„Vă invităm să scrieți cum vă pricepeți fiecare, nu talentul de povestitor contează, ci talentul de-a iubi rămânând în viață. Despre iubirile trăite, nu murite. Redați tuturor speranța și încrederea că ele există. Nu doar ca excepții, nu doar în filme, nu doar în mărturii din alte veacuri.”
Așa a sunat invitația lansată de Catchy. Am zâmbit cu amar când am citit, crezând că eu nu am ce povesti. Dar nu mult a durat până mi-am dat seama că mă înșel. Ni s-a spus să redăm speranța și încrederea în dragoste. Asta voi încerca să fac… să vă arăt că iubirea ca în filme există și că poți iubi la fel de sincer și de adevărat, chiar și după despărțire.
Îmi dau pe play piesa asta:
și încep să îmi aștern jumătate din suflet.
Închid ochii și îl văd acolo. Înalt, bine făcut, cu un zâmbet ce emana bunătate și cu cei mai frumoși și sensibili ochi pe care i-am privit vreodată. Îmi amintesc când l-am văzut pentru prima dată. Nu l-am luat în seamă. Nici el pe mine, mi-a spus mai târziu: „Ai fost doar un experiment”. Cred că eram prea ocupați cu propriile noastre universuri. Însă, se pare că destinul a făcut ca aceste două universuri să fuzioneze în curiozitate, exact ca într-un joc în care stângăcia se transformă într-un atu. Șocant, nu mă așteptam la o astfel de desfășurare a lucrurilor. Trăirile mi-au luat-o înaintea gândurilor, dorințelor sau pasiunilor. Hm, îmi și vine să râd. Era o potriveală atât de nepotrivită între noi. Eram forme total diferite și totuși rezonam aproape perfect împreună. Ciudată rezonanță… aveam trăsături comune, deși la rădăcini suntem destul de diferiți. Extremele se atrag, nu? 🙂
M-a lăsat să îl iubesc. Cu naivitate de copil și putere de femeie. Cu dor și dorință. M-a lăsat să fiu. M-a lăsat să îl copleșesc de cu dragul meu de el. Ne umpleam zilele unul altuia și ne iubeam mai presus de cuvinte. M-a lăsat să îl iubesc în fapte. Nu mă alunga cu momente reci și zile fără zâmbete. Niciodată nu a uitat cât îmi plăcea să râd. Doar așa m-am îndrăgostit de el. Între două glume și o privire.
Aveam 19 ani când trăiam iubirea adevărată și tot atât când viața m-a învățat că chiar și cele mai frumoase și aparent fără de sfârșit momente au un capăt… Pentru că da, acel bărbat care mi-a oferit echilibrul de care aveam nevoie atunci, a plecat. A plecat să își trăiască singurătatea. A plecat și mi-a lăsat toate motivele din lume pentru care să îi mulțumesc. M-a învățat să trăiesc cu mine însămi și mi-a oferit liniștea pe care mi-o pierdusem cu câțiva ani în urmă. Mi-a oferit încredere totală și o iubire necondiționată. Mi-a oferit cea mai frumoasă lecție de viață: doi oameni se pot iubi atât de mult, încât la despărțire să își spună „te iubesc”. Mai sincer, mai curat și mai demn ca niciodată. Un „te iubesc” fără resentimente și cu recunoștință și mulțumire. Am pus atunci punct unei povești despre care voi vorbi mult și despre care voi scrie și mai mult. Mi se pare că o dragoste ca a noastră nu o poți uita nici atunci când nu știi cum te cheamă. Sinceritate. Comunicare. Prietenie. Așa am ajuns la Iubire. Cu poezie pe pereții sufletelor noastre. Pereți care încă poartă urmele misterului poveștii noastre, melancolia nopților pline de dor și ideal și acea nepotriveală atât de nepotrivită…
Să știi, dragule, că nu te regret. Nu regret că ne-am iubit și nu regret că ne-am ales, la sfârșit, cu o despărțire. Sunt sigură că așa fost scris. Să apari în viața mea când aveam nevoie mai mare și să pleci când ai avut tu nevoie de respiro. Mulțumesc că am fost „opera” ta! Mulțumesc că te-am iubit!
Astăzi, la aproape doi ani după ce ne-am despărțit, pot să recunosc că nu te-am uitat, dar că am trecut peste. Știi doar că voi plânge la nunta ta și că îți voi iubi soția, pentru simplul motiv că tu o iubești suficient încât să îți poarte numele ce cândva, suna atât de bine la adresa mea.
La ceva timp de când viața mea a redevenit haosul de dinainte, mulțumesc că încă îmi ești cel mai bun prieten și că îmi răspunzi la telefon de fiecare dată când vreau să plâng.
Și da! Te iubesc pentru că te-am iubit!
Guest post by Geolina
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
