7. Știu cum arată o femeie fericită, pentru că o văd în fiecare dimineață în oglindă

14 February 2018

Iubirea apare atunci când o aștepți cel mai puțin și îți testează limitele, îți redefinește valorile și îți redesenează granițele inimii și afli că poți iubi, nu pentru unu, nu pentru doi, ci pentru trei, iar inima ta devine cu fiecare zi tot mai mare.

Unii dintre noi ar putea crede că stă în puterea noastră să ne făurim destinul, dar nu e chiar așa. Putem doar să remodelăm darurile pe care ni le-a dat soarta și să învățam să ne bucurăm de ele. Trebuie să mă credeți pe cuvânt când vă spun că nu eu am ales să fiu „defectă” sau, așa cum spunea mama fostului meu prieten: „Ești perfectă, păcat că ești handicapată”, de parcă aș fi fost o păpușă Barbie stricată. Dar ce nu știa ea era că eu aveam aripi în loc de picioare, aripi făurite din curaj, un zâmbet care cucerea inimi, născut din durere și multă iubire de dat. Dar nu despre ea e vorba aici, ci despre EL.

Bărbatul vieții mele, cel care mi-a stat alături în momentele bune, dar mai ales în momentele grele, atunci când am vărsat râuri de lacrimi.

Iubirea lui a avut puterea să mă ridice atunci când nu mai voiam să mă ridic și tot el mi-a făcut cel mai prețios DAR, pe băiețelul nostru, Dragoș.

17629661_1428301383877929_6193731118481704605_n (1)

sursă foto: arhiva personală

Relația noastră nu e una perfectă, așa cum vezi în filme, are momente frumoase și momente fără nicio tresărire, dar în orice clipă și orice ar fi, sunt sigură de un lucru: el e omul lângă care vreau să îmbătrânesc, pentru că îmi oferă liniștea, tandrețea și iubirea de care sufletul meu zbuciumat are atâta nevoie.

E iubirea aia statornică, aceea care nu mai are nevoie de cuvinte, ci doar de gesturi pe care el nu uită să le facă niciodată!

Acum, după atâția ani de așteptare, știu ce înseamnă să iubești și, mai ales, știu cum arată o femeie fericită, pentru că o văd în fiecare dimineață în oglindă.

Guest post by Rodica Mihaela Pasere

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!

Cu ce m-am ales în viață

Ziua în care am divorțat de mama

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Yonella / 26 February 2018 12:10

    Foarte frumoase cuvintele tale. Mi-as dori foarte mult sa intalnesc si eu o astfel de iubire.

    Reply
  2. Bratu Gabriela / 26 February 2018 8:33

    ma bucur ca nu te-ai lasat doborata de nimic si sper ca de acum incolo sa ai parte de toata fericirea pe care o meriti, pentru ca esti o persoana puternica!

    Reply
  3. DeyutzaBlog / 24 February 2018 21:47

    Un articol foarte frumos, iar Mihaela o persoana minunata !

    Reply
  4. Luca Raluca / 24 February 2018 17:28

    Ce frumos! Un articol care m-a incantat!

    Reply
  5. Ioana S. Pavel / 24 February 2018 16:09

    Ai scris un articol foarte frumos, profund!
    Bravo tie!

    Reply
  6. Lamiita Petre / 24 February 2018 11:56

    Fericirea sa va fie vesnica!!!

    Reply
  7. Adriana Ivan / 24 February 2018 9:57

    Cdin erbicide, și eu vad una în fiecare dimineață în oglinda.

    Reply
  8. balaban / 20 February 2018 14:23

    Frumoasa povestea voastra si ma bucur ca treceti peste orice obtacol impreuna.

    Reply
  9. Rokolla / 20 February 2018 2:04

    Zambetul tau se pare ca este molipsitor

    Reply
  10. paula sosoi / 19 February 2018 0:28

    Un articol foarte frumos, adevarat, dovada ca dragostea nu e perfecta ci e despre a iubi imperfectiunile din noi si din altii.

    Reply
  11. Albu Georgiana / 18 February 2018 22:08

    Ce frumos! Titlul a fost chiar super frumos ales! Foarte frumos cand citesc despre povesti de dragoste reale! Felicitari!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro