Am citit un articol care spune că numărul de turişti în Japonia este cu 73% mai scăzut comparativ cu aceiaşi lună a anului trecut, iar asta m-a lăsat cu o senzaţie de tristeţe amestecată cu neputinţă. Tot ce pot eu să fac pentru Japonia la momentul ăsta este să vi-o arăt aşa cum o văd eu, să încerc să vă stârnesc curiozitatea şi dorinţa de a veni în vizită şi de a descoperi o Japonie a voastră, preferabil alta decât cea pe care o ştiţi deja sau o aveţi deja accesibilă la o întindere de braţ, dacă luaţi la răsfoit un ghid turistic.
Da, cutremurul din 11 martie a şocat o lume întreagă şi urmările lui încă ne înspăimântă, dar locuind în Japonia şi ascultând poveştile a o mulţime de oameni care au rude în zone mult mai apropiate de zona dezastrului decât sunt eu acum, pot să vă spun cu mâna pe inimă că nu mai există niciun pericol în acest moment, oriunde în Japonia ai merge. De altfel, au existat zone ale Japoniei care nu au pus, încă de la început, niciun fel de problemă turiştilor, pentru că, deşi presa internaţională a făcut tot ce a ştiut ea pentru a extinde panica la nivel global, presa japoneză şi firea japonezului au făcut în aşa fel încât panica şi sentimentul de incertitudine să nu devină naţional.
Ştiu mulţi oameni care îşi doresc să meargă în Japonia şi cunosc şi motivele, pentru care ezită, în general. Una dintre idei este că Japonia este o ţară scumpă. Departe de mine să afirm că ar fi ieftină, însă cred că dacă nu ai în minte să faci o mulţime de lucruri extravagante, se găsesc modalităţi (mai) ieftine de a vizita Japonia. În general, ghidurile turistice le oferă pe cele scumpe. Turismul, ca orice industrie, prosperă dacă te convinge să cheltuieşti cât mai mulţi bani, dar asta nu este singura soluţie.
Eu şi sora mea am avut parte de cea mai frumoasă zi din Kyoto sub „aripa” unui ONG ecologist local care se ocupa cu strângerea gunoaielor de după festivaluri. Practic, am vizitat cele mai frumoase locuri cu sakura din Kyoto îndrumaţi de ei şi, pe drum, am strâns chestiile pe care le găseam pe stradă (destul de puţine, căci na, este Japonia). Poate nu este genul oricui de distracţie, dar pentru noi a fost o satisfacţie uriaşă când ne opreau oamenii pe stradă să ne mulţumescă pentru ce facem şi să ne strângă mâna. Nu îmi aduc aminte ca mâncarea să fi fost mai delicioasă decât în ziua aceea când am învăţat-o pe sora mea să mănânce cu beţişoare, pe o bancă, într-un parc.
O excursie de genul ăla cu autobuzul, prin Kyoto, un oraş în care turiştii se înghesuie să se îmbrace în kimono-uri sau să poarte machiaj de geisha, ne-ar fi costat mult peste buget (cred că bugetul nostru era cam aproape de zero la momentul ăla, dacă îmi aduc bine aminte). Dacă totuşi vă doriţi excursia „ca la carte” şi vi-o şi permiteţi, dar simţiţi că ar fi păcat să risipiţi atâţia bani, gândiţi-vă că este, de fapt, o investiţie în voi şi, într-un moment în care are mare nevoie, în Japonia. Poate cutiile de donaţie pentru Tohoku vă fac să ridicaţi sprânceana, dintr-un motiv sau altul, dar banii pe care îi cheltuiţi aici vor ajunge cu siguranţă la oameni, oameni care muncesc din greu ca să vă facă experienţa plăcută.
Nici eu, recunosc, nu am reuşit să pun un bănuţ în mulţimile de cutii pe care le văd zilnic, ba la supermarket, ba la şcoală, ba în vreo altă instituţie publică. Îmi este, pur şi simplu, ruşine, să pun acolo 5 yeni, 10 yeni, o sută, când ştiu că oamenii ăia au nevoie de mult mai mult. Ştiu că lucrurile măreţe se fac cu gesturi mici, dar şi că un gest mic mi-ar servi mai mult pentru liniştea mea, pentru a nu mă mai gândi că acolo s-a întâmplat un lucru atât de sinistru. Dar să nu mă mai gândesc la asta mă înspăimântă, mi se pare că gestul generos ar fi dublat de egoism. De aceea, în loc să arunc bani într-o cutie, merg la concerte de caritate, pentru că mi se pare că a fi împreună cu oameni care îşi doresc să facă ceva pentru regiunea afectată este ca un fel de rugăciune, o modalitate de a te gândi la cei afectaţi, nu doar un gest reflex în faţa unei cutii de plastic imploratoare. Sunt multe modalităţi de a face ceva şi cred că în niciun caz nu ar trebui să facem ceva pentru a ne linişti sau a ne trata din şocul celor întâmplate. Pe lângă concerte, rugăciuni, evenimente pentru strângere de fonduri, donări de sânge, turismul mi se pare o metodă la fel de bună de a-ţi arăta solidaritatea.
