În ultimul an al şederii în Brazilia, m-a corupt Ioana să dau şi eu pentru carnet. Căci unde-ai mai văzut tu femeie emancipată fără volan în mână ?
S-a înscris întâi ea. La două săptămâni am intrat şi eu în joc. Şi-am jucat tare !
Teoria o luasem la prima strigare amândouă. Aşa că am trecut la orele practice.
– Să-ți vând un secret, îmi spune Ioana. Nu pierde timpul cu partea de cunoaştere a maşinii ! Doar o ştii, nu ?
– Pe dinafară !
O oră de condus plătită cu atâta sudoare pentru a-mi spune mulatriciul ăsta câte roți are maşina ? Da’ ce, îs cu capul ?
Am început aşadar orele de condus, hotărâtă să economisesc cel puțin 50 de Reali (cât costa o oră).
Ne-am urcat în maşină, mi-am pus centura regulamentar, mi-am aşezat oglinzile şi mă pregăteam de-acum să-mi bag picioarele-n pedale. Instructorul mă oprește însă şi mă chestionează:
– Ce sunt astea ? indicând simbolul triunghiului roşu de pe bordul maşinii.
– Avariile … hehehe.
– Şi astea ce sunt ? Şi astelalte ?
Răspund corect la fiecare întrebare. Când să pornim, o aruncă pe ultima:
– Cunoşti cutia de viteze ?
– Absolut ! Viteza a-ntâia, viteza a doua … şi tot asa, până la “R”-ul de pe schimbător.
– Şi “R”-ul ?
– Hummm… Asta-i viteza de “R”ezervă ! îi răspund mulatriciului mândră de mine.
N-am economisit nici un Real. Vina marşarierului, fir-ar să fie!
Autor: Daniela Havarneanu
Regulamentul concursului, aici. Dacă v-a plăcut acest articol, votați-l, în intervalul prevăzut de regulament, aici.
Citiţi şi
Înapoi în anii nopților magice
Azi, în viața și în mașina mea nu mai urcă nimeni când și cum vrea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
