Un lucru e sigur: 2020 n-a fost tocmai un an simplu. Ducă-se? Să ne mai gândim o dată.
Înaintăm în 2021 și tot întoarcem privirea spre curiosul 2020. Calomniat an! Maniheiști cum sunt, cei mai mulți dintre contemporanii noștri l-au și clasat: an rău, să nu se mai repete! Dar dacă nu e chiar așa?
Sigur, au murit mulți oameni, într-o pandemie care nici măcar nu s-a încheiat și probabil nici nu se va încheia în 2021.
Dar dacă acest 2020 este doar un prolog, chiar blând, a ce va urma acum, când sapiensul a distrus natura?
Dacă 2020 va deveni și el, în amintire, o epocă de aur? Dacă o să ne aducem aminte de el cu candoare aproape?
Sigur, am stat mai puțin timp alături de alți oameni, dar de ce ar fi ăsta cel mai rău lucru care ni s-ar putea întâmpla?
Pentru atâția, distanțarea socială n-a adus singurătate, ci o șansă de a pune o pauză în care să își regândească viața. Totul este vânare de vânt, precum știm, dar totul este și pe de o parte, dar este și pe de altă parte.
Pe de o parte am petrecut mai puțin timp în oraș, în trafic spre serviciu, pe de altă parte am avut mai mult timp pentru ce era cu adevărat important.
Ne-am văzut mai rar, dar nu au devenit astfel acele momente, mai rare fiind, mai prețioase? E ca și cum ne-am întoarce la fotografiile de odinioară, când pe un film aveam doar câteva poziții. Nu prea ne permiteam să le irosim.
Sigur, multora le-a fost mai greu financiar (și le va mai fi), dar pe de altă parte n-ar trebui să fie tocmai acesta momentul care să ne facă să ne trezim și să încercăm, totuși, o lume mai dreaptă? Am înțeles ceva? Suntem mai puțin cinici? Ne-a lovit empatia?
Eu nu mă înscriu în corul celor care au de gând să facă din 2020 un an coșmaresc. Nu cred că a fost așa, au fost epoci mai negre în istorie și cu siguranță vor mai fi.
Dimpotrivă, cred că 2020 a fost un început de vindecare (până la urmă, s-a tras apa până și după alde Trump).
2020 a fost, pentru mine, mai degrabă o șansă de a învăța câte ceva despre ce este important, despre ce ne lipsește și ce ne prisosește.
Am învățat, însă, ceva? Poate că răspunsul la această întrebare este, totuși, adevărata noastră apocalipsă. Vom vedea. Dacă mai trăim, desigur.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
