Nu şi nu prea, ar răspunde cu umor o prietenă care a ratat destule relaţii, dacă nu numai, atunci şi din cauză că este cum altfel decât inteligentă. Are vreo 40 de ani şi se gândeşte serios să înceapă să pară mai prostuţă, că s-a săturat să tot verifice principiul atracţiei contrariilor :). Umorul, vedeţi şi voi, n-o părăseşte, bărbaţii însă, da.
Şi nu e singura. Dar ei n-ar recunoaşte nici în ruptul capului (oare de unde vine vorba?) că asta e pricina şi chiar susţin, ofensaţi de acuză, că le plac DOAR femeile inteligente. Păi, dacă-i aşa, cum se face, domnilor, că, statistic, la aceeaşi vârstă, femeile mai puţin educate şi mai puţin realizate profesional sunt deja married with children şi au o rată a divorţurilor mult mai mică, în timp ce femeile super-educate şi ambiţioase sunt cam singure, niciodată măritate sau deja divorţate? Ceva nu se potriveşte. Dar să dezvoltăm un pic spinoasa chestiune, fără parti pris-uri, parole d’honneur!
Să începem cu o demonstraţie simplă a ipocriziei masculine, apropo de preferinţa declarată pentru inteligente. Când bărbaţii îşi aleg partenera, se pare că nu tocmai viteza minţii e primul criteriu de selecţie. Acesta e oricum mai la coada listei şi când ajung la el, pun “check”-ul pe “domol”. De siguranţă. A lor, fireşte. Ca, mai apoi, ocazional, să “se lase” seduşi de femei cu gândirea mai sprintenă, pe care chiar le plac, e-adevărat, dar nu de tot. Să fie oare asta dovada pe care au căutat-o cercetătorii că, de fapt, bărbaţii nu au suficient combustibil decât pentru relaţiile competitive de scurtă durată? Fiindcă un studiu tocmai a ajuns la concluzia că infidelii punctează mai puţin la inteligenţă şi au fost mai leneşi la urcat pe scara evoluţiei decât fidelii. Am, aşa, o bănuială, că majoritatea bărbaţilor se vor simți ofensaţi de concluzie :), convinşi fiind că lucrurile stau exact pe dos. Păi, cât de inteligenţi sunt oare, par exemple, bărbaţii care continuă să joace, eufemistic vorbind, chiar şi atunci când au, metaforic vorbind, lozul câştigător în buzunar?
Apoi, de câte ori aţi auzit un bărbat exclamând extaziat “mamăăă, ce minte are!” şi să trebuiască să-şi înghită rapid excesul de salivă? Vaaai, cum, niciodată? N-are rost să mai întreb acelaşi lucru legat de părţile anatomice care nu se evaluează după IQ. Asta e! Ne-am obişnuit ca frumuseţea unei femei să le trezească bărbaţilor “n” trăiri, instincte şi reacţii (chiar am o problemă cu ordinul de mărime), iar inteligenţa ei, doar dorinţa irepresibilă de a o pune imediat la punct, la colţ, la podea sau la… saltea. Şi nu după puterile proprii, ci tot după vulnerabilităţile femeilor, descoperite întâmplător. Sigur că mai sunt şi bărbaţii care se pierd cu firea, se bâlbâie, se înroşesc şi transpiră, dar aceştia sunt inofensivii, blajinii foarte puţin apreciaţi în ambele tabere. Şi, la urmă, salvatorii turmei (dacă aşa e zicala…), cei care admiră şi acceptă bărbăteşte provocarea.
Dar să continuăm. Cui spune un bărbat, auto-flatându-se în majoritatea cazurilor, că se dă în vânt după mintoase? Unei femei, pardon, cât p-aci inteligentă, de exemplu. Deci nu ca pe un compliment indirect, după vreo vorbă de duh, ci, pur şi simplu, ca o foarte directă invitaţie la auto-motivare. Un fel de “vezi bine, doamnă, eu am nişte exigenţe şi nişte aşteptări; dacă mă vrei, munceşte cu râvnă pentru notele de trecere!” Iar “prostuţele” (că aşa și sunt alintate) se conformează şi… una din două se mărită. Deşteptele sunt mai greu sau deloc guvernabile şi… una din două divorţează. Unde este adevărul? Tot cercetătorii, bată-i norocul pentru ce subiecte îşi mai aleg ei de studiu, au zis evrika! Inteligentele sunt prea pretenţioase şi îşi scad singurele şansele să fie fericite lângă un bărbat. Soluţia? Coborâtul ştachetei. Şi prietena mea tocmai asta se pregăteşte, să-i asculte. Bărbatul perfect e o iluzie la fel de periculoasă cum este pentru bărbaţi femeia ideală. Numai că idealul bărbaţilor e ceva mai sumar, iar ei se străduiesc, ştim bine, cât (mai) pot, să-l întregească din cât mai multe exemplare. Că, deh, nimeni nu-i perfect, dar mai ales femeile.
Şi încă ceva. Să fi ajuns inteligenţa feminină un handicap într-o relaţie, de se scriu şi cărţi cu sfaturi pentru a-l masca? De ce oare nu se pot gândi autorii, culmea, femei! la cele inteligente ca la nişte fiinţe raţionale, capabile să-şi gestioneze vieţile, şi care, dacă vor ceva, pot să şi obţină fără costuri de timp sau afective devastatoare. Care nu vor să depindă de toanele sentimentale ale bărbaţilor şi nu comit nebunii costisitoare în plan psihologic. Şi care nu-şi petrec zilele şi nopţile disecând reacţiile sau lipsa reacţiilor unor parteneri indecişi.
Citiți și Bărbații nu pot fi schimbați decât într-un singur fel: cu alții
Ca o concluzie, a mea, desigur, cred că doar bărbaţii inteligenţi le pot iubi. Şi, dacă o fi adevărat mitul androginului, că fiecare femeie îşi are pe undeva jumătatea care o împlineşte şi nu bărbatul-ac pentru cojocul ei, să-l caute cu speranţa că EL n-o fi tocmai pe cealaltă parte a globului. Şi, între timp, să nu încerce, ca prietena mea, să pară mai puţin, că n-o să-i iasă, aşa cum nu le iese nici bărbaţilor care încearcă să pară mai mult decât sunt.
Un gând bun şi pe curând.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Ziua în care am divorțat de mama
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