Dacă vă decideţi să vizitaţi şi aveţi şi posibilitatea financiară, nu vă pot ura decât să aveţi parte de cea mai frumoasă experienţă. Citeam un articol frumos zilele astea care spunea că nu este nevoie să-ţi vinzi casa pentru a merge în Japonia. M-a impresionant nu doar pentru că este perfect adevărat ceea ce zicea autoarea lui despre excursiile în Japonia, dar şi pentru că am simţit, citindu-l, dorinţa unui om de a vedea o ţară cu ceea ce are ea autentic, altfel decât te-ar îndruma poate o agenţie sau un ghid turistic. Japonia chiar poate să ofere o gamă foarte largă de experienţe inedite, nu doar turistice, dar şi experienţe pur umane. Nu sunt o “sfătoasă” de felul meu şi nici prin cap nu îmi trece să vă spun să vă duceţi acolo sau dincolo, să faceţi asta sau pe astalaltă. Nu mi se pare că există un must-do în Japonia sau un most-not-miss, chiar vă rog să faceţi absolut tot ceea ce vă trece prin cap (atât timp cât nu este lipsit de respect faţă de poporul pe care îl vizitaţi). Dacă ar trebui să ofer nişte sfaturi practice, m-aş rezuma la astea cele două sfaturi şi jumătate (sfatul trei e mai mult o rugăminte), care vă folosesc mai mult acum, dacă vreţi să vizitaţi Japonia curând:
1. Schimbaţi bani în prealabil, făcând comandă la o bancă.
Nu vi se percepe niciun fel de comision şi comanda durează vreo 2-3 zile. Raportul yen-dolar (cea mai uşor de schimbat monedă în Japonia) este foarte dezavantajos în momentul de faţă, aşa că e mai bine să schimbaţi lei acasă, ca să nu pierdeţi prin a schimba lei în dolari şi dolari în yeni. Apreciaţi-vă bugetul şi faceţi comanda. Luaţi cu voi un card internaţional, în caz că depăşiţi bugetul. Puteţi scoate bani de la orice ATM al poştei şi de la unele ATM-uri de bănci. Nu toate ATM-urile băncilor vă vor accepta cardul, dar majoritatea marilor lanţuri de magazine acceptă carduri internaţionale, dacă sunt VISA sau Mastercard. Cred că depinde de comisioanele fiecărui tip de card, dar, în general, este mai avantajos să plăteşti direct cu cardul, decât să scoţi bani şi să plăteşti cash. De asemenea, convenience store-urile permit să scoţi bani de pe card, dar percep un comision (210 yeni, dacă nu mă înşel) pentru acest serviciu.
2. Dacă vă temeţi de zona afectată şi chiar şi Tokyo vi se pare prea riscant, vizitaţi alte zone ale Japoniei.
Personal, consider că nu este deloc, dar deloc, absolut deloc un sacrilegiu să vizitezi Japonia, fără să treci prin Tokyo. Toată lumea o să vă întrebe, dar nu ar trebui să vă fie ruşine să ziceţi că nu aţi fost în Tokyo. Insula Hokkaido, cea mai nordică dintre insulele Japoniei, este vestită pentru onsen-urile ei (băi publice cu beneficii reale pentru sănătate) şi pentru mâncarea delicioasă. Sapporo este un oraş despre al cărui şarm nu aş putea niciodată să vorbesc suficient. Mi se pare o experienţă mult mai autentic japoneză să te cazezi la un ryokan (han tradiţional), să bei sake şi să intri în vorbă cu un străin, să te relaxezi în rotenburo (cada de afară pe care o au majoritatea onsen-urilor, de unde poţi să vezi o frumoasă grădină japoneză, unul dintre peisajele cele mai splendide pe care le oferă această ţară).
O vacanţă în Japonia poate fi şi relaxantă, nu trebuie să presupună neapărat săritul dintr-un tren într-altul pentru a ajunge în vestitele cartiere tokioite. Este, bineînţeles, doar o preferinţă personală, dar chiar şi dacă vă doriţi super-aventură, sunt multe alte locuri în Japonia unde o puteţi obţine. În loc să vizitaţi Disney Land-ul & Sea-ul din Tokyo, 
puteţi să vizitaţi Universal Studios, din Osaka. În loc să vizitaţi Asakusa pentru a vedea temple japoneze, vă puteţi îndrepta spre Kyoto şi înţelege cum frumuseţea acestui oraş l-a salvat de bomba atomică (Kyoto era pe lista de probabile ţinte, dar până şi strategii militari au considerat că e un oraş prea încărcat de spiritualitate pentru a fi zdrobit de bombă). Dacă vă doriţi o experienţă spirituală, vizitaţi insula Shikoku, cea mai mică şi mai puţin vizitată dintre cele 4 insule principale japoneze, locul unuia dintre pelerinajele cele mai faimoase ale Japoniei, pelerinajul celor 88 de temple. Este singura dintre cele patru insule care nu are vulcani şi este minunată. (Este singura dintre cele patru pe care nu am reuşit să o vizitez, dar visez cu ochii deschişi să fac pelerinajul acela într-o zi.)
