20. O zi obișnuită

9 November 2014

Ras copy

Mno, azi am împlinit două luni. Nu eu, fiică-mea. Și tot azi, mergem la primul vaccin. Știți cat de greu îi e unui părinte în astfel de momente? Când ai ‘nșpe variante de rochițe, dar mamă-sa insistă pentru costumașul mov .”Că-i de la mama”! N-am suferit nicicând acel costumaș, l-am ascuns, regăsit, spălat de două ori curat fiind, că poate intră la apă, dar s-a ținut bine.

Gătit gărgăriță și fuga la cabinet. Intrarea se face prin curtea bisericii, de aici probabil și vorba că ce începe doctorul, termină popa. Practici oamenii.

Ne întâmpină un cerșetor în poartă. ”Vai, ce frumoasă este! Și ce cercei frumoși are. Ce este, fată sau băiat?”

” Nu știu, i-am răspuns, încă n-am botezat-o”.

Movul asta…

Intrăm, ne așezăm la rând. În față, un voinicel așteptă vaccinul de un an. Frumos copil, năltuț, blondut, grăsuț, de patru ori cat fii-mea și căruciorul… mov. Apare o tanti-n vârstă, se dă la bârfă, și-o aud : ”Vaaaai, ce copii frumoși! băiat și fată, nu? Sunt gemeni?” ”Nu, doamnă, nu este nicio legătură de rudenie între costumașul fie-mi și căruciorul doamnei.”

Intrăm la doamna doctor, ne înțeapă, plângem, țipăm, ne liniștim, plecăm. Dăm un leu la cerșetor, ne promite că vine la botez. Mă doare capul.

Casă, dulce casă. Apare juniorul. L-a luat bunica de grădi, l-a dat o tura pe la ea pe-acasă, acum trebuie să-i dau antidotul. Soacră-mea – o femeie extraordinară, calități multe, defecte minore: antenistă, psd-istă și cam prea stelistă.

– Ia spune tu la mine, cine sunt Dinamo?

– Cățeii, îmi răspunde kid-ul.

– Buun. Și ăia de la Steaua?

– Oile, vine răspunsul radios.

– Bravo! Și la Petrolul cum le spune?

– Lupii galbeni.

Rânjesc la soacră-mea și mă întorc către cel mic.

– Deci, ce am învățat noi azi?

– Că jucătorii au nume de animale și tu ești băsist.

Oare de ce mă doare capul?

Autor: Dan Popescu

Regulamentul concursului, aici. Dacă v-a plăcut acest articol, votați-l, în intervalul prevăzut de regulament, aici.



Citiţi şi

Mama

Cum ieși dintr-o relație în care te simți anulată

Cănuță, ol stuchit

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro