Iată cele 11 încercări de a celebra scriitoricește ultima dată secvențială a secolului – 11.12.13 –, care este și singura a mileniului III cu două numere prime.
1. Oana Simionescu
Ianuarie plângea nebună iarna sufletului meu de gheaţă,
La fel ca scuza dintr-a unui vechi roman prefaţă.
Februarie m-a prins strângându-mi vise şi iubiri drept soare,
Căldura lor mi-am transformat-o brusc în închisoare.
În Martie, i-am spus că îl iubesc ca mâna-mi dreaptă, care scrie,
Ne-am contopit în Noi, l-am adorat şi am trăit o reverie.
Până-n Aprilie, uitat-am toate vorbele de amor şi bine în hol
Pentru că iar priveam în mine şi iar vedeam un suflet gol.
Aşa că-n Mai am început să merg agale, pe campii de flori,
Pictând momente, oameni, locuri, sentimente-n non-culori.
În Iunie, am vrut sa fiu din nou copil plăpând, măcar o dată
Şi-am realizat, din scurt, că nu am să mai pot, vreodată.
Şi-atunci, în Iulie, m-am răzbunat pe ceilalţi, pentru eşecul meu,
Ştiam, de pe atunci, că trupul meu de gheaţă-l vor uita cu greu.
În August, am vrut doar să repar şi să mă fac uitată-n timp
Pesemne, voiam să pregătesc căldura pentru un rece anotimp.
Iar în Septembrie, m-am reîntors la El, bolnăvicios şi-amar
Într-un ocean de frunze roşii, tratându-l ca pe-un salvamar.
Octombrie m-a prins lâng-un trup rece, de iubire moartă
Pe care am încercat să îl trezesc, cu ochii înspre poartă.
Noiembrie a trecut urlând, pe lângă mine, în fugă-mpiedicată
Am încercat s-o prind, dar, după ceva vreme, am căzut lată.
Acum, Decembrie mă-ngheaţă iar, în hibernare rece, crudă
Spunând „Tu, om pribeag, doar ştii că inima îţi e absurdă!”.
2. Dana Fodor
1. S-a făcut decembrie deja?
2. Anul 2013 a smuls multe din mine, dar mi-a și dat.
3. Am camere pustii în suflet, otrăvite și închise pentru totdeauna, uși fără clanțe, blocate, salut, dracu’ mai intră acolo și nici el, că are treabă prin alte părți.
4. A fost un an grăbit, furios, violent, mincinos, parșiv și laș, un an care mi-a zâmbit prin ianuarie: „Dana, hai să fim prieteni, ai încredere în mine, tu nu ești ca altele, dă-mi mâna, hai să facem o treabă împreună”, apoi, prin mai-iunie, mi-a tras cu ranga peste lăbuțe: „Ești o ratată și-o femeie fără voință, cară-te!”.
5. N-am vrut să cred, m-am ridicat de jos și am înghițit durerea colțuroasă, prea mare pentru gâtul meu și prea amară, parcă eram Chaplin când mânca bocanci, apoi mi-am privit băiatul, unica mea bucurie, m-am uitat în ochii ăia ciudați și frumoși, de culoarea frunzei în noiembrie, și toate mizeriile îndesate în viața mea de „prieteni” au devenit niște bancuri spuse de nea Nicu de la autobaza Bujoreni.
6. Am mers mai departe, uneori buimacă, năucă, neînțelegând de ce oamenii lovesc fără motiv, de ce atacă (bine, nici acum n-am înțeles, că-s grea de cap, semăn cu tata!), şi m-am închis în curtea mea din care n-am mai ieșit decât atunci când mi-am dus copilul la școală.
7. Și iar am fost fericită, iar am râs, iar am umblat desculță pe câmp, am dansat și-am cântat, am mâncat păpădie și cerul mi se părea aproape, doar ce întindeam mâna și-l gâdilam la tălpi pe sfântul Petru, „Stai, mă, nebuno, că scap cheile astea!”, mă certa sfântulețul, dar eu nu mă opream, îmi plăcea că-i vesel ca un flăcău la horă.
8. Și-odată m-am pomenit cu toamna lui 2013 peste mine, a patruzeci și treia toamnă, șucară și amăgitoare ca o hetairă versată, dar atât de dulce.
9. Și iar am plâns, iar am dat cu pumnii în pereți, m-am certat, m-am împăcat, am înjurat, mi-a părut rău, iar am înjurat, iar mi-a părut rău și iar m-am împăcat.
10. Am fost de câteva ori la cimitir, să văd ce mai face mama, era tot acolo, speram să fie acasă, dar n-a mai putut veni, i-am aprins lumânări și i-am pus trandafiri.
11. M-am certat și cu tata, care, în loc să planteze boabe de „Bună-dimineața” pe mormânt, a greșit cutiuța și a sădit semințe de ardei iute, astfel încât pe biata mama au răsărit niște minunății de piperați, cum nici bulgarii n-au pomenit de când sunt ei bulgari.
12. Tata plânge și el acuma, dar, din când în când, mănâncă ardeii iuți crescuți din mama și parcă pojarul din el se mai domolește.
3. Ana Barton
I. Am intrat în 2013 tâmpită. Şi, cum iubesc simetriile, ies la fel. Din ianuarie mi-amintesc c-au fost păduchi în şcoală şi toată lumea s-a speriat ca de holeră. Cam în trei luni, au şi plecat, dezamăgiţi de lipsa de recunoştinţă a gazdelor. A, mai ţiu minte şi c-am fost în Italia pe-un viscol româno-austriaco-german cumplit, am aterizat pe-o noapte ceţoasă la Veneţia şi-am decolat peste-o săptămână, într-o după-amiază lăptoasă. Carevasăzică, n-am văzut Veneţia.
II. Februarie e fost liniştit. Am zăcut vreo zece zile, de gripă. Colegii-mi trimiteau revista, la BT, pe e-mail. Eu plângeam între virgule şi capete de rând, mă uitam la Premiile BAFTA şi la Globurile de Aur pe HBO, redescoperind televizorul după o pauză de doi ani, asta fiindcă nici să citesc o carte nu puteam. Altfel, ţineam legătura cu şcoala, să văd care mai e situaţia păduchilor. Pe 15, am sterilizat pisica de tânără, de fată mare. Pentru că sunt inteligentă, am încercat s-o pansez. Pentru că este sănătoasă la cap şi mereu asertivă, ea şi-a desfăcut pansamentul gordian şi mi l-a depus, satisfăcută, la poalele patului.
III. În martie, am jucat mimă în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică. Dimpreună cu trei copii şi un adult, o dată chiar doi. Irina a mimat brânză şi ne-a-ncuiat pe toţi. Fie-mea mi-a spus c-ar trebui să mă gândesc şi la mine, nu doar la ea. Sau a mimat? Nu mai ştiu sigur fiindcă-ntre timp s-a răzgândit categoric.
IV. Apoi, s-a desprimăvărat, cumva, fără mine. Am avut câteva momente în care m-am gândit la bani, dar fiindcă mă tem foarte tare de frici, am acoperit acele momente cu exces de tutun şi cu trei găleţi de speranţă fără stare de agregare. Oricum, am făcut o ciorbă de perişoare absolut memorabilă.
V. Mai a fost o lună drăcoasă. Mi-am siluit cel mai bun prieten. M-a scos la o bere, iar eu, drept răsplată, i-am zis: „Bă, boule, tu oftezi la Lună, eu la aer curat de bucătărie, iară noi suntem unul lângă altul şi visăm feţi-frumoşi şi ilene cosânzene! Marş la iubire!“ Lui i s-a chircit pupila stângă, dilatându-i-se periculos aia dreaptă, s-a foit în scaun şi s-a speriat ca pentru şapte morţi consecutive. De-a doua zi, m-am dus la birou hotărâtă: tre’ să-nceapă să-mi fie dor. M-am străduit o săptămână, nu m-am lăsat. După o lună, a-nceput să-mi fie. De unde se vede treaba că dorul e o muncă, iar dragostea, un lucru mecanic.
