În întreaga lume se celebrează, la date diferite, mamele, maternitatea, legăturile materne, influenţa mamei în societate etc. Anul acesta, americanii şi încă vreo 50 de naţii din întreaga lume (din Australia, Austria, Bahamas, Barbados, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, Croaţia, Grecia, Hong Kong, Japonia, Noua Zeelandă, Singapore, Ucraina, Vietnam şi multe altele) au sărbătorit Ziua Mamei (Mother’s Day) pe 12 mai. Cum ar veni, mama e numai una, dar ziua ei e în mai multe zile, în funcţie de locaţia pe glob. Sau, cu alte cuvinte, „Spune-mi unde te afli, ca să-ţi spun când trebuie să-i zici la mulţi ani mamei tale”.
Un mare ajutor în creşterea copiilor îl aduc acele persoane care se numesc bone, dădace, guvernante, baby-sitter sau nanny, ca să amintesc doar câteva din denumirile folosite (şi) la noi. Cu ocazia Zilei Mamei tocmai aniversată, Cindy Y. Rodriguez ridică problema recunoaşterii muncii depuse de aceste persoane plătite şi a contribuţiei aduse la creşterea copiilor şi menţinerea curăţeniei şi ordinii în case, într-un articol din HuffingtonPost.com.
Ajutorul bonelor este cu atât mai necesar în cazul mamelor care lucrează. Bonele devin tot mai necesare în economia SUA şi o parte integrantă din familiile nucleare, funcţionale pe măsură ce economia americană necesită tot mai mult ca ambii părinţi să lucreze. În mii de case din Statele Unite, bonele lucrează programe lungi în schimbul unor salarii mici, iar ceea ce le împiedică totuşi să nu renunţe este dragostea pentru copiii de care au grijă şi faptul că într-un fel, joacă rolul unui al doilea părinte – rol care poate duce la conflicte în psihicul copiilor.
Potrivit unor date de la Biroul de Statistică a Muncii din anul 2010, în familiile cu copii 58% dintre gospodării au amândoi părinţii în câmpul muncii. Redactorul Huffington Post dă exemplu unei astfel de bone care a lucrat pentru o familie americană, în care ambii părinţi muncesc. Numele ei fictiv ales pentru exemplificare este Karina. Vreme de doi ani, Karina a lucrat fără forme legale ca bonă pentru patru fetiţe (cu vârstele de 3, 5, 7 şi 11 ani) în zona Upper East Side din Manhattan, alături de o altă bonă internă pe care deja o avea de trei ani respectiva familie. Karina a venit din Mexic în Statele Unite în 2008 ca să lucreze ca bonă cu jumătate de normă, iar acum spune că nu-i vine să creadă că a rămas atât de mult cu această familie. Karina nu numai că a avut grijă de copii, dar a făcut şi menajul casei, muncind aproape 12 ore pe zi, plus o oră drumul de la şi spre casă, în Brooklyn. “Trebuia să fiu acolo la ora 8 dimineaţa şi să stau până la 7 seara, uneori chiar până la 8 seara. Nu aveam niciodată timp de stat. Şi primeam doar 130 de dolari pe zi”, declară Karina. “În plus, copiii se ataşează de tine. Şi era o dramă să văd patru fetiţe care se ceartă pe păpuşi, pe jucării… tot timpul se certau pe ceva. Era foarte solicitant din punct de vedere emoţional”.
Atunci când eşti bonă e ca şi cum ai fi părinte. “Bonele doresc să creeze legături de durată cu copiii. Ele îşi dau seama că nu vor rămâne în familie pentru totdeauna, dar doresc să fie recunoscute pentru munca grea pe care o depun”, afirmă pentru Huffington Post scriitoarea Cameron McDonald, autoarea lucrării “Mamele din umbră: bonele, dădacele part-time şi micropoliticile maternităţii” (titlul cărţii în original în limba engleză este: “Shadow Mothers: Nannies, Au Pairs and the Micropolitics of Mothering”).
McDonald, sociolog la Universitatea din Wisconsin-Madison, a intervievat 50 de bone din zona Boston, aşteptându-se ca nivelul salarial şi condiţiile de muncă să constituie principalele plângeri ale acestora. Însă şi-a dat seama, în urma realizării sondajului, că ele îşi doreau recunoaştere pentru rolul pe care îl joacă în viaţa copiilor de care au grijă. De asemenea, McDonald a intervievat 30 de mame care lucrau cu program întreg şi aveau nevoie cel mai mult de o persoană care să le ajute cu copiii.
În cartea sa, ea o descrie pe “mama din umbră” ca fiind o bonă care ia locul mamei până la 60 de ore pe săptămână, fără să pună în pericol rolul de prim părinte al mamei. Una dintre mame, îşi aminteşte McDonald, aproape şi-a părăsit slujba pentru că fiul ei în vârstă de un an o prefera pe bonă, apoi pe tată, şi abia pe locul al treiea în topul preferinţelor copilului venea mama. Mama respectivă spunea că acest lucru era de-a dreptul enervant.
Aceasta este o situaţie pe care o cunosc prea bine multe bone. “Cel mai rău este la ora de culcare, când copiii mă strigau pe mine, nu pe mama lor. M-am simţit ciudat. Îmi dădeam seama că este supărată pe mine, dar nu am greşit cu nimic”, explică bona numită de Huffington Post – Karina, care a făcut tot posibilul să-i convingă pe copii să o cheme pe mama lor la ora de culcare.
Cindy Rodriguez povesteşte că, printr-o coincidenţă, o situaţie similară a condus-o pe McDonald la documentarea cărţii sale. La vârsta de 15 ani, era bonă pentru un copil de un an şi jumătate, dar în cele din urmă a fost concediată pentru că s-a ataşat