I. Am intrat în 2013 tâmpită. Şi, cum iubesc simetriile, ies la fel. Din ianuarie mi-amintesc c-au fost păduchi în şcoală şi toată lumea s-a speriat ca de holeră. Cam în trei luni, au şi plecat, dezamăgiţi de lipsa de recunoştinţă a gazdelor. A, mai ţiu minte şi c-am fost în Italia pe-un viscol româno-austriaco-german cumplit, am aterizat pe-o noapte ceţoasă la Veneţia şi-am decolat peste-o săptămână, într-o după-amiază lăptoasă. Carevasăzică, n-am văzut Veneţia.
II. Februarie e fost liniştit. Am zăcut vreo zece zile, de gripă. Colegii-mi trimiteau revista, la BT, pe e-mail. Eu plângeam între virgule şi capete de rând, mă uitam la Premiile BAFTA şi la Globurile de Aur pe HBO, redescoperind televizorul după o pauză de doi ani, asta fiindcă nici să citesc o carte nu puteam. Altfel, ţineam legătura cu şcoala, să văd care mai e situaţia păduchilor. Pe 15, am sterilizat pisica de tânără, de fată mare. Pentru că sunt inteligentă, am încercat s-o pansez. Pentru că este sănătoasă la cap şi mereu asertivă, ea şi-a desfăcut pansamentul gordian şi mi l-a depus, satisfăcută, la poalele patului.
III. În martie, am jucat mimă în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică. Dimpreună cu trei copii şi un adult, o dată chiar doi. Irina a mimat brânză şi ne-a-ncuiat pe toţi. Fie-mea mi-a spus c-ar trebui să mă gândesc şi la mine, nu doar la ea. Sau a mimat? Nu mai ştiu sigur fiindcă-ntre timp s-a răzgândit categoric.
IV. Apoi, s-a desprimăvărat, cumva, fără mine. Am avut câteva momente în care m-am gândit la bani, dar fiindcă mă tem foarte tare de frici, am acoperit acele momente cu exces de tutun şi cu trei găleţi de speranţă fără stare de agregare. Oricum, am făcut o ciorbă de perişoare absolut memorabilă.
V. Mai a fost o lună drăcoasă. Mi-am siluit cel mai bun prieten. M-a scos la o bere, iar eu, drept răsplată, i-am zis: „Bă, boule, tu oftezi la Lună, eu la aer curat de bucătărie, iară noi suntem unul lângă altul şi visăm feţi-frumoşi şi ilene cosânzene! Marş la iubire!“ Lui i s-a chircit pupila stângă, dilatându-i-se periculos aia dreaptă, s-a foit în scaun şi s-a speriat ca pentru şapte morţi consecutive. De-a doua zi, m-am dus la birou hotărâtă: tre’ să-nceapă să-mi fie dor. M-am străduit o săptămână, nu m-am lăsat. După o lună, a-nceput să-mi fie. De unde se vede treaba că dorul e o muncă, iar dragostea, un lucru mecanic.
VI. În iunie, am început să mă dezbrac. Nu ţineam s-o fac, dar am fost obligată. Venise vara. Aveam şi bicicletă, însă, pe ea fiind, mi-am dat seama c-am uitat să merg. Nu-i nimic. Statul pe bicicletă nu-i mai puţin înălţător decât mersul. Tot atunci, mi-au trecut bubele de la căzătura din copac din noiembrie trecut. Dar ştii cum? Nemaigândindu-mă la ea.
VII. Iulie a ţinut o zi sau două, nu-mi amintesc decât aniversarea celei mai bune prietene şi c-am purtat alternativ două perechi de şalvari: unii negri şi unii fucsia. Într-una din zilele alea două, am descoperit sosul din usturoi, iaurt şi busuioc proaspăt. Merge şi cu cimbru, dacă-l torni pe-o musaca sau pe-un imam baialdî.
VIII. În august, l-am descoperit pe Andrei. Foarte bun prieten. Are părul creţ şi-un discret accent de Rădăuţi. Îl iubesc pe Andrei; mi-ar fi plăcut să fie copilul meu, chestie pe care deja o ştie şi mă-sa. Nu se opune, e o femeie înţeleaptă. Profesoară. Am hrănit, timp de o săptămână, o pisică gestantă: Regina Vetuţa. Înţeleg că-ntre timp e fericita mumă a patru iorguţi, ca s-o citez pe Ara Şeptilici. Sper ca pisoii să nu fie ingraţi. Sănătatea pruncilor e de la sine înţeleasă.
IX. Am ales să scriu cu cifre romane, chestiune pe care n-o stăpânesc, dar voiam să par mai deşteaptă. Sper c-am nimerit acest 9. Dacă nu, scrie-l tu bine, te rog. În septembrie, fu luna ranversărilor. Nici n-aş putea spune ce nu s-a schimbat. Toate-au fost bune, frumoase şi complet nelalocurile lor. Cu unele m-am obişnuit. Desigur, nu cu cele esenţiale.
X. Din octombrie, am început să nu mai ştiu cine sunt. Nici înainte n-aveam cine ştie ce idee, însă m-a găsit toamna asta pe-o schemă imperioasă de aşezare-n chirpici. În săptămâna aia de-nceput, când a plouat, mi-a fost foarte frig. Am spus asta ca să nu par o femeie care n-are ţinere de minte.
XI. Noiembrie e, pentru mine, o lună foarte frumoasă. Mereu îmi amintesc cum şedeam, balaur gravid şi plin de speranţă, acum 12 ani, pe-o rână de covor şi mă rugam să mai rămâie fata mea înăuntru măcar până spre sfârşitul lunii. Că mi-e frică de zodiile de apă. Ca să fiu cinstită, cu cât mai mare-mi creştea burta, cu atât mai fierbinte mă rugam să rămână copilul acolo, că-ncepusem să mă obişnuiesc cu el, iar responsabilităţile mamei sunt infinit mai drăgălaşe înainte de expulzie. Mă rog, a ieşit Scorpion, dar ascendentul îi este-n Săgetător, asta-nsemnând că vom începe să ne-nţelegem după ce ea va împlini 30 de ani. E bine şi-aşa, dacă mai apuc.
XII. Decembrie e încă tânăr, suntem în 11. Măcar el, că eu fac poimâine 40 de ani. Ceea ce e foarte frumos. Prima cifră e colţuroasă, angulară chiar, îmi dă nădejdi imposibil de circumscris în propoziţii. Cealaltă mă reprezintă în acest sezon de mamut. Mă rotunjesc cu deznădejde şi sper să mai treacă măcar vreo zece-unşpe-douăşpe ierni până la menopauză. Despre care-am auzit că este o boare de feminitate reinterpretabilă.
Celelalte încercări de a celebra scriitoricește această ultimă dată secvențială a secolului – 11.12.13 –, care este și singura a mileniului III cu două numere prime, le găsiți aici, aici, aici şi aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
