Ia aminte: fericirea nu are picioare să fugă, ci doar aripi să zboare.
În urmă cu șapte ani, am decis să mă înscriu în CFN (Clubul Nefericitelor Anonime). Dacă nu era prietena mea, M., poate că nu aveam atâta tupeu să o fac. Am zis să fie aşa, o diversiune în slalomul de plictis şi ghinion al vieţii mele.
„Bună, sunt C. şi sunt nefericită”. Cam aşa a început totul. Mi se părea de un penibil absolut să exprim aşa ceva. Măcar alcoolicii, alţi nefericiţi, de altă teapă, au o scuză mai plauzibilă. Şi, cel puţin, visează inconştient la un remediu care speră să-i vindece.
Dar o nefericită la aproape 30, la ce să mai spere?! La unicorni roz care zboară pe nori din vată de zahăr. Hmm, nici măcar la asta. La o partidă de sex în care nici măcar nu beneficiezi de un blestemat de orgasm (măcar dacă s-ar întâmpla cu un bunoc, nu cu un burtos). La bani mulţi pe care să-i spargă pe ţoale şi pe saloane, pe întâlniri cu ţoapele cu unghii triunghiulare. Rahat! Şi aşa trec anii, începe să curgă pielea pe tine, faci laba gâştei şi nu se mai uită nici dracu’ la tine. Şi continui să-ţi blestemi zilele.
Sunt multe femei care chiar cred că fericirea le ocoleşte cu talent. Şi sunt şi de alea, a naibii pielea pe ele, care au şi bărbaţi faini în jur, şi faimă, şi călătoresc, şi mai au şi timp să se ocupe de ele. Genul ăla de tipe care parcă şi-au tatuat un zâmbet permanent pe chip. Eu de ce nu pot să mă bucur aşa ca ele? Să am acel chef de viaţă incurabil? Eu de ce nu am primit la naştere dreptul la fericire?
Sursă foto: deviantart.com
Fericirea este o alegere…
Ei, daaa. Când eşti absolut convinsă că fericirea nu există şi pentru tine, vine cineva să-ţi spună că fericirea e o alegere. Şi că o poţi alege ca şi cum alegi roşiile la tarabă, în piaţă. O poţi atinge fără grijă, iar dacă nu îţi place, îţi poţi vedea de drum. În concluzie, fericirea e ca o roşie. O roşie aparent oarecare, cu formă imperfectă, neglijabilă. Îţi vine s-o guşti sau mergi mai departe? E exact ca acel moment când dai de el, un tip oarecare, care nu are nici 6pack, nici Gluteus Maximus. Din contră, are burtă că mai bea câte o bere şi, în plus, mai are şi un început de calviţie. Îţi dai seama? Calviţie care doar se accentuează cu anii, OMG. Iar burta… (lool). Dar tu aştepti de la el câte un număr de striptease seara sau atenţia lui? Să te ţină în braţe, să te iubească ori să ai ce arăta la fete? Să te iubească pe tine, aşa cum eşti, mai durdulică, cu părul vâlvoi şi mirosind a ciorbă de păstăi sau…?! Deci, spune-mi, ce alegi: Gluteus Maximus sau…?
Fericirea este o stare…
… care se prelungeşte la nesfârşit. E dragoste care devine tot mai preţioasă prin clepsidra timpului. E sentimentul parte din tine care te face să te trezeşti cu entuziasm dimineaţa… E liniştea când ştii că cineva te aşteaptă în prag când ajungi acasă. E bucuria că are cine să îţi întâlnească ochii cu acelaşi dor nealterat, la nesfârşit. Nealterat nici de vreme, nici de minusuri, nici de kilograme în plus. Şi acum, zi-mi, crezi că ţoapele cu unghii triunghiulare pot simţi aşa ceva lângă moşulicii doldora de bani?
Cred că suntem singurele în măsură să dăm cu piciorul şansei de a fi fericite. Fericirea nu fuge, pentru simplul motiv că nu are picioare s-o facă. În schimb, are altceva. Are aripi să zboare. Iar odată ce îţi dai acceptul, vei primi şi tu aripi să pluteşti. E cam singurul mod în care poţi să zbori fără etnobotanice. Ai încercat?
Astăzi sunt o femeie fericită. Şi mi-am propus să rămân aşa pentru totdeauna şi încă o zi. Am înţeles că nefericirea e ca o groapă în carosabil în care rămâi înţepenit cu maşina în toiul iernii. O groapă din care nu mai ieşi repede, dacă insişti să te complaci. Împinge-te în faţă, virează şi accelerează! Ai întotdeauna posibilitatea de a ajunge pe Happiness Avenue. Lasă-te purtată de val şi de instinctele curate!
Iar dacă ai început să iubeşti, nu te opri după trei ani. L-aş trage pe urechi şi pe nea’ Beigbeder cu dragostea lui care durează trei ani, din suflet în suflet, din pat în pat. Dragostea durează atâta timp cât iubeşti şi eşti iubit. Dragostea nu are termen de expirare, nu are condiţii, nu are restricţii. E ca un copil pe care-l formezi de mic exact după cum îţi dictează inima.
Aşa că, spune-mi: crezi că poţi începe să fii fericită odată pentru totdeauna? Sau e cazul să treci pe la un CNF mai întâi?
Guest post by Camelia Covaci
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