VI. În iunie, am început să mă dezbrac. Nu ţineam s-o fac, dar am fost obligată. Venise vara. Aveam şi bicicletă, însă, pe ea fiind, mi-am dat seama c-am uitat să merg. Nu-i nimic. Statul pe bicicletă nu-i mai puţin înălţător decât mersul. Tot atunci, mi-au trecut bubele de la căzătura din copac din noiembrie trecut. Dar ştii cum? Nemaigândindu-mă la ea.
VII. Iulie a ţinut o zi sau două, nu-mi amintesc decât aniversarea celei mai bune prietene şi c-am purtat alternativ două perechi de şalvari: unii negri şi unii fucsia. Într-una din zilele alea două, am descoperit sosul din usturoi, iaurt şi busuioc proaspăt. Merge şi cu cimbru, dacă-l torni pe-o musaca sau pe-un imam baialdî.
VIII. În august, l-am descoperit pe Andrei. Foarte bun prieten. Are părul creţ şi-un discret accent de Rădăuţi. Îl iubesc pe Andrei; mi-ar fi plăcut să fie copilul meu, chestie pe care deja o ştie şi mă-sa. Nu se opune, e o femeie înţeleaptă. Profesoară. Am hrănit, timp de o săptămână, o pisică gestantă: Regina Vetuţa. Înţeleg că-ntre timp e fericita mumă a patru iorguţi, ca s-o citez pe Ara Şeptilici. Sper ca pisoii să nu fie ingraţi. Sănătatea pruncilor e de la sine înţeleasă.
IX. Am ales să scriu cu cifre romane, chestiune pe care n-o stăpânesc, dar voiam să par mai deşteaptă. Sper c-am nimerit acest 9. Dacă nu, scrie-l tu bine, te rog. În septembrie, fu luna ranversărilor. Nici n-aş putea spune ce nu s-a schimbat. Toate-au fost bune, frumoase şi complet nelalocurile lor. Cu unele m-am obişnuit. Desigur, nu cu cele esenţiale.
X. Din octombrie, am început să nu mai ştiu cine sunt. Nici înainte n-aveam cine ştie ce idee, însă m-a găsit toamna asta pe-o schemă imperioasă de aşezare-n chirpici. În săptămâna aia de-nceput, când a plouat, mi-a fost foarte frig. Am spus asta ca să nu par o femeie care n-are ţinere de minte.
XI. Noiembrie e, pentru mine, o lună foarte frumoasă. Mereu îmi amintesc cum şedeam, balaur gravid şi plin de speranţă, acum 12 ani, pe-o rână de covor şi mă rugam să mai rămâie fata mea înăuntru măcar până spre sfârşitul lunii. Că mi-e frică de zodiile de apă. Ca să fiu cinstită, cu cât mai mare-mi creştea burta, cu atât mai fierbinte mă rugam să rămână copilul acolo, că-ncepusem să mă obişnuiesc cu el, iar responsabilităţile mamei sunt infinit mai drăgălaşe înainte de expulzie. Mă rog, a ieşit Scorpion, dar ascendentul îi este-n Săgetător, asta-nsemnând că vom începe să ne-nţelegem după ce ea va împlini 30 de ani. E bine şi-aşa, dacă mai apuc.
XII. Decembrie e încă tânăr, suntem în 11. Măcar el, că eu fac poimâine 40 de ani. Ceea ce e foarte frumos. Prima cifră e colţuroasă, angulară chiar, îmi dă nădejdi imposibil de circumscris în propoziţii. Cealaltă mă reprezintă în acest sezon de mamut. Mă rotunjesc cu deznădejde şi sper să mai treacă măcar vreo zece-unşpe-douăşpe ierni până la menopauză. Despre care-am auzit că este o boare de feminitate reinterpretabilă.
4. Monica Nistorescu
Toate cărțile, sfinte sau drăcești, toți prorocii, nostradamuşii, mamele Omizi și Brățări, toți vizionării și ghicitorii în bobi… toți prevestesc sfârșitul lumii sub forma unui eveniment scurt și apocaliptic, fie el ciocnire cu cometa, cutremur, potop, Nibiru și altele asemenea… în orice caz, un sfârșit rapid, nedureros, purificator.