Vizitaţi Hiroshima şi Nagasaki şi vă veţi simţi mai mici, căci veţi înţelege cât de negru poate să se facă sufletul uman în vreme de război. Vă garantez că nu vă veţi putea întoarce aceiaşi oameni, chiar şi cel mai insensibil membru al 
speciei umane are un tremur de inimă în faţa acelor imagini. Veniţi şi vizitaţi Okinawa, Hawaii-ul japonez, un loc pe care nicio celebritate din Japonia nu îl ratează, un loc cu o mare atât de albastru încât mi-aş dori să pot inventa o nuanţă nouă de azur numai ca să o pot descrie. E plină de tradiţii minunate şi se spune că ar fi leagănul civilizaţiei japoneze, locul unde a început totul, locul de unde sufletul nipon îşi trage rădăcinile. Nu doar că vă veţi bucura ochii cu bogăţia naturală a zonei subtropicale, dar vă veţi bucura sufletul văzând că japonezii nu sunt deloc oamenii scorţoşi şi obsedaţi de muncă pe care i-am rezumat noi printr-o serie de stereotipuri. În Okinawa, o insulă cu care istoria nu a avut deloc milă, modul oamenilor de a se distra, de a se bucura de viaţă, de a accepta greutăţile şi a le ignora vă va lăsa uimiţi şi, poate, vă veţi întoarce acasă cu un gram mai înţelepţi.
3. Dacă vizitaţi Honshu, insula principală (şi cel mai probabil aşa va fi), încercaţi să nu faceţi risipă de energie electrică.
Nu mă refer la nicio măsură de enormă austeritate, ci doar la uzualele stinsul luminii când ieşi din cameră, scosul laptopului din priză, dacă nu îl foloseşti… lucrurile de bun simţ. Poate să nu pară mare lucru, căci suntem obişnuiţi să consumăm, fără să ne gândim la consecinţe, dar anul trecut, Honshu (insula cu populaţia cea mai mare şi, deci, consumul cel mai ridicat) s-a confruntat cu insuficienţa energiei electrice, pe fondul utilizării excesive a aparatelor de aer condiţionat etc. Ştiu că acest sfat vă va părea o glumă când veţi vedea miile de firme luminoase uriaşe şi aparatele de pachinko făcându-şi treaba prin Tokyo, dar anul acesta problema este cu atât mai serioasă considerând situaţia de la centrala din Fukushima. Nu doar TEPCO a cerut o reducere cu 15% a consumului de energie electrică, dar şi KEPCO, responsabilul pentru zona Kansai, din vestul Honshu a îndemnat acelaşi lucru, iar măsura este luată în considerare chiar şi în Kyushu.
Companiile care consumă mari cantităţi de energie sunt obligate să aplice această scădere cu 15% în luna iulie, iar penalităţile sunt în jur de un milion de yeni, în cazul în care nu reuşesc. Guvernul se gândeşte să răsplătească chiar şi 
companiile mici şi familiile care reuşesc să aplice această scădere, aşa că japonezii se gândesc serios chiar şi înainte să urce în lift. În Okinawa, unde nu există energie nucleară, măsura nu are niciun impact, dar oamenii s-au alăturat la curent şi încearcă să reducă utilizarea aparatelor de aer condiţionat (ţinând cont că vara durează aici şase luni, nu e deloc de ici de colo). Mulţi oameni au început să planteze aşa numitele “perdele verzi” în faţa propriilor geamuri, astfel că plantele le oferă protecţia anti-soare, păstrând puţină răcoare în casă. Văzând toate eforturile astea, urcând şi coborând zilnic 5 etaje până în clasă şi încă 5 până acasă, pe scări, îmi permit să vă rog frumos să risipiţi cu măsură, să vă îndreptaţi către distracţii care presupun mai mult contactul cu natura şi mai puţin butonatul laptopului sau pusul în funcţiune a cine-ştie căror tehnologii.
Nu ştiu dacă se observă vreo diferenţă între Japonia cea de acum şi cea dinainte de cutremur prin ochiul turistului, căci nu am reuşit să ajung aproape de zona afectată, dar cred că diferenţa se observă în modul în care japonezii privesc viaţa. S-a vorbit mult de faptul că tinerii japonezi par să se fi trezit din „heiwa boke” („molâiala păcii” sau starea de moleşeală de care tinerii zilelor noastre sunt acuzaţi că o au, din cauză că nu au trăit o experienţă marcantă precum războiul şi nu au experienţa grijilor majore) şi că spiritul naţional japonez va trece printr-o perioadă de reînflorire în urma loviturii pe care soarta şi natura pe care japonezii o adoră atât de mult au aplicat-o acestei naţii. Poate, într-un fel, să vizitezi Japonia acum, să stai de vorbă cu oamenii aceştia este o ocazie unică, deoarece o lecţie despre străduinţă mai „pe viu” de atât este greu de imaginat.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
