Ioana Pârvulescu scrie Despre prietenie, cu dragoste. „ Nu există un zeu al prieteniei pentru că zeii nu sunt destul de senini ca s-o patroneze, nu se ridică la înălţimea ei… Prietenia nu te face să suferi. Dacă te face să suferi, nu e prietenie… Prietenia preţuieşte mai mult decât dragostea. E refugiu, e odihnă, dragostea e câmp de luptă. (De altfel unica şansă a dragostei care s-ar dori salvată ar fi să se transforme în prietenie şi să iasă de sub capriciile Afroditei şi ale invidiei zeilor.)… Te bucuri întotdeauna când îţi revezi un prieten, după orice interval de timp: minute, ore sau ani. Dacă nu te bucuri, nu e prietenie… Are toate aceste însuşiri, dacă e prietenie. Dacă nu le are, nu e prietenie.”
Citiți-le pe toate. Și gândiți-vă pentru câte dintre ele suntem la fel de nedemni ca zeii din Olimp…
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
