Acum doi ani, de 8 martie, am organizat o petrecere doar pentru femei. Bărbații erau acceptați doar ca ajutor în organizare. Printre invitate aveam preponderent românce, dar și femei de alte naționalități: britanice, letone, belgience, franțuzoaice sau americance. Era o seară cosmopolită, doar pentru femei, în care voiam să elogiez feminitatea în toată diversitatea ei. Așa învățasem în România, că de 8 martie femeia este urcată pe un piedestal și sărbătorită cu flori, bijuterii sau cine la restaurant. Practic, aceeași rețeta ca și de Sfântul Valentin. Iar dacă bărbații uită să se conformeze cerințelor zilei, nu-i bai, copiii salvează ziua oferind mamei o felicitare sau un desen făcut de ei. Rețeta perfectă pentru a-i aduce oricăreia dintre noi zâmbetul pe buze. În consecință, Ziua Femeii se transformă în Ziua Mamei. De altfel, în copilărie, chiar eu credeam în această denumire.
Acum doi ani, la petrecerea de care pomeneam, una dintre invitate, o belgiancă cu rădăcini franceze, mi-a spus pe un ton revoltat: „Știi ceva? Petrecerea ta este fondată pe un principiu greșit. Ziua Internațională a Femeii nu are nimic de-a face cu feminitatea. De 8 martie, noi, femeile, ne sărbătorim în primul rând drepturile”. Mi-am zis că poate nu înțelege inițiativa mea, că e negativistă, că nu apreciază feminitatea și că îmi strică zen-ul cu tonul ei revoltat și cu energia canalizată pe găsirea nodurilor în papură.
Mai târziu, i-am dat dreptate. Este adevărat că, în multe țări, 8 martie este asociat cu feminitatea și cu acele atribute, comportamente și roluri ce îi sunt asociate: gingășie, sensibilitate, compasiune, toleranță, înțelegere, sprijin, maternitate, hrănirea celor din jur. Dar Ziua Internațională a Femeii a plecat de la obținerea de drepturi. Comemorăm și promovăm toate realizările femeilor din toată lumea, fie sociale, economice sau politice și aducem atenția asupra inegalităților, discriminării și violenței încă prezente în viață femeilor.
Te iubesc, dar nu eşti totul pentru mine
Da, sunt plăcute dulcegăriile romantice ale bărbaților! Un buchet de flori, eventual o bijuterie eventual şi un parfum ne aduc zâmbetul pe buze. Însă, în felul acesta obținem atenție doar pentru o zi, sub forma unor cadouri materiale. Totuși, de 8 martie, sărbătorim drepturile noastre, ale femeilor din toată lumea. Că putem să votăm sau că nu depindem de acordul bărbatului ca să avem un job sau un împrumut bancar, așa cum încă se întâmpla acum o generație sau două în Belgia. Că putem decide dacă să păstrăm un copil sau nu, că avem dreptul la propriul salariu.
8 martie este și ocazia perfectă în care să tragem semnale de alarmă și să protestăm împotriva discriminării femeilor. În mediul profesional, încă nu avem aceleași oportunități pe care le au bărbații. Pe același post, o femeie primește, de multe ori, un salariu mai mic decât al unui bărbat. O sarcină este, din nefericire, în multe medii profesionale, motiv de a concedia o femeie, de a o marginaliza sau de a o penaliza. De câte ori nu am auzit la interviuri faimoasele întrebări: “(Când) Aveți de gând să faceți copii?” sau pur și simplu “Aveți copii?”. Nu am întâlnit încă bărbați care să fie întrebați la interviuri când au de gând să aibă copii și dacă asta le-ar reduce productivitatea și motivația de a fi trup și suflet pentru job.
Acasă, inegalitățile dintre femei și bărbați sunt multiple. Bunica mea încă se miră și se închină când aude că soțul meu gătește sau că pune rufele la uscat. Câți din jurul nostru încă mai cred că “o femeie trebuie să fie frumoasă și devreme acasă” și musai bună bucătăreasă? “Ești bună de măritat!”, i se spune pe la noi unei tinere când își dovedește veleitățile culinare. De parcă ăsta ar fi fundamentul unei bune căsnicii.
De asemenea, violența domestică asupra femeilor este încă un fapt des întâlnit. Obiectivizarea sexuală a femeilor trece adesea neobservată, mai ales în culturile machiste. Violențele medicale, femicidul, violurile, mutilările genitale ale fetițelor, àpropo-urile sexuale și glumele sexiste „nevinovate”, hârțuirea, dar şi simpla depreciere și ofensare a femeilor, chiar și în mediile considerate elitiste, sunt încă parte din cotidianul feminin. Hai să nu mai trecem cu vederea toate aceste injustiții!
Aşa că, de 8 martie, hai să nu ne mai așteptăm doar la bijuterii și flori! Ce-ar fi dacă ne-am cere drepturile și am cere să fim respectate și apreciate pentru toate contribuțiile noastre, fie ele și cele mai minore, acasă sau la muncă. Şi nu doar astăzi, ci și în orice altă zi din restul anului?
PS: Apropo, astăzi în Belgia, chiar de 8 martie, femeile ies în stradă și fac grevă. Își cer drepturile și militează. Pe când și în România?
Guest post by Gabriela Doicaru – Spencer
Și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.