6 octombrie 2021, ora 14:05, Lună Nouă în Balanță – Universul are ceva pregătit pentru un drum nou

6 October 2021

Luna Nouă este este asociată cu noi începuturi, iar în semnul cardinal și de aer al Balanței, aceste “începuturi” sunt legate de lege, judecată, echilibru și menținere a păcii, dar și de dragoste și relații. Balanța guvernează echilibrul, pacea, armonia, frumusețea, relațiile, justiția, legea karmei, diplomația și corectitudinea. Aspectul umbră al Balanței este indecizia, versatilitatea, superficialitatea. Balanța vorbește despre “eu și cu tine, eu și cu mine însămi” și  simbolizează judecata bazată pe greutate. Greșelile pământești sunt judecate pe baza legilor pământești, iar păcatele, abaterile de la legile divine ale vieții, sunt judecate pe baza legii lui Dumnezeu.

Cu Luna Nouă în semnul Balanței (gradul 13:25) începem să cântărim sufletul, oamenii, trecutul, relațiile, gândurile noastre, valoarea acestora. Angajamentele, promisiunile, semnăturile, uniunile, legăturile, înțelegerile, procesele și în general afacerile în legătură cu legile întregesc cartea de vizită a semnului Balanță. Este cel mai bun timp pentru a analiza și pentru a adăuga ceva nou în modelul nostru relațional (relația cu mine însămi, relația cu ceilalți), pentru a înțelege cum putem armoniza relațiile noastre (relația cu noi înșine, căsniciile, relațiile de muncă, de afaceri, de familie, cu copiii etc.). Balanța este destul de indecisă în luarea unei decizii, are nevoie de timp pentru o soluție clară, conștientă și corectă. Iar această Luna Nouă ne cere să cântărim cu atenție opțiunile, oportunitățile, dar și provocările ce vin în calea noastră. La urmă urmei, este un semn asociat cu un cântar ce cântărește tot ceea ce dăm și tot ceea ce primim. Lucrurile se vor așeza mult mai bine dacă încercăm să ne înțelegem cu ceilalți, dacă ne concentrăm mai mult pe armonie, pace și echilibru (cerințele balanței). Avem posibilitatea să cântărim  anumite situații de viață (locul în care apare semnul Balanței în harta natală) și să decidem în ce direcție trebuie să mergem în continuare.

(…)

Cu asteroidul Karma în Balanță în casă IX, memoria karmică are înregistrări legate de parteneri, asociați, concurenți, dușmanii, iubire, aplicarea justiției, carieră politică sau artistică, studii, religie, adevăr, libertate, călătorii,  alte culturi. Karma persistă foarte mult timp atunci când o alimentăm cu energie, atenție, emoții puternice, dar odată ce am înțeles condiționările karmice și suntem dispuși să ne schimbăm, să ne iertăm, viața noastră se poate schimba.

(…)

Fiecare Luna Nouă “muncește“ pentru viitorul nostru, iar în semnul Balanței, entitățile spirituale solare și lunare pun un accent deosebit pe echilibrări karmice în orice fel de relație. Această lunație este un “STOP KARMIC” în relațiile cu probleme, aici vorbim de sfârșitul unor plăti karmice și trebuie să înțelegem că Universul are ceva pregătit pentru un drum nou.

Luna Nouă din Balanță nu este ușoară și poate aduce la iveală tot felul de probleme legate de echilibrul parteneriatelor noastre, iar mulți dintre noi ar putea exploda în furie și frustrare. Provocările acestei luni noi în Balanță ne pun la treabă, să găsim toate instrumentele, oamenii, rugăciunea, semnele, călătoria, ghizii spirituali care ne pot ajuta în construirea armoniei interioare. Este timpul să începem să spunem o poveste nouă care să ne includă pe toți, să lăsăm săbiile jos, să cultivăm adevărul și integritatea, pacea și armonia, iubirea și bunăvoința, să creăm condiții de concurență egală pentru toată lumea. Multe dintre dintre experiențele teribile ale vieții pot fi transformate printr-un simț al umorului benefic. Arma Balanței este atitudinea pozitivă în fața tuturor provocărilor vieții.

Să fiți binecuvântați!”

Mulțumim, Adriana Tudosă!

Citiți și Luna Nouă în Balanță și zodiile 



Citiţi şi

Luna Nouă în Balanță – drumul este plin de dezvăluiri din trecut, de greutăți, situații de viață încordate, conflicte și frici imense

Luna Nouă în Balanță – mulțumește pentru ce ceri gândind ca și cum deja ai primit

De ce a atât de importantă Luna Plină în Balanță din 21 martie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro