Acum trei ani, postam o fotografie a actriței Marilyn Monroe în care părea să fie fericită, părea că nu-i pasă de ce-ar fi putut spune în plus gura lumii. Sigur nu era o poză pentru reviste. Vedem o femeie care se întinde într-o dimineață însorită, s-a întâmplat să fie ea, bucuroasă de o nouă zi în care nimeni și nimic nu i-ar fi putut strica bucuria.
Am asociat aceasă poză cu niște ponturi de încredere oferit de un american “specializat” în reconstruirea încrederii femeilor în ele însele. Mesajul s-a viralizat (6,7k shares, 517 comentarii, 11K likes), semn că femeilor le-a plăcut ce-au citit. Firește că au fost și mulți nechemați, care au exprimat păreri imposibil de reprodus. Bărbați. Cărora le va fi fost frică exact de această atitudine din partea femeilor. 🙂
La bună citire și cu folos să vă fie și vouă, celor care încă nu le-ați citit! Bucuroase am fi și dacă ați avea ceva de adăugat ca să ne fie tuturor mai bine.
1. Orice om “are burtă” când se apleacă.
Citiți Am burtă și celulită. Așa, și?!?
2. Când cineva îţi spune că eşti frumoasă, chiar așa este. Nimeni nu vrea să te mintă.
3. Câteodată, toți ne trezim dimineaţa cu o respiraţie care ar putea ucide o capră.
4. Pentru fiecare femeie nefericită cu vergeturile ei există o altă femeie care şi-ar dori să le aibă.
5. Ar trebui să ai încredere în tine. Dacă te-ai vedea cu ochii cu care te văd ceilalţi, ai avea cu siguranţă.
6. Nu există niciun bărbat care să te salveze. Salvează-te singură.
7. Este OK să nu îţi iubeşti chiar fiecare parte a corpului tău… dar ar trebui.
8. Cu toţii avem o prietenă care pare să aibă o viaţă minunată. Acea femeie cu viaţa aparent perfectă. Ei bine, e posibil ca tu să fii acea femeie în ochii altcuiva.
9. Tu ar trebui să fii o prioritate pentru tine. Nu o opţiune, o soluţie de ultimă instanţă sau un plan de rezervă.
10. Eşti femeie. Iar asta te face să fii absolut remarcabilă.
Dovada 🙂
Citiţi şi
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.