Ei, nu… nu cred că merităm așa ceva…cred că sfârșitul lumii e un proces lent, chinuitor, care începe cu otrăvirea hranei, aerului și apei, cu veştejirea pășunilor, decapitarea pădurilor, schimbarea albiilor râurilor, topirea zăpezilor veșnice, ticăloșia guvernanților, umilirea și umilința nărodului norod, nimicirea cireșilor în floare și a filelor de Carte…
Cred că sfârșitul lumii începe cu lăcomia devastatoare a omizilor ce lasă duzii desfrunziți… cu hingherii ce se bucură de mirosul fetid al fricii din ochii animalelor neputincioase și hăituite… cu duhoarea stătută și biruitoare a spitalelor… cu copiii timpurilor noi, navigatori naivi în internetul sordid al pornografiei și al prafurilor albe… cu hetairele viclene și nerușinate, obscen răstignite la colțuri de programe TV matinale… cu miniștri gângavi, peltici și băloși, agramați, incompetenți și slugarnici… cu pomii livezilor grei de scroafe coapte… cu palate halucinante de marmură în buza lacurilor… cu arbori de cauciuc și palmieri zgribuliți tivind poală pădurilor de foioase și țărmul mării…
Cred că sfârșitul lumii începe atunci când Poetul, Profesorul, Menestrelul și Înțeleptul sunt puși la Porțile Cetății… când Preotul stă beat, cu capul pe masa udă a birtului, între două sfeștanii… când bolizii cu sute de cai-putere se lățesc grobian în parcuri și pe poteci… când trenurile deraiază oftând de lipsa șinelor furate…
Pentru mine sfârșitul lumii a început atunci când m-am bucurat că morții mei dragi nu mai sunt… ca să vadă toate astea… ironică dezlegare… să vezi în moarte izbăvirea de viață și de mizeria ei… că o apocalipsă scurtă, decisivă, purificatoare… la data și ora fixe… așa cum toți profeții prevestesc sfârșitul lumii…
5. Andreea Ionescu
1. În inima Amazonului, am înţeles că singurii demoni sunt cei interiori şi că miracolele tot dinăuntru izvorăsc.
2. Progresul începe atunci când ieşi din zona ta de confort.
3. La rădăcina Iubirii, faţă în faţă cu Taj Mahalul, am inspirat răsuflarea Indiei.
4. Am reinventat drumurile către perfecţiunea interioară, scoţând afară tot ce e putred şi vechi în suflet.
5. Succesul, când vrei să înveţi ceva, e să te apuci imediat de ceea ce ai învăţat.
6. România ESTE ţara miracolelor, dincolo de corupţie şi politicieni imbecili: în munţii noştri dorm spirite mari, mari.
7. Încearcă să porţi alb o lună, ca să îţi intre lumina în suflet.
8. Soarta te urmăreşte, oricât ai fugi de ea, şi cu cât o aştepţi cu inima mai deschisă, cu atât vine cu surprize mai minunate.
9. 1+1=1.
10. Cea mai bună reţetă de a reuşi e să visezi, zilnic, cu ochii deschişi, Visul tău, acela, cel mai drag inimii tale.
11. De fapt, Viaţa ne poartă prin întâmplări şi oameni ca să învăţăm să ne purtăm.
12. Timpul petrecut cu tine, în Linişte, este cel mai mare cadou pe care ţi-l poţi oferi.
6. Oana Dușmănescu
1. A început prost, a continuat şocant, apoi am cîştigat liniştea – nu ştiu exact când s-a instalat şi nici dacă eu am adus-o sau altcineva. Bănuiesc că e de origine umană şi extraterestră în acelaşi timp, aşa cum e umorul sau cum sunt dulciurile cu multă vanilie.
2. Am scris, dar nu cât aş fi vrut – aveam dead-line de la mine însămi cu o carte nouă până la final de an, too late. Mă fac vinovată de lene, deşi îmi vin idei. Le las să plece, totuşi, aştept mereu altele mai bune. Sunt sigură că se vor înghesui printre literele mele, doar că nu acum.
