ora 9, întreaga Piaţă a Palatului a fost plină de susţinătorii Regelui Mihai I. Până la ora 11, în Piaţă erau adunaţi peste 50.000 de oameni, alţii oprindu-se pe străzile alăturate. Se făceau auzite din piepturile celor prezenţi, ovaţii pentru Regele Mihai I şi cântece patriotice, toate acestea inundând atmosfera.
La Sinaia, în dimineaţa de 8 Noiembrie, Regele a primit delegaţia studenţilor, delegaţie care i-a oferit flori şi l-a felicitat cu ocazia zilei onomastice. Suveranul român a fost asigurat de loialitatea studenţilor şi totala lor admiraţie pentru acţiunea de respingere a guvernului Groza.
După ce studenţii au plecat de la Sinaia, MS Regele Mihai I a fost înştiinţat telefonic de la Palat de către secretar, despre mulţimea care îl aclama şi cânta cântece patriotice în Piaţa Palatului Regal din Bucureşti.
Atmosfera de solidaritate creată de popor pentru acţiunea Regelui Mihai I, în grevă faţă de guvernul ilegitim impus de sovietici, a determinat intrarea în alertă a comuniştilor. În 15 camioane, au sosit „trupe de şoc” comuniste, trupe ale proletariatului, indivizi amăgiţi de demagogia găunoasă a propagandiştilor comunişti care promiteau binele suprem de azi pe mâine. Comuniştii au fost înarmaţi cu obiecte contondente, răngi, măciuci, cu ele lovind oamenii prezenţi în Piaţă.
Oamenii din mulţime, care se aflau în apropiere de Ministerul de Interne şi de clădirea Confederaţiei Generale a Muncii, au fost târâţi înăuntru. Alţii au opus rezistenţă arestării. Dinspre Minister au fost deschise focuri de armă, dar ele nu au reuşit să rupă atmosefera de solidaritate a celor prezenţi. Împuşcăturile s-au înmulţit. Au fost aduse trupe de represiune care au arestat sute de oameni, tineri, studenţi care au venit să-şi salute Regele.
Focurile de armă nu au reuşit să disperseze mulţimea, oamenii prezenţi în Piaţă pentru a-şi serba suveranul, dovedind multă hotărâre. Abia la ora 13 Piaţa a fost evacuată, doar resturile camioanelor arse rămânand mărturie a celor întâmplate aici. În timpul încleştărilor, au fost ucişi 11 oameni, 85 au fost răniţi, o mie arestaţi. Cei arestaţi au suferit biciuiri şi torturi îngrozitoare, mulţi dintre ei nemaiîntorcându-se printre oamenii liberi.
Regele Mihai I a fost întristat şi îndurerat de aflarea veştilor de violenţă şi a realizat că regimul susţinut de sovietici, pentru a se menţine la controlul ţării, folosea mijloace nefireşti, antidemocratice, menite să împiedice manifestările de libertate ale poporului.”
Continuarea o găsiți aici.
Citiţi şi
Momentul decembrie 1990 povestit de Regele Mihai
