Stai jos, c-avem de vorbit.
Uită-te în ochii mei, dacă poți.
Mă citești pe ascuns, continuu, cu o fervoare de maniac, îți văd adresa de IP veșnic prezentă în paginile mele. Îmi copiezi și studiezi fotografiile din toate unghiurile, mă cauți în urechi, în buric, între degetele de la picioare, în fiecare imagine pe care o ai furată din albumele mele. Și știu asta. Îmi verifici trăirile brodate-n vorbe, îmi bănuiești gândurile și le mesteci în minte, în felul tău. Te-ntrebi adesea cât anume ai cunoscut, dacă vreodată ai cunoscut ceva din mine.
Greșesc?
Nici să dormi nu poți, verifici netul ori de câte ori te întorci, în pat, pe partea cealaltă, nu cumva să fi publicat pe blog, iar tu să nu știi.
Știu că ți-e frică de Timp, știu că ți-e frică de anchilozarea pe care o simți, dimineața, când faci primul drum la baie și te-ntrebi, invariabil, ce naiba ți se întâmplă. Ai învățat, probabil, că trecerea prin Timp este experiența personală cea mai intrinsecă, de ce-ți justifici junghiurile pomenind numele meu?
Știu c-ai fi preferat să-ți atârni diploma de elocința undeva deasupra portretului meu din copilărie, să-ți simt greutatea inteligenței și să cedez. Știu c-ai fi vrut să dispar, ca să se topească barometrul și să fii liber, avid de cârduri de gâște și gâscani holbați la ideile tale. Știu.
Știu că m-ai bănuit de chioară infidelitate și-ai prins în plasa extrasenzorialului până și cele mai nevinovate cărți de vizită de prin poșeta mea, doar-doar s-o desprinde firul de care să te-agăți și să-ți spui triumfător în barbă, ”Aha!”
Știu că mi-ai furat idei și planuri, și slavă domnului că motoarele au rămas, fericit, sub lacăt, la mine. Știu de votul de blam pe care mi l-ai dat în nevoia ta furibundă de a mă depăși.
Habar n-am avut de toate astea până când, de curând, am realizat că ți-am fost combustibil, și roți, și drum. Habar n-am avut c-ai fost în permanentă întrecere cu mine.
Am să trec cu vederea eforturile tale încrâncenate de a mă pune la punct, fiindcă știu că sunt unică.
Unică în felul de a merge, a mă purta, a întreba și a asculta. Unică în gesturi, voce, felul cum îmi strâng părul sus, într-o codiță, cum țin cana de cafea, cum plâng-când plâng, cum râd, cum cheltuiesc, cum îmi mușc buza de jos când fac o boroboață, cum înfășor prosopul în jurul meu când ies din baie.
Unică în a deschide drumul, iar și iar, unică în a păstra cuvintele și tăcerile. Unică în felul cum conduc pe autostradă, unică în felul de a te pune la punct, unică în felul în care mi-am crescut copiii.
Cu un ultim efort, astăzi ai mai făcut o mârșăvie: mi-ai cercetat textele de pe blog cu (plagiarisma.net), un website despre care astăzi am aflat. L-am studiat, am înțeles că verifică autenticitatea unui fragment de text, în infinit de multele texte publicate pe net, să descopere dacă vorbele au fost copiate de undeva.
Mi s-a făcut silă. Ai vrut să vezi, micule, dacă nu cumva eu fac copy-paste de undeva și public, întru gloria personală. Dacă nu cumva sunt o fraudă, dacă nu cumva am sursa de inspirație undeva în virtualul scris deja.
Sunt Unică. Măcar atât ar fi trebuit să-nțelegi.
Poți să pleci. Ia-ți și drumul cu tine.
Pe Magdalena o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
