Ziua de 1 septembrie are o semnificaţie deosebită pentru creştinii ortodocşi, fiind începutul anului nou bisericesc. Tradiţa Bisericii spune, printre altele, că în această zi, ar fi început creaţia lumii şi că, tot în această zi, şi-ar fi început activitatea misionară şi Domnul Iisus Hristos. De asemenea, tot în această zi, apele potopului au scăzut şi corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat şi Moise ar fi coborât de pe Muntele Sinai cu Tablele Legii. Dar există deosebiri în privinţa începerii anului bisericesc şi între biserici. Astfel, la Biserica Catolică, anul bisericesc începe în duminică de Advent, adică cea mai apropiată duminică de 30 noiembrie, cu circa patru săptămâni înainte de Praznicul Naşterii Domnului.
Tot în această zi, începe şi anul bisericesc la evrei.
Nu trebuie confundat anul bisericesc cu anul liturgic. Anul liturgic începe în ziua Sărbătorii Pascale şi cuprinde trei mari perioade: perioada Triodului ( timpul prepascal) care ţine zece săptămâni, începând cu Duminică Vameşului şi a Fariseului până la Duminică Pascală; perioada Penticostarului (timpul pascal) care ţine opt săptămâni, începând cu Duminică Pascală şi până la Duminică Tuturor Sfinţilor; perioada Octoihului (timpul postpascal) care acoperă restul anului, fiind cea mai lungă perioada din anul liturgic. Rânduielile tipiconale prevăd slujbe de rugăciuni de mulţumire pentru anul care a trecut şi de cereri pentru cel care urmează.
În istoria omenirii au fost folosite mai multe feluri de calendare: lunare, solare sau lunaro-solare. Obiceiul calculării anului eclezial, numit şi Indicţion (“Indicţion” la români însemna: porunca şi arătare), începând cu prima zi de toamna, vine din antichitate, unde existau două sisteme de determinare a timpului unui an: unul al egiptenilor de 365 zile, care era mai corect, dar nici el perfect şi altul al românilor de 355 zile. Însă, rămânea anual o diferenţa de timp, de zece zile, între aceste două sisteme, şi chiar între fiecare dintre ele şi calendarul solar.
Ca urmare, se impunea ca o necesitate îndreptarea şi punerea lor în acord cu calendarul ceresc. Cel care a avut această idee a fost astronomul egiptean Sosigene, la anul 46 i.d.H. pe vremea împăratului lulius Cezar, de aceea a fost numit “calendarul iulian”, fiind şi primul calendar al omenirii. După acest calendar a mers apoi întreagă creştinătate timp de 15 secole. Şi tot de calendarul iulian s-a folosit şi Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) pentru calcularea datei Paştilor, alegând ziua de 21 martie, zi care, la acel moment, corespundea cu echinocţiul de primăvară.
Astronomii au constatat că, şi după aceea, din 123 în 123 de ani echinocţiul de primăvară retrogradează cu o zi. Luând act de acest lucru, învăţaţii vremii, atât în Răsărit, cât şi în Apus, au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru că tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.
Iniţiativa îndreptării calendarului, de această dată, a avut-o un înalt prelat al Bisericii, papa Grigorie al XIII-lea care la 24 februarie 1582 a făcut o reforma, suprimând zece zile din calendar, astfel încât dată de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit “gregorian” sau “stilul nou”.
Cu toate că în anul 1923, la un Congres ţinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte calendarul gregorian, dată Paştilor se calculează încă pe baza calendarului iulian, în care echinocţiul de primăvară are loc cu 13 zile mai târziu. De aici, neconcordanţă cu dată Sărbătorii Pascale din Biserica Catolică.
Biserica Ortodoxă Română, făcând parte din rândul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singură la adoptarea calendarului gregorian, odată cu adoptarea lui de către stat, în 1919, ci abia după Consfătuirea Interortodoxa de la Constantinopol din 1923, care a hotărât îndreptarea calendarului şi în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferenţei de 13 zile cu care calendarul iulian rămăsese în urmă celui îndreptat (adică 21 martie în loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian).
Astfel, în calendarul ortodox îndreptat, diferenţa dintre anul solar şi cel civil este redusă – prin modul de bisectare – până la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face că abia după 42.772 de zile calendarul (îndreptat) să mai rămână în urmă cu o zi şi o noapte.
Din acest motiv,calendarul adoptat şi pe care Biserica îl foloseşte şi în zilele noastre mai poartă numele de neo-iulian sau constantinopolitan.
Cu toate acestea, nu toate Bisericile Ortodoxe şi-au îndreptat calendarul. între acestea se numără: Patriarhia lerusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica lipovenească şi mănăstirile din Muntele Athos, cu excepţia Vatopedului. Această a încurajat apariţia mişcării şi grupării stiliste (care continuă să folosească vechiul calendar iulian), în special la greci şi români. La noi, stiliştii au sediul la Mănăstirea Slătioara în Moldova, iar lipovenii au mitropolia la Brăila.
Aşadar, Biserica Ortodoxă Română, foloseşte, în prezent, un dublu calendar: cel iulian, îndreptat la Constantinopol, pentru sărbătorile cu dată fixă, şi cel vechi neîndreptat, pentru sărbătorile legate de Paşti, a cărui dată este însă rotită după stilul nou.
Să punem dară un altfel de început, unul bazat pe credinţă, nădejde şi dragoste, un început bun! Amin!
Doamne, ajută!
Ştefan Popa, www.crestinortodox.ro
Citiţi şi
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