3. Mi-am găsit, mi-am regăsit şi mi-am pierdut prieteni – sunt în grafic.
4. Am descoperit că iubirile nu ţin pentru totdeauna – eu aşa credeam; pentru totdeauna ţin numai iubirile care contează – aşa cred acum, mai vorbim la anul. Cred că, în străfundul sufletului meu fluturesc, sunt monogamă şi mă mândresc cu asta. Până la proba contrarie 
.
5. Am stat la mare vara, m-am bucurat de toamna prelungită – blândeţea lumii nu are limite şi ni se oferă sub mii de forme. Am purtat turbanele răsucite din zecile de eşarfe, am fost pin-up girl sau asiatică misterioasă sau călugăriţă cuminte.
6. Şi acum mi-e bine şi sigur şi cald, foarte cald, deşi e 11.12.13. Uneori obosesc şi mi se face frig. Dar nu pentru multă vreme.
7. Am învăţat că ajutorul acordat persoanelor total necunoscute e greşit, nicidecum traductibil în gesturi frumoase si nobile. Drept consecinţă, de acum înainte voi cere garanţii absurde.
8. Oamenii mei au făcut progrese în toate sensurile, spre libertate, trezire, relaxare sau profunzime. Trăiesc printre indivizi atât de spirituali, de plini, de vii, încât uneori mi-e teamă ca acest echilibru să nu se rupă brusc, aducând cu el bezna şi nimicul altor perioade.
9. Cărţile citite nu au fost nici mai bune, nici mai rele ca în alţi ani. Dar au fost şi asta are importanţă.
10. Încă mă încăpăţânez să susţin că nu regret nimic, dar simt că acest lucru este pe cale de a se schimba. O să regret. O să regret că trece timpul. O să regret că se duc anii. Nu, nu vreau să fiu înţeleaptă şi împăcată cu lumea, vreau să fiu mereu tânără şi prostuţă.
11. Mă enervez că trebuie să scriu cum a fost 2013, în vreme ce eu încă mai trăiesc un 2001 întârziat sau poate chiar ceva mai vintage, cum ar fi 1997.
12. Câteodată vreau să mă retrag lângă foc, cu un pahar de vin, cu nişte pagini inspirate, pe care să le las să cadă pe podea, de somn şi de nepăsare. Câteodată vreau să fug, să mă ascund puţin. De la depărtare văd mai clar. Asta o să fac zilele acestea. Ne vedem la primăvară!
7. Monica Liche
1. Ianuarie – peruci, mătăsuri, petreceri, găsit iubire, pierdut iubire. Stop!
2. Februarie – prăjituri, lacrimi, suspine, cură de slăbire. Stop!
3 Martie – cură de slabire, petreceri cu apă plată, haine noi. Stop!
4. Aprilie – întâlnire cu marea, deschis sezonul în Vama veche, prima cafea pe plajă. Stop!
5. Mai – verde de Bucovina, papanași de umplut golul din suflet, nisip și valuri. Stop!
6. Iunie – poezii și cafele la nisip în Vamă. Stop!
7. Iulie – supă de midii, regăsire și un adio cu stele căzătoare, decizii. Stop!
8. August – începuturi, vorbe faine, urări colorate, daruri de suflet, amintiri pentru mai târziu, Grecia. Stop!
9. Septembrie – Thassos și snorkelling, plaje care-mi leagănă gândurile, poezii, prieteni, Vama Veche, promisiuni, Don Juan de România, minciuni, trezire la realitate, pierdut prietenă în echidistanțe părtinitoare. Stop!
10.Octombrie – veselă, poezii, bifat piesa de teatru „De ce tocmai tu?“ și nu o singură dată, dezvăluiri, poezii, globuri pentru brad. Stop!
