6/24 sau drumul de la Dificultate la Excelență

27 January 2024

Am scris această poveste pentru că simt că ea trebuie cunoscută. În lumea în care tot mai mulți sunt pentru ei și atât de puțin pentru ceilalți, cineva poate că are nevoie de informație sau poate doar de un semn că și diaspora română funcționează ca o comunitate: încă putem să primim și să oferim. Și poate altcineva chiar va simți că drumul i-ar putea fi luminat de povestea lui Tudor și a Iustiniei, din care învățăm că educația și dedicarea pot schimba destine. În cuvinte simple, vă invit să descoperiți cum conexiunile umane și mentoratul modern pot fi forța care aduce triumf.

Întâmplare după întâmplare până la o întâlnire fericită

Uniunea Europeană a creat contextul ca și românii să aibă un traseu profesional în Belgia, în mediul instituțiilor europene sau în alte domenii. Dacă în familie există un copil, lucrurile se complică, iar cunoașterea limbilor oficiale în acest stat – franceza și neerlandeza – devine importantă. La mijlocul lunii mai 2022, Tudor era un elev român în clasa a doua secundară la o școală cu predare în limba franceză din Bruxelles. Pentru el limba neerlandeză reprezenta o provocare majoră și avea în față un examen de sfârșit de an școlar, care includea proba scrisă, de înțelegere audio și dialog oral.

În urma simulării testelor din anii precedenți identificate pe internet și comparând corectivul mai mult în orb – în condițiile în care nimeni din familie nu cunoaște limba neerlandeză –, am descoperit că Tudor ar putea întâmpina dificultăți majore, în special la proba de înțelegere audio. Pentru a-i oferi o șansă în promovarea examenului, am început să căutăm sprijin pe diverse platforme educaționale.

Ne-am oprit la Preply, unde am găsit-o pe Jacqueline, flamandă stabilită în Egipt. Deși flexibilă și atentă, cursurile ei aveau un dezavantaj notabil: explicațiile erau furnizate în limba engleză.

Am reluat căutările, iar recomandările pe grupul de Facebook al românilor din Belgia o indicau pe Iustinia, româncă stabilită la Hasselt, despre care se spunea că susține integrarea comunității printr-o metodă unică de predare a limbii neerlandeze, adaptată profilului psihologic al beneficiarului.

Am contactat-o rapid prin Facebook Messenger, iar Iustinia a acceptat 6 sesiuni online, prima în data de 24 mai 2022. Cu sinceritate, ne-a spus: “Timpul este foarte scurt, vorbim de 3 săptămâni. Voi face tot ce depinde de mine, dar nu pot garanta nimic.”

Cum 6 (și nu din 49) a făcut diferența

Iustinia și-a adaptat predarea la nevoile specifice ale lui Tudor cu flexibilitate și într-un context social în care dedicarea față de comunitate, deși recunoscută ca valoare fundamentală, se remarcă mai mult ca floare rară.

Ea s-a comportat nu ca o profesoră, ci ca un mentor inspirațional. Tudor a învățat reguli gramaticale și de vocabular și descoperit frumusețea limbii neerlandeze (da, ați citit bine și cine a auzit vorbindu-se neerlandeza știe la ce mă refer): “Iustinia chiar crede că a început să-ți placă neerlandeza“. Răspunsul lui Tudor, vesel și plin de încredere, ne-a uimit: “Păi, chiar așa este!

Pe 17 iunie 2022, Tudor a susținut prima probă, iar celelalte au urmat în zilele următoare. Rezultatul final a fost impresionant – 73,42%.

Momentul culminant al poveștii “6 sesiuni în 24 de zile” a avut loc câteva zile mai târziu, când Tudor a întâlnit-o în persoană la Bruxelles pe aceea despre care era clar că nu mai este doar o profesoară identificată ad-hoc. Întâlnirea a fost emoționantă, o combinație de încredere, recunoștință și iubire pură față de mentora care a reușit să inspire dragostea pentru o limbă aparent abstractă.

Este adevărat că efortul nu a fost unilateral. După examene, am găsit multe pagini pe care fiul nostru a exersat construcțiile gramaticale predate de Iustinia. Tudor a avut voința și puterea să se pregătească și individual, conștient de termenul scurt până la examenul dificil, despre care nu a știut cât de provocator ar fi până când nu am decis să rezolvăm subiectele din anii precedenți. Nu aruncați cu pietre, voi nu v-ați bazat niciodată doar pe școală?

