2000 şi-un pic
Ianuarie plângea nebună iarna sufletului meu de gheaţă,
La fel ca scuza dintr-a unui vechi roman prefaţă.
Februarie m-a prins strângându-mi vise şi iubiri drept soare,
Căldura lor mi-am transformat-o brusc în închisoare.
În Martie, i-am spus că îl iubesc ca mâna-mi dreaptă, care scrie,
Ne-am contopit în Noi, l-am adorat şi am trăit o reverie.
Până-n Aprilie, uitat-am toate vorbele de amor şi bine în hol
Pentru că iar priveam în mine şi iar vedeam un suflet gol.
Aşa că-n Mai am început să merg agale, pe campii de flori,
Pictând momente, oameni, locuri, sentimente-n non-culori.
În Iunie, am vrut sa fiu din nou copil plăpând, măcar o dată
Şi-am realizat, din scurt, că nu am să mai pot, vreodată.
Şi-atunci, în Iulie, m-am răzbunat pe ceilalţi, pentru eşecul meu,
Ştiam, de pe atunci, că trupul meu de gheaţă-l vor uita cu greu.
În August, am vrut doar să repar şi să mă fac uitată-n timp
Pesemne, voiam să pregătesc căldura pentru un rece anotimp.
Iar în Septembrie, m-am reîntors la El, bolnăvicios şi-amar
Într-un ocean de frunze roşii, tratându-l ca pe-un salvamar.
Octombrie m-a prins lâng-un trup rece, de iubire moartă
Pe care am încercat să îl trezesc, cu ochii înspre poartă.
Noiembrie a trecut urlând, pe lângă mine, în fugă-mpiedicată
Am încercat s-o prind, dar, după ceva vreme, am căzut lată.
Acum, Decembrie mă-ngheaţă iar, în hibernare rece, crudă
Spunând „Tu, om pribeag, doar ştii că inima îţi e absurdă!”.
Celelalte încercări de a celebra scriitoricește această ultimă dată secvențială a secolului – 11.12.13 –, care este și singura a mileniului III cu două numere prime, le găsiți aici, aici, aici şi aici.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
