Când i se întâmplă unui muritor de rând ce i s-a întâmplat Stelei Popescu, nu mai rămân probe ale puținei noastre cunoașteri despre semnele unor boli sau ale indiferenței prost mascate cu replici de genul “o fi beat, ceva…”. După ce am văzut înregistrarea ultimei sale apariții la o gală de premiere, am avut dimensiunea dezastrului: nu doar în spitale se poate muri cu zile, ci și în afara lor.
Femeia aceea, care toată viața ei a fost un monument de coerență și adecvare, cu o memorie prodigioasă și o diplomație neromânească (nu s-a certat cu nimeni, într-un mediu din care n-au lipsit și nu vor lipsi vreodată conflictele și cancanurile) n-a intrigat pe nimeni cu o comportare ieșită din obișnuit: încerca să spună, aproape neinteligibil, de pe scenă!, televizat, cu un premiu așteptând să-i fie înmânat în semn de omagiu!, cât de supărată era pe organizatori. Lucru pe care, altfel decât că nu mai avea control, nu l-ar fi făcut. Și dacă nu știai cum se manifestă un accident vascular cerebral, reputația acestei femei trebuia să te facă atent la ciudățenia comportamentului ei.
“Înainte de a mă asculta, vreau să vă spun că eu am venit abia acuma, nu pentru eu sunt neorganizată, ci pentru că voi sunteţi. Pentru că nu m-au chemat. N-a venit. Nu ştiu de ce. De ce m-aţi chemat mă dacă nu m-aţi chemat, să viu la voi aici? Sunt plină de draci, că eu am temperament. Mai bine mergeam acasă, decât să mă vedeţi în halul asta. Sunt al dracului de nervoasă, nu mai vin la voi. Dar eu tot vă iubesc şi vă respect. M-aţi zăpăcit, m-aţi zăpăcit, măi”
Nici prezentatorii, nici primarele de sector care a aruncat spre public o privire uimită, dar deloc îngrijorată, parcă se scuza, nici cineva dintre privitori nu știm s-o fi căutat după finalul momentului de clară rătăcire. Ce știm sigur e că nimeni n-a sunat atunci la 112 și, în loc să ajungă acasă, Dumnezeu știe cum, Stela să fi ajuns la Urgență. Unde, poate mai avea o șansă… Așa, s-a râs, s-a aplaudat ca s-o acopere ori în semn de “înțelegem, are o vârstă…”, lumea s-o fi simțit puțin stânjenită și asta a fost!
Stela, nici să nu te uiți la noi cum te jelim, poate chiar vom ține doliu național și se vor trage focuri de armă la îngropăciunea ta. Doar iartă-ne, dacă poți, că te-am lăsat să mori ca un câine… Ca să mai fi fost azi printre noi era nevoie doar de puțină educație ori de mai multă păsare. N-avem nici de una, nici de alta. Și s-a mai înregistrat încă un caz paradoxal de moarte evitabilă.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
