30 de ani şi un pahar cu vin. Închid ochii şi îi simt aroma. Azi vreau să văd ce am învăţat în ultimii 10 ani din viaţa mea. După o lungă perioadă chinuită de sentimente de iubire neîmplinită şi senzaţia că nu sunt suficientă.
Prima relaţie terminată la 20 de ani, după 2 ani şi jumătate. Terminată de mine şi urmată de 10 ani de remuşcări, vină şi gândul „Dacă rămâneam cu el poate..”. Acum ştiu de ce l-am lăsat. Trăiam într-o colivie de aur. Voiam să respir, voiam libertate, voiam să trăiesc. Dar când am zburat, realitatea m-a lovit atât de dur, că nu am ştiut cum să îi fac faţă şi atunci am început să tânjesc după colivia confortabilă.
M-am îndrăgostit nebuneşte, tot la 20 de ani, şi totul părea un vis. Până m-a înşelat. Prima dată. Şi a două oară. Apoi totul a devenit o dependenţă nocivă în care am devenit isterică, suspicioasă, trăind doar ca să îl prind cu minciuna, dar, în acelaşi timp, eram terorizată de gândul că poate chiar o să îl prind. După trei ani de montagne russe, s-a terminat. Urmată de un an de plâns şi suferit.
După câţiva ani de încercări eşuate, a venit şi a treia relaţie. Comodă. Şi, cel mai important, fără iubire. Nu mai voiam iubire. Pentru mine, iubirea însemna suferinţă. Era important că dădeam bine în poze, era muncitor, nu prea implicat nici el, iar dacă pleca, nu sufeream.
Dar sufletul nu rămâne potolit mult timp. Are nevoie de iubire. A început să se dezamorţească încet, încet şi să mă tragă la răspundere. Să îşi ceară drepturile. Aşa că s-a terminat şi acea relaţie.
Am rămas singură, deprimată şi neîmplinită pe niciun plan din viaţa mea. Aveam 27 de ani.
Atunci am înțeles că eu trebuie să fac ceva pentru mine. Că o relaţie trebuie să vină ca un plus în viaţa mea, nu să îmi împlinească o nevoie. Am început să mă iubesc pe mine. Pentru prima dată. Un sentiment minunat.
Acum înţeleg istoricul relaţiilor mele. După prima, am înţeles că iubirea înseamnă libertate pentru mine. Din a doua, că nu pot fi înşelată. Din a treia, că iubirea e o componentă importantă.
Şi aşa l-am găsit. De fapt, m-am uitat doar în jurul meu pentru că era lângă mine de 10 ani. Acum, la 30 de ani, căsătorită, iubind şi fiind iubită în moduri în care nu credeam că este posibil până nu m-a învăţat el, ţin un toast:
„Pentru voi, dragii mei, care m-aţi învăţat să iubesc, să urăsc, să fiu fericită, să simt gustul umilinţei, pentru voi, care m-aţi dus pe culmile fericirii şi m-aţi descompus celulă cu celulă cu suferinţa pe care mi-aţi provocat-o. Datorită vouă, sunt astăzi EU.”
Guest post by Marina
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Îi zici destin, o faci. Și apoi?
Dacă e doar atracție și dorință, nu e dragoste, e foc de paie
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