11. Noiembrie – noi prieteni, Catchy.ro, poezii, ceaiuri, globuri și alte întâmplări de luminat zilele. Stop!
12. Decembrie – ghirlande, luminițe, zâmbete, Crăciun, familie, oameni iubiți, mulțumiri. Și mai vedem…
8. Ara Șeptilici
– 1 ian. 2013, ora 00:00: am așteptat să termine ăștia de pocnit din zdrăngănele din alea de poartă oile la gît, nu am putut să îmi imaginez cum ar fi ca toate oile să poarte pocnitori. Apoi m-am culcat.
– 6 febr, ora 23.57: am împlinit o venerabilă vîrstă. Nu mai știu dacă a venit cineva sau nu, dar știu că am primit cîteva telefoane și niște mesaje din alea cu să-ți dea Dumnezeu, să fii, să devii, un floare și un trandafir. A venit maică-mea și mi-a adus niște fasole bătută și niște castraveți murați, că știe că-mi plac. M-a pupat, cam a cincea oară în viața ei. Dar asta mai devreme. Cred că m-am uitat la South Park, am băut o sticlă de vin și m-am culcat.
– 1 martie, toată ziua: a fost ziua unor prieteni. I-am sunat pe amîndoi să le zic ce-mi uraseră și ei mie. Era pe dos, cel presupus a fi fost născut pe 1 martie era născut pe 8, și invers. Cum eram la mare distanță, n-am mai putut repera nimic. Așa că am mai făcut cîte ceva și m-am culcat.
– 2 aprilie: m-a sunat o cunoștință pe care n-o văzusem de 25 de ani. M-a poftit la o crîșmă. Am mîncat foarte bine, am băut excepțional, nu terminasem de vorbit, ne-am dus într-o casă și ne-am îndrăgostit. A fost mișto.
– prin mai: mi-a zis că sînt o cretină că nu-mi termin romanul pe care îl începusem acum patru ani. M-am apucat să-l termin. Era să iau o amendă pentru depășirea vitezei legale pe trotuar.
– 12 iunie: am aflat că nu am chiar cancer. Cred în acest verdict.
– iulie, spre mijloc. Casa mea, orientată toată spre sud, cu copacii tăiați, frige. Aer conditionat în dormitor, Iorguțu tot timpul în debara, nu mai aud puuuur, puuuuuur, decît noaptea. Mie începe să-mi curgă ceva ațos din ochi. Am presimțiri apocaliptice.
– tot augustul: scriu la roman. Doare, scriu despre boală. Nu recitesc niciodată ce scriu. În schimb, ne întîlnim să mai mîncăm un orez. Încă au rămas lucruri nespuse.
– 13 sept: încetez să scriu la roman, aflu lucruri îngrozitoare și, în general, nu mai pot să fac nimic. Mă apuc să beau bere la pet. Noroc cu domnul poet Emil Brumaru mi-a salvat viața de vreo cîteva ori. Dumnezeu să-i dea sănătate, chiar dacă facem mișto unul de altul. Dar numai în situații în care sîntem foarte triști. El mă enervează îngrozitor, postează numai țîțe și c****i. Cum ar fi, mă întreb, să m-apuc eu să postez numai p**i.
– octombrie, nu mai știu cînd. Mă sună cineva pe la 5 dimineața că e foarte nasol. Mă arunc în primul taxi și fug. Cineva se apucă să arunce cu găleți de apă rece peste mine. Eu mă șochez atît de tare că nu am reacția firească să-i sparg dinții. Şi am centură. De aia mi-e și frică cînd mă enervez, ferească sfîntul.
– 1 noiembrie, ora cam 8 dimineaţa: cineva, pe care-l credeam cel mai bun prieten al meu, omul cu care nici nu trebuie să vorbesc decît dacă avem noi chef, că altfel e în plus. Mă sună și-mi spune că nu, de fapt nu ne înțelegem deloc fiindcă am trăit în medii diferite și că și-a găsit pe cineva cu care chiar se înțelege, fiindcă au trăit într-o lume mai bună și mai frumoasă decît aia în care eu am rămîn. Îmi pregătesc funia.
– 1 decembrie: mama îmi cumpără medicamente de un milion. Tot ce-mi trebuie.
9. Liliana Angheluță
1) Se termină deja 2013 ?!
2) 1 ianuarie m-a găsit ţopăind hip-hop la Roma, pe bulevardul Fori Imperiali, un pic mai jos de Colosseum. Mii de oameni, mii de artificii, tinereţe! Peste câteva zile am făcut 46 de ani şi-am gândit că parcă n-aş mai fi de hip-hop!
3) Februarie a fost de dârdâială. Frig rău şi “Abraham Lincoln” la cinema.
4) În martie am oftat după mărţişoare (în Italia nu sunt şi nu se oferă) şi m-am bălăcit în aduceri aminte!
5) Aprilie – am luat hârleţul cu nădejde şi am săpat cei 2 mp de grădină. E simbolic românească; am pus căpşuni, ardei, roşii, un fir de trandafir şi un butuc de struguri, adică un pic din tot ce-am lăsat în urmă!
6) În mai am înflorit.
7) Copiii altora au luat vacanţă în iunie. Ai mei nu, că-s mari. Apoi am mai scris câte ceva.
8) În iulie am umblat în zig-zag, de pe un trotuar pe altul, tot pe sub umbră, sub copaci, sub balcoane… sub orice sub.
9) Pe 15 august se merge la mare. Toată omenirea Italiei se îmbrânceşte pe plajă. Scoicile s-au speriat de multă vreme, stau pitite în adâncul nisipului terfelit.
10) În septembrie m-am relaxat pentru că eram deja coaptă!
11) Octombrie – am aflat de o asociaţie culturală condusă de o doamnă minunată. Şi acea doamnă mi-a vorbit şi mi-a explicat mult şi frumos, iar eu tăceam, sălbăticită. Am înţeles că trebuie să visez mai puţin şi să socializez mai mult.
12) În noiembrie am început să merg la dentist. Chestie grea. Ultima oară, în timp ce doctoriţa era cu mâini, picioare şi tuburi peste mine…m-am apucat să cânt marşul din “Aida”. Cei din sala de aşteptare păreau galbeni, dar entuziasmaţi!
10. Aurora Martin
1 ianuarie, ora 11.00, aprind o lumânare și mă gândesc la tata… au trecut 8 ani… Deși sunt la New York, știu că mă urmează peste tot… Plec în Mexic și mă bucur doar de cadența permanentă a valurilor sub balcon, cel mai potrivit fundal sonor să îmi pregătesc prezentarea tezei de doctorat. Vin acasă și îmi susțin teza. Exact când mă transformam în doctor, miraculos, se năștea, în Spania, nepotul meu, Darius, care se pare că a depășit special termenul de ieșire, ca să ne metamorfozăm amândoi odată. Lună de început și începuturi…
Februarie, oameni și locuri în New York
Martie aglomerat, cu dezbateri, conferințe în Moscova, Istanbul, Edinburg. Îmi petrec ziua de naștere într-un loc de poveste: o pădure plină de țurțuri și Marea Baltică… o nesfârșire înghețată. Mă simt mică. Merg pe mare, înaintez până pădurea se vede și ea mică… Seara, mă întorc în Sankt Petersburg și petrec în Palkin, într-o atmosferă imperială. Caut să mă simt ca o prințesă; pe alocuri, îmi iese… La întoarcerea în Sankt Petersburg, m-am oprit în fața celor doi sfincși, care au o vechime de 3500 de ani, au sălăşluit în vechea Teba și au fost aduși din Egipt în 1832. Se spune că îți îndeplinesc dorințele. Stau mică în fața lor și le cer să profesez în orașul ăsta, de care m-am îndrăgostit de când am coborât din tren. Peste două zile, la întâlnirea cu rectorul universității, sunt informată că propunerea mea de curs prezintă interes și pot să predau din toamnă.
Aprilie. Mă întorc acasă. Totul mi se pare mai frumos ca niciodată. Bucureștiul înflorit, grădina părinților înflorită, mama a înflorit și ea, revăzându-mă…
Mai. Bucurie la Palatul Elisabeta și conferință la Moscova. Mă minunez cât de domestic mi se pare Washingtonul, în comparație cu New Yorkul.
