Prognoza pentru 2017 a fost dată publicității, pentru ca lumea să-și poată plănui vacanțele anuale legate de acest fenomen natural atât de spectaculos și de îndrăgit de japonezi. Anul acesta, cel mai popular soi de cireș – Somei Yoshino – va începe să înflorească pe 24 martie în Tokio, pe 25, în Fukuoka, pe 29, în Kyoto și Osaka.
Sakura – frumusețea și vremelnicia vieții
Sakura zensen (frontul florilor de cireş) – primii înfloresc cireșii din Okinawa (sudul Japonie) și ultimii, cei din Hokkaido (nordul Japoniei). Pasiunea japonezilor pentru florile de cireș este atât de mare, încât călătoresc din sud spre nordul arhipelagului, odată cu frontul de aer cald care deschide bobocii, iar informaţiile legate de deplasarea “undei florale” devin breaking news în media niponă.
După apariţia primelor flori – Kaika, Sakura înfloresc complet la maxim o săptămână. Apogeul înfloririi se numeşte Mankai, iar căderea florilor poartă numele de Chiru. În tot acest timp natura este în plin spectacol și japonezii o celebrează prin multele festivaluri dedicate florilor de cireș, adevărate ritualuri naționale. Cele peste 400 de specii de cireși plantați doar pentru florile care nu se transformă niciodată în fructe devin a doua stemă a Țării Soarelui Răsare.
Nu mai e mult și în Japonia se va auzi spus cu mare bucurie „Sakura no hana ga sakimasu!” (Înfloresc cireşii!)
Citiţi şi
Rutina adusă la rang de artă – Perfect Days
Weekendul acesta va avea loc cea de-a IX-a ediție ASIA Fest, în Parcul Național din București
Când un bărbat întâlnește o femeie mai deșteaptă ca el
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.