Acum, nu vreau să încep cu un slogan de genul „Femei din toate țările înșelați-vă bărbații!”. E o chemare la luptă inutilă. Nu e vorba de înșelat (minciuna, cu tot spiritul meu nonconformist, mi se pare abjectă). E o bătălie dinainte câștigată. Făptuitorul fiind tot bărbatul. The weak link în toată povestea asta e porunca lui Moise „nu râvni la nevasta altuia”. Noi, între prieteni, aveam o lege bărbătească care spunea „prietenia este peste slăbiciunea pentru fuste”. Legea asta am urmat-o toată viața și după aceea.
Acum, la temă. Cei mai mari eroi ai omenirii au fost copii din flori, cei mai mari profeți și împărați au fost încornorați, cu sau fără știre, dar asta e legea firii. Morala este o direcție, nu o lege. Și, la urma urmei, ce încalcă adulterul? O bucată de hârtie, un cuvânt spus și uitat. Morala României moderne se bazează pe mai mult de 4.200.000 (patru milioane două sute de mii) de jurăminte încălcate și un omor ziua în amiaza mare a Crăciunului. Deci puteți sta să “ascultați” ce scriu și mai jos.
Noul val de habotnicie al emancipatelor și neemancipaților (aceștia fiind posesorii unui sentiment de gelozie acut pe care îl numesc onoare) își bazează tăria de caracter pe o confuzie: Fidelitate egal Iubire. Aiurea! Fidel trebuie să-i fii lui Dumnezeu. Atât. Dacă ești fidel Lui, celelalte vin de la sine. Până și fidelitatea nevestei sau a soțului. Dar o fidelitate liber consimțită și nu cerută din afară. Femeile sunt mai întotdeauna fidele copiilor și, dacă nu sunt, îmi este milă de ele. Femeile sunt fidele lor însele. Și noi ar trebui să fim la fel. Numai că noi suntem sânge de vânător, de răpitori de sabine. Marii cuceritori, mari întemeitori de religii și imperii, de idei și de lărgire a lumii au fost bărbații. Respect pentru femei și pentru tenacitatea lor din jurul căminului, dar noi bărbații am pus cărămizile acestei lumi în care ele se emancipează aruncând cu săgețile ironiei pe sub privirile focoase pe care ni le aruncă din când în când.
Puterea femeii stă în dragostea noastră și puterea noastră stă în iubirea lor. Fidelitatea nu prea are nimic de a face cu asta. Legile lumii, nici atât. Cea mai frumoasă poveste de iubire din Evul Mediu (Tristan și Isolda) e un adulter, povestea lui Romeo și Julieta este tot o încălcare a tradițiilor urii, cea a lui Abelard și Eloise e un caz și mai grav, de necredință împotriva bisericii (nu aș spune împotriva Domnului, pentru că el are vederi mult mai largi, vă garantez).
În cultura română, adulterul e privit în general ca un păcat (Cătălina, „Ultima noapte de dragoste…”). Poziția vine din dezamăgire – Eminescu față de Caragiale, care a avut o mică afacere cu Veronica, care bine merci era casatorită cu un al treilea, vai soțul legal, e trecut mai tot timpul cu vederea).
În alte culturi, marii iubiți trec prin patul femeilor căsătorite ca pe bulevard și așa intră în istorie (Don Juan, Casanova etc etc) Femeile serioase comit adultere dacă vor să intre și ele în memoria colectiva. Natașa Rostova, Anna Karenina și Madame Bovary au fost cele mai cuminți. George Sand, în calitate de autoare, face concurență celor mai emancipate femei din ziua de azi. Are un șir de amanți în fața cărora numai Alma Mahler mai poate opune ceva pe măsura. Nici reginele noastre, femei cu caracter, nu au fost mai altfel. De la Regina Elisabeta, la Regina Maria. Fără tendința adulteră a împărătesei Sissi, ungurii nu ar fi avut poate niciodată un stat al lor, și nici noi nu am fi făcut marea Unire din 1918 fără aceeași slăbiciune pe care englezoacele știu să o poarte prin lume cu atâta eleganță.
Of, ce eseu frumos se poate scrie pe tema jurămintelor călcate, dar nu au fost de fapt încălcate decât niște legi, pe care, orice artist știe că de aia există, ca să fie depășite, adică să nu fie luate în seamă…
Citiţi şi
Andropauza (menopauza masculină)
Îi zici destin, o faci. Și apoi?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
