Dragostea e dulce. Când e cu flori (multe), cu ieșit la filme, cu testat noi localuri şi mâncăruri, cu city break-uri fancy, cu purtat aceleaşi haine (de la același brand) şi cu lipsă de sex. Cică s-ar numi că faci dragoste când iubeşti. În fine…
Mai e o dragoste. Asta-i uşor sărată, cam amară, căreia nu i se zice dragoste. E un fel de contrabandă asumată a sufletului. Din care, dacă eşti bărbat deştept, ieşi mai câştigat şi dacă eşti femeie căreia nu-i e frică de viaţă, ieşi de zeci de mii de ori mai fericită.
Dacă vorbim de cea din urmă, căci de prima vorbesc toţi, e una cu făcut de duş separat, însă e cea de care fuge majoritatea, căci e cea în care amândoi spală rufele împreună. Rufele alea din suflet, care au pe ele pete de idei noi, visuri şi ceva (mai mult) trecut. E dragostea aia care nu seamănă a dragoste (şi nici nu e – din păcate sau fericire), însă ea măcar îşi spală singură scrumiera, în timp ce tu îi spui să se lase de fumat şi pune lucrurile tale la locul lor (doar te ştie obsesiv-compulsivă).
sursă foto: 121click.com
Dragostea asta are bun simţ, tocmai că îi pasă. Dar nu la modul acaparator, abuziv, sufocant, din care nu ieşi niciodată. Cică, vezi Doamne, aşa-i iubirea. Ah! Dragostea asta e cu sex, era să uit. Şi nu cu sex turbat, cum aţi crede, ci cu unul curajos de sincer. Nu dintr-ăla în care ţi-e ruşine de tine, aşa cum eşti, cu sau fără matematică pe abdomen (a se citi „pătrăţele”), ci din acela fără să mai fii în competiţii (mai mult sau mai puţin profesionale) sau fără să mai ții seamă de legile nimănui despre cum ar trebui să fie trăită viaţa perfectă.
Nu suni niciodată, deşi ai numărul ei. Nu îl întrebi unde merge cu prietenii lui. Nu luaţi cina împreună, poate micul dejun uneori. Nu aveţi activităţi împreună, doar vă trăiţi unul pe altul.
Viaţa perfectă nu există, însă, dacă vrei, o poţi avea aşa. Şi o poţi construi oricând, rămânând aproape de sufletul tău, de tot ce însemni tu. Depinde de cât de uşor sau de greu îţi e să rămâi în picioare în faţa ta, că drept ai stat dintotdeauna. Şi depinde de câte ori reuşeşti să te cauţi, de fiecare dată când te-ai pierdut. Dac-ar fi după mine, asta-i dragostea dulce, de care vă spuneam la început. E dragostea dulce din fiecare dintre noi, la care te poţi întoarce întodeauna. Fără să te părăsească niciodată şi pe care nu o poţi părăsi.
Dragostea asta e cea în care dai mâna cu umbrele tale, cu depărtările din tine, cu pierderile. Dar e şi cea în care iei în braţe dimineţile, fiindcă nu apucaţi să dormiţi niciodată, de dragul a ceea ce sunteţi când nu vă vede nimeni.
Când rezişti, rezişti pentru tine. Nu pentru el sau ea, nu pentru ce spun alţii, ci pentru ce îţi urlă sufletul când strigi în gura mare #rezist în Piaţa Inimii (de-astă dată, nu în Piaţa Victoriei).
Am uitat să iubim real, tot cum am cam uitat să facem multe. Multe care ne fac cu adevărat fericiţi. Ne putem însă reveni oricând. Cu legi noi, aprobate mai puţin de minte, de concepţii învechite, de oameni toxici. Aprobate doar de noi, cei din urmă care rămân mereu cei dintâi.
Tu ce alegi: să iubeşti ca în filme sau să #rezişti?
Guest post by Ioana Andreea Nitica
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