De la suficient la excelent

În anul școlar următor, Iustinia și Tudor au continuat colaborarea, adăugând 10 ședințe de pregătire.

De această dată, Iustinia a introdus un stil de predare organizat, explicându-i atentă și cu multe exemple locul cuvintelor în context, modernizând procesul de învățare. “Dorința lui de progres nu s-a oprit când și-a atins ținta de a promova examenul. Chiar vrea să fie cât de bunpoate fi“, ne-a spus ea cu satisfacție.

Și într-o zi memorabilă, de 7 decembrie 2022, profesorul de neerlandeză de la școală a notat pe un test al lui Tudor: Excellentissime! – obișnuia să-i asocieze originea română cu Italia și uneori i se adresa în limba italiană, mai ales când era mulțumit de el. Noi am privit cu mândrie testul scris într-o limbă din care nu înțelegeam nimic – dar am aflat că “Beste Bob” înseamnă “Dragă Bob” (a avut de redactat o scrisoare către un prieten) –, iar Iustinia a zis: “WOW, acesta este Tudor al meu!

În clasa a treia de învățământ secundar, Tudor a devenit cel mai bun elev la clasele la care profesorul preda neerlandeză – după cum chiar acesta i-a spus.

Credem că rezultatul a subliniat și progresul lui Tudor, și impactul metodei Iustiniei asupra performanței școlare. În doar 16 sesiuni de lucru susținut pe parcursul unui an calendaristic, cei doi au demonstrat că succesul în învățare vine atunci când profesorul se adaptează la nevoile elevului, iar elevul are dorința de a depăși obstacole.

Adaptabilitate, generozitate și dedicare

Este adevărat că pentru reușita călătoriei de care v-am povestit s-au întrunit mai multe condiții: identificarea nevoii și a informației potrivite în timp oportun, deținerea instrumentelor de predare de către Iustinia și utilizarea lor într-o abordare personalizată nevoilor, determinarea lui Tudor de a acumula și progresa, etc.

…dar se mai îndoiește cineva că și cele mai dificile obstacole lingvistice pot fi depășite?

Succesul chiar nu mai este doar despre predare și învățare, iar legătura dintre profesor și elev poate să creeze minuni.

Educație modernă inclusivă și adaptabilă, pentru comunitate

Cunoștințele și sprijinul pe care le primim nu trebuie doar să ne îmbogățească, ci și să fie împărtășite.

Iustinia a devenit o sursă de încredere și inspirație pentru Tudor, care nu a avut nicio retinere să o recomande ulterior prietenului român care l-a ajutat să se integreze în Belgia.

Acesta, diagnosticat cu dislexie la vârsta de 15 ani, se confrunta cu dificultăți majore în învățarea limbii neerlandeze, una dintre multele materii care îi creau provocări.

În ciuda premiselor, cu dedicarea ei neclintită, Iustinia și-a asumat și această misiune. Deloc surprinzător pentru noi, s-au constatat rapid rezultate mulțumitoare.

Am adus vorba despre această întâmplare tocmai pentru că educația modernă este inclusivă și adaptabilă. Mai mult, există tendința accelerată de a angaja în diverse medii profesionale minorități de orice fel.

Căci da, în educația modernă totul este posibil.

Va urma?

Într-o discuție recentă despre viitorul lui academic, Tudor ne-a mărturisit că Iustinia va rămâne un ghid pentru perfecționarea limbii neerlandeze, dacă va fi necesar.

Vă spuneam că am scris aceste rânduri pentru comunitate, tocmai pentru că Iustinia, pe care am întâlnit-o întâmplător, este un exemplu de angajament față de comunitate.

Românii au mare nevoie de acces la metode de educație modernă, care depășesc procesul clasic de învățare și le asigură incluziunea departe de țară. Uneori, exemplul ajută.

Și pentru Tudor, Iustinia a fost o călăuză spre succes.

Pe Octavia o găsiți și aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!

Prostia omenească și prostia românească

Ești gata să devii o super femeie la job? Iată secretul eficienței

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro