Australianca Bronnie Ware, asistentă medicală și consilier, a lucrat în îngrijire paliativă, având grijă de bolnavi în fază terminală, dintre care cei mai mulți aveau mai puțin de 12 săptămâni de trăit. Deci oameni în vârstă cu boli serioase în așteptarea morții. Meseria ei consta în a le alina durerile fizice, dar și stresul legat de confruntarea cu propria mortalitate. Experiența aceasta i-a transformat viața total și de atunci îndrăznește în fiecare zi s-o trăiască la cel mai adevărat potențial. Inspirată de regretele pacienților ei, Bronnie Ware a devenit scriitoare și compozitoare.
Știind că mai ai câteva săptămâni de trăit e ceva greu de îndurat, de gestionat. Și Bronnie a asistat la toate fazele prin care trec pacienții în această situație: la început negarea, apoi frica, mânia, remușcările, iar negare, și în final, acceptarea. Ca partea a terapiei, Bronnie îi întreba dacă au vreun regret legat de felul în care și-au trăit viața și, dacă ar avea a doua șansă, ce ar face altfel. A remarcat că dintre toate regretele exprimate, cinci erau cele mai pomenite. Și tocmai aceste regrete ale muribunzilor ar putea fi niște sfaturi sigure și de neprețuit pentru cei vii. Pentru cei care, sănătoși fiind, luăm viața ca pe ceva garantat, care ni se cuvine. Dar, dacă bolnavii aflați la capăt de drum nu mai au ce face, poate tu, tu sau tu, chiar și eu, mai putem, nu e prea târziu. Să citim așadar care sunt cele mai întâlnite cinci regrete ale australienilor și să vedem pe care le-am putea elimina. Pentru că nu cred că românii, italienii, englezii, japonezii, malgașii ori monegascii gândesc altfel. În fața morții anunțate toți suntem la fel…
- Mi-aș fi dorit să-mi urmez visurile și aspirațiile și să nu duc viața pe care ceilalți – familie, prieteni, societate – s-au așteptat s-o duc. Neîmplinite, visurile și aspirațiile au o forță uluitoare de a marca existența într-un fel perfid, durabil, dureros. Cum ne naștem și murim singuri, cei care ne-au “decis” drumul nu se prea regăsesc la capătul lui măcar pentru un “iartă-mă!”.
- Mi-aș fi dorit să nu muncesc atât de mult Acest regret a venit invariabil de la mai toți pacienții bărbați și mai puțin de la femei. Au muncit prea mult să asigure confortul familiei, iar prețul de a petrece foarte puțin timp cu cei dragi s-a dovedit prea mare. Ce-ar fi schimbat? Surprinzător, și-ar fi simplificat stilul de viață și ar fi făcut alegeri mai bune în sensul că n-ar fi avut nevoie de toți banii după care au alergat.
- Aș fi vrut să am curajul să-mi exprim sentimentele și să spun ce gândeam Cei mai mulți paciențiau procedat așa doar pentru a trăi în pace cu ceilalți. Dar asta le-a adus amărăciune și resentimente, care le-a afectat sănătatea. Ce ar trebui să facem cât încă suntem vii și sănătoși? Să înțelegem că și confruntarea (făcută cu blândețe, onestă, constructivă) e necesară pentru o relație sănătoasă.
- Aș fi vrut să păstrez o mai bună legătură cu prietenii mei Pe patul de moarte, prietenia capătă o aură de care o cam văduvim în timpul vieții. Dragostea și relațiile bune, calde par că valorează mai mult decât toate posesiunile. Nici pe prieteni nu-i poți lua cu tine, dar spre deosebire de lucruri, ei îți pot face viața o bucurie și o bogăție.
- Mi-aș fi dorit să-mi permit să fiu fericit Mulți pacienți n-au înțeles decât la sfârșitul vieții că fericirea e o alegere. Că nu ține de bani sau de acceptarea socială. Ce-ai putea face să nu ai acest regret la final? Să trăiești mai relaxat și să apreciezi lucrurile bune din viața ta.
Întrebarea care vine automat după ce citești acest articol: e posibil să trăiești o viață fără regrete? Există viața perfectă și e mereu a altcuiva? Unii zic, și de mult timp o zic, că cea mai bună cale să mori fără regrete e să-ți trăiești fiecare zi ca pe ultima. Să avem cât mai puțin regrete, dragile mele! Cum să facem, aici e problema. Așteptăm vești și povești bune de la voi. Până atunci, trăiți, că să mori nu-i nicio scofală, vorba lui Adrian Pintea. 🙂
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
