Aș vrea să vă recomand un film, mai mult documentar, dar nu mai puțin artistic, de pe Netflix: „1960”. E despre Italia, la începutul anilor frumoși. Și unde mai pui că o puteți vedea dansând pe tânăra Sophia Loren, Doamne, Maica Domnului!
Italia, ieșită și ea ruinată din război, a avut câteva decenii excepționale – anii ’60, ’70, ’80, ’90. Apoi s-a numărat printre pierzătorii din jocul globalizării (câștigat de China).
Dar anii aceia, lumea aceea minunată – au existat cu adevărat. Și au existat și supraviețuitori ai acelui univers și continuă să-i spună povestea.
Niciodată cinema-ul n-a fost mai frumos decât în anii aceia, niciodată, muzica n-a fost mai bună, niciodată fotbalul n-a avut mai mult farmec.
Nostalgia, canalia
Iar 1960 a fost un început. E extraordinar să îi vezi pe Celentano și Mina tineri, să vezi gândirea aceea fracturată între vechi și inimaginabil. Lucruri banale astăzi, ca dreptul femeilor de a fi la volan, păreau atunci scandaloase.
Și mai era și Rimini și poate știți ce făceau acolo vițeii (Vițeii lui Fellini rămâne și astăzi un miracol). Au fost, așadar, vremuri în care încă exista, pur și simplu, viața. În film apare, ca un mântuitor uitat, și un tâmplar care mărturisește senin: vara nu muncește, vara se bucură de viață, înoată, privește marea, stă la soare. Să muncească alți tâmplari, dacă au chef. Pentru firile nostalgice, pentru melancolici, 1960 nu e un film. E aurul curat al trecutului romantic.
I Vitelloni, melodramă, 1953
Intriga filmului cade în secundar: un fiu care pleacă din sud în nord și i se pierde urma și ai lui pleacă să îl caute și… În căutarea aceasta se văd altele și altele și altele: tramvaiele din Milano și “miracolul economic” și nici măcar televiziunea ajunsese încă porcăria de mai târziu.
Măcar toate acestea
chiar au fost aievea
1960 pare și este astăzi un continent îndepărtat, dispărut. Erau și atunci săraci și șomeri și crize economice (mereu vor fi), lumea era și atunci plină de nedreptate și nefericire, dar și cerul mai albastru deasupra planetei pământ și visele mai mari.
Dar ce vârstă pierdută a inocenței și a frumuseții! Și toate acele mici mașini italiene șerpuind ca într-un vis pe străzi fără sens unic.
Bucuros mi-aș da toate deceniile din mileniul III pentru a trăi în Italia începând cu anul 1960 și până la sfârșitul timpului – secolul XXI.
Cu adevărat vă spun vouă: niciodată n-a fost mai frumos pe lume decât în Italia deceniilor care încep cu 1960. Să ne consolăm cu ideea că măcar toate acestea chiar au fost aievea. Pentru alții, cei aleși. Dar măcar au existat.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