Iunie. Forumul anual din Elveția, revăd oameni frumoși din toată lumea. Îl reîntâlnesc pe nepotul lui Gandhi, care îmi mulțumește pentru publicarea interviului luat la o întâlnire anterioară. Îl privesc și mă încarc de senin și bunătate pentru încă un an…
Iulie. În Long Island, alături de prieteni dragi, întâlnind noi oameni interesanți și frumoși. La fiecare plimbare de seară, oceanul care scaldă Staten Island îmi ascultă încântările, întristările, îngrijorarile, tăcerile… Noaptea, zeci de licurici, mici lumini zburătoare, însoţindu-te oriunde… Îmi amintesc de o pădure de astfel de luminițe în Germania, într-o călătorie spre Franța, cu fostul meu soț…
August. Cele mai frumoase două săptămâni, petrecute cu mama mea la Ana Aslan… fiecare moment – o binecuvântare pentru amândouă și pentru fiecare…
Septembrie. La Bruxelles, se naște nepoata mea, Ana Giulia. Mă întorc în Sankt Petersburg pentru stabilirea normei, orarului…în seara aceea, mă plimb prin oraş și simt că deja e parte din mine, și eu, parte din el. Știu că e locul în care am venit să las ceva durabil în urma mea.
Octombrie. La Muzeul Țăranului din București, timp de o săptămână, dezbatem pe marginea ororilor Holocaustului… aud, văd, simt monstruos…
Noiembrie. La Cluj, invitată la TEDx, vorbesc în fața a circa o mie de tineri elevați și exigenți, alături de alți 18 speakeri de seamă. Ma simt onorată. Mă bucur să fiu din nou la Curtea Regelui și să retrăiesc emoția revederii Majestății Sale. Mă întorc la Sankt Petersburg și încep să predau. În jurul meu, oameni adorabili. De mult timp nu m-am simțit atât de împlinită.
Închei anul rotund: doctoratul își arată roadele. Sunt sănătoasă, cu toți ai mei, rude și prieteni, în preajmă, oriunde m-aș afla. Nu e asta o formă de fericire?!
11. Mira Mincă
Să comprim cele douăsprezece luni în douăsprezece fraze. Ei, Mihaela, aiasta-i mare provocare pentru mine, eu negândind şi neexprimându-mă în fraze ci în poveşti. This is me, Michelle cherrie, memories. Ca să zic aşa.
O să împart cu tine, dragă Catchy ce amintiri şi lecţii mi-au rămas din 2013.
1) Am învăţat că ce începe prost poate să se termine minunat, (up yours neică Murphy). Trebuie doar să ai curaj să mergi înainte.
2) Am învăţat că o iubire de iunie poate fi mult mai răvăşitoare ca o iubire de aprilie-mai. Trebuie însă mult, mult curaj ca să îţi deschizi sufletul şi inima.
3) Am învăţat că dacă-mi fac o dambla sau două nu se dărâmă baierele cerului.
4) Am învăţat că după ce am ars zgura, sunt încă aşa cum mi-am dorit să fiu.
5) Am învăţat că dacă sunt gâdilată, încă mai pot să râd ca la 14 ani.
6) Am învăţat că o plimbare cu salteaua gonflabilă poate fi o sursă de bucurie uriaşă.
7) Am învăţat să renunţ la ”nu” pentru ”da” şi am învăţat să-i trimit la toţi dracii pe binevoitorii care se calcă pe picioare în a turna apă peste focul meu.
8) Am învăţat că picăturile de ploaie înseamnă un început de bun augur şi că în fiecare strop e o frântură de curcubeu dacă îl privesc cum trebuie.
9) Am învăţat ce înseamnă să dăruieşti cu adevărat dragoste.
10) Am învăţat că e bine să arunc chestiile vechi ţinute ”că nu se ştie când ai nevoie de …” şi să primesc noul.
12) Am învăţat să-mi împart viaţa cu un om minunat. (Te iubesc, ghidilicitorule!)
Acestea au fost! 🙂
Citiţi şi
11/12/13 – 2013 în 12 propoziţii (9)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
