28 iulie 2022, ora 20:55, Lună Nouă în Leu – Vom fi la locul potrivit, la momentul potrivit

27 July 2022

“Temele Leului, semnul ce îmbracă această lună nouă, țin de creativitate, iubire, copiii, piață bursieră (cotatii actiuni), guvernanți, industria divertismentului, sportul profesional, inima, fast și ceremonii, teatru ( de multe ori dramatic), speculații, hobby-uri, mândrie, drepturi egale pentru toți. Cum Luna Nouă este asociată cu noi începuturi, în semnul de foc al Leului aceste începuturi trebuie să fie îndrăznețe, luminoase, mărețe, regale. Leul este căldura estivală și timpul maturizării fructului, este un punct culminant al vegetației, al plenitudinii vieții când Soarele, stăpânul acestui semn, este cel mai puternic. Leul este copilul din noi, este artistul absorbit de munca lui, este semnul luminii spirituale, este lumina divină care ne salvează. Oportunitățile acestei lunații sunt legate de iubire, povești de dagoste, plăceri, copii, distracție, creativitate personală, speculații, mândrie, faimă, educație, moralitate, dragostea în afară căsătoriei. Luna Nouă aici este benefică acțiunilor pure care pot pune în lumină unicitatea noastră, care exteriorizează natura noastră divină. Leul se exprimă prin verbul ”a voi”, iar această lunație ne ajută să înțelegem că fiecare acțiune de-a noastră trebuie să fie în acord cu voința divină.

Este o Lună Nouă cu o magie reală în ea, așa cum fac toate lunile noi, dar care are și potențialul de a arunca o anumită rezistență, încăpățânare, în noi. Leul reprezintă și copilul nostru interior și este important să acordăm atenție acestei părți din noi, deoarece ne ghidează bine. Copiii își urmează în mod natural plăcerile, nevoile, iubirea. Acum, putem onora copilul nostru interior recunoscând în mod natural când o situație sau o relație ne face să ne simțim fericiți, bucuroși și când avem un sentiment de teamă, de greutate. Luna Nouă în Leu ne spune că zâmbetul și bucuria pot fi cele mai bune medicamente pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Suntem încurajați să ne apreciem mai mult, să exprimăm ceea ce suntem cu adevărat, să fim cu mintea deschisă și să dăm drumul îndoielilor și criticilor permanente la adresa noastră. Optimismul, curajul și entuziasmul sunt darurile magice ale acestei lunații pentru ca noi să începem să ne exprimăm asemenea soarelui, cu căldură și bunăvoință față de noi înșine, dar și față de cei din jur.

Luna Nouă în Leu poate fi un pas important către împărăția (leu) divină din noi, poate fi o oportunitate pentru vindecare, pentru trezire spirituală, pentru a învăța să ne iubim pe noi, dar și viețile noastre, pentru compasiune, iertare. “Mă iubesc și mă accept așa cum sunt, aleg să mă iubesc pe mine însămi, aleg să îi iubesc pe cei din jur așa cum sunt, le accept deciziiile” este cel mai bun medicament pentru inima noastră.

În harta momentului astral, Luna Nouă pe gradul 5:39 Leu activează casa VI, o casă naturală a Fecioarei, o casă a devotamentului pentru ceilalți și a aptitudinilor de vindecare. Aici, oportunitățile țin de locul de muncă, proiecte de muncă, șefi, colegi, sănătate. A șasea casă reprezintă și salariații, angajatorii, problemele legate de sănătatea publică, siguranță, igienă, forțele de apărare care protejează, legile muncii. Problema spinoasă a acestui moment de Luna Nouă este critica, o critică folosită în a-i jigni pe alții, mai ales pe cei apropiați, ducând astfel la dificultăți în dragoste, prietenii, muncă, chiar căsătorii. Dar va trebui să învățăm că energia negativă ce însoțește critică excesivă se întoarce la cel care îi da viață, afectându-ne astfel starea de sănătate. Semnificația de baza a casei VI este cea a creșterii personale prin schimbarea unei stări, prin dezechilibru, prin crize. În fiecare nouă etapă a vieții apare un moment critic, un moment de adaptare la nou, mulți se adaptează mai ușor, dar cele mai multe tranziții sunt dificile și dureroase. Această lună nouă în casa VI vine cu soluții la toate problemele, crizele existențiale. Trebuie să devenim conștienți că fiecare dintre noi suntem aici pe pământ în slujba (casa VI) lui Dumnezeu, fiecare dintre noi se naște pentru un scop, iar divinitatea ne sprijină în îndeplinirea acestuia. Zi de zi trăim sub controlul Cerului chiar dacă nu suntem conștienți de asta. Planul creației lui Dumnezeu se respectă pas cu pas, facem parte din acest plan, iar această Lună Nouă aduce noi oportunități pentru împlinirea voinței divine.

Jupiter în Berbec în aspect benefic cu Luna Nouă aduce protecție, realizarea unor proiecte cu efort minim, soluții clare și facile ce pot asigura succesul. Acesta este un moment minunat pentru a lucra la extinderea proiectelor și la promovarea propriilor obiective. Avem o mai mare încredere în abilitățile noastre, dar avem și optimismul necesar obținerii succesului. Vom fi la locul potrivit la momentul potrivit; instinctele noastre ne conduc foarte bine și trebuie să avem încredere în ele. Acesta este un moment foarte bun și pentru investiții și tranzacții financiare (traderii familiari cu macd au mai mult succes), pentru îmbunătățiri la domiciliu sau să găsim casă mult dorită.

Leul este un semn guvernat de Soare, un semn care ne spune că fără lumina suntem pierduți. Această Lună Nouă în Leu este un moment minunat pentru a ne reînnoi și  pentru a ne concentra pe îmbunătățirea potențialului creativ, pe dezvoltarea talentelor personale. Mulți au probleme cu stima de sine, iar această lună nouă ne cere să lăsăm această negativitate și să trecem la o atitudine și o percepție pozitive despre noi înșine. În cele din urmă, această lunație este despre a sărbători viață cu bucurie, să ne exprimăm creativitatea și calitățile unice, să fim mulțumiți de noi și de potențialul nostru. Să facem ceva creativ, să ne înviorăm, să ne deschidem inima, să fim generoși, să ne iubim și prețuim pe noi înșine, să ne răsfățăm, să ne bucurăm de viață.

Să fiți binecuvântați!”

Mulțumim, Adriana Tudosă!

Citiți și Luna Nouă în Leu din 28 iulie 2022 și zodiile



Citiţi şi

16 august, 12:38, ora României – Luna Nouă în Leu (horoscop)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro