13-15 ianuarie – OSCAR WEEKEND la Cinema Elvire Popesco

12 January 2017

Între 13 şi 15 ianuarie 2017 are loc la cinematograful Elvire Popesco OSCAR WEEKEND, în cadrul căruia vor fi prezentate câteva dintre peliculele străine aflate pe lista scurtă a celor nouă preselectate în cursa pentru Oscar (pentru cel mai bun film străin).

afis_Oscar Weekend

Anul acesta, în 24 ianuarie se vor anunța nominalizările la Premiile Oscar, iar în 26 februarie va avea loc ceremonia de decernare a premiilor.

Programul include Paradise (Ray) de Andrei Koncealovski, premiat cu Leul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Veneția de anul acesta, propunerea Rusiei la această categorie; canadianul Juste la fin du monde în regia lui Xavier Dolan, recompensat cu Marele Premiu la Cannes (2016) sau The Salesman (Forushande) în regia lui Asghar Farhadi (Iran) câștigător al premiilor pentru Cel mai bun actor și Cel mai bun scenariu la Cannes 2016.

paradise

Paradise (Ray)

Juste la fin du monde_2

Juste la fin du monde

Vor putea fi vizionate și propunerile Australiei: Tanna – recompensată la Veneția (2015) cu premiul publicului și premiul pentru Cea mai bună imagine, în cadrul secțiunii Settimana Internazionale della Critica, Germaniei: Toni Erdmann regizat de Maren Aden, filmat aproape integral în România şi desemnat Cel mai bun film al anului de către Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI) și Cel mai bun film european de către Academia Europeană de Film (EFA), Danemarcei: Land of Mine (Under Sundet) în regia lui Martin Zandvliet, câștigătorul premiului publicului de la Rotterdam sau Elveției: animaţia Ma vie de courgette (Viața mea de dovlecel), de Claude Barras.

tanna

Tanna

Propunerea României, Sieranevada, în regia lui Cristi Puiu, va deschide OSCAR WEEKEND, vineri, 13 ianuarie, iar Franța, Italia și Finlanda completează programul festivalului cu proiecțiile filmelor Elle, de Paul Verhoeven, Fire at Sea (Fuocoammare) în regia lui Gianfranco Rosi, documentar premiat cu Ursul de Aur la Berlin și The Happiest Day in the Life of Olli Mäki al regizorului finlandez Juho Kuosmanen, marele câștigător al secțiunii Un Certain Regard la Cannes.

Oli Maki_1

The Happiest Day in the Life of Olli Mäki

A Man Called Ove în regia lui Hannes Holm, Cea mai bună comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) este propunerea Suediei la Oscar și last entry în programul OSCAR WEEKEND. Filmul va putea fi vizionat în premieră în România, sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 23.15. Proiecția este realizată cu sprijinul Institutului Suedez de Film și al Ambasadei Suediei în România iar intrarea este liberă pentru toți cei care și-au achiziționat bilet la oricare dintre filmele de la Oscar Weekend.

A_Man_Called_Ove_-_4

A Man Called Ove

Programul proiecțiilor:

Vineri, 13 ianuarie

15:00 – SIERANEVADA, de Cristi Puiu (2016, 173′, România) – România

18.30 – THE SALESMAN, de Asghar Farhadi (2016, 125′, Franața-Iran) – Iran

21:00 – LAND OF MINE, de Martin Zandvliet (2015, 100′, Danemarca-Germania) – Danemarca

Sâmbătă, 14 ianuarie

13:30 – MA VIE DE COURGETTE, de Claude Barras (2016, 70′, Elveția-Franța) – Elveția

16:00 – ELLE, de Paul Verhoeven (2016, 130′, Franța) – Franța

18:40 – THE HAPPIEST DAY IN THE LIFE OF OLLI MÄKI, de Juho Kuosmanen (2016, 92′, Finlanda) – Finlanda

20:45 – PARADISE, de Andrei Konchalovsky (2016, 131′, Rusia-Germania) – Rusia

23:15 – A MAN CALLED OVE, de Hannes Holm (2015, 116′, Suedia-Norvegia) – Suedia

Duminică, 15 ianuarie

12:30  – TONI ERDMANN, de Maren Ade (2016, 162′, Germania) – Germania

15:45 – FIRE AT SEA, de Gianfranco Rosi (2016, 114′, Italia) – Italia

18.30 – JUSTE LA FIN DU MONDE, de Xavier Dolan (2016, 95′, Canada-Franța) – Canada

20:45  – TANNA, de Bentley Dean, Martin Butler (2015, 95′, Australia-Vanuatu) – Australia

Evenimentul este organizat de Asociația Cinemascop și Voodoo Films.

Biletele pot fi achiziționate pe Eventbook.ro, din rețeaua Eventbook precum și de la casieria cinematografului Elvire Popesco.



Citiţi şi

Alege viața! – A Man Called Otto

Luc Dardenne, Arnaud Desplechin, Tarik Saleh – invitații speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest .13

Cinefili, mâine începe Les Films de Cannes à Bucarest! Bon festival!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro