Mi-am făcut cont pe facebook.
În prima zi l-am găsit pe Sergiu. Era cu nevasta şi copilul la mare.
A doua zi i-am dat add friend.
A treia zi Sergiu mi-a confirmat.
A patra zi am postat o poză cu un căţel şi o pisică bând din acelaşi vas cu apă. Apoi am aşteptat să văd câte like-uri primesc.
Nu am primit decât un like. Era de la Sergiu. Sergiu este un băiat simpatic.
A cincea zi m-am uitat pe pagina lui Segiu. I-am dat mai multe like-uri. La pozele lui de la mare. Şi la nişte tablouri cu gândaci. Şi nu mai ştiu la ce i-am mai dat like.
A şasea zi s-a întâmplat ceva neaşteptat. Un necunoscut voia să ne împrietenim. Era un bărbat peste 35 de ani. Avea plete. Părea înalt din poza cu statuia Eroului necunoscut. I-am confirmat cu oarece emoţii. Era prima mea întâlnire cu un necunoscut. Liviu Comaniciu din Berlin.
A şaptea zi am aşteptat să văd ce se întâmplă şi nu s-a întâmplat nimic.
A opta zi m-am enervat că iarăşi nu se întâmplă nimic. Şi m-am hotărât să dau like la o poză de-a lui Liviu cu o maşină de curse, chiar dacă mie nu îmi plac cursele cu maşini. Nici poza aia nu era prea frumoasă, dar eram nervoasă.
A noua zi Liviu nu a dat like pozei mele cu un căţel şi o pisică bând din acelaşi vas cu apă. Deşi poza este frumoasă.
A zecea zi am aşteptat în zadar. Nici Sergiu, nici Liviu nu au postat nimic. Şi mi-am spus că am fost o proastă că am avut încredere în ei. Mai bine încerc pe Twitter.
Autor: Cristina C.
Regulamentul concursului, aici. Dacă v-a plăcut acest articol, votați-l, în intervalul prevăzut de regulament, aici.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
