S-a dus… ducă-se… anul 2015. Urât și greu, cu puține pauze de tras sufletul și cu și mai puține reușite. A venit altul, nou – nouț, sclipitor și binevoitor în primele sale minute de viață. Ca să ne ia ochii. Ca să ne facă să credem și să sperăm. Ca să ne agățăm de el cu ghearele și cu dinții, ca să ne determine să ne cățărăm, lună după lună, așa cum se cațără alpiniștii, munte după munte, antrenament, voință și sudoare în așteptarea marii ascensiuni.
Până acum câțiva ani nu am avut nevoie de niciun imbold. De mă împiedicam, mă săturam întâi de râs și apoi mă ridicam. De cuceream vreo înălțime, mă învârteam după soare, povestindu-i și bucurându-mă de fiecare clipită. În noaptea dintre ani, mulțumeam celui plecat și-l primeam cu brațele deschise pe cel nou-venit.
Te îngenunchează viața așa cum nici nu te gândești. Nimic în viață nu rămâne neplătit: orice zâmbet primit și nerambursat îndoit se transformă în cele mai amare lacrimi, orice mână întinsă și nebăgată în seamă dă cu tine de pământ ca un boxer, orice vorbă aruncată și negândită se întâmplă taman așa, de parcă acolo, la colțul casei tale, ar sta cineva pândind, înarmat cu un bumerang de întors vise, zile și nopți pe dos.
Nu știu să trag linie și să fac socoteala, să văd ce-i bine și ce-i greșit în alegerile mele. Binele și răul sunt subiective, nu prea se brodesc cu definițiile din manual. Nu fac bilanțuri. Mă gândesc la o dorință. La una adevărată, departe de cele cu sănătate și fericire și iubire. O dorință pe care să o pipăi, să o ajut să crească și să o pun pe raftul bibliotecii, cu etichetă galbenă, așa cum credem noi că este speranța, pe care să scriu: am pus, am crezut, am reușit.
E Anul Nou și vreau să-mi doresc să trăiesc. Să mă simt femeie și să mă simt frumoasă. Să mă simt dreaptă, cu pieptul înainte, ca soldații la defilare, să las în urmă umerii încovoiați și capul plecat.
E Anul Nou și îmi doresc ceva de bine. Orice. O lumină, un vis, un gând. Numai să fie de bine.
E Anul Nou și îmi doresc să găsească, fiecare dintre noi, ceea ce caută.
LA MULȚI, MULȚI ANI!
Citiţi şi
Când și cum se maturizează erotic un bărbat
Scrisoare către Svetlana Aleksievici
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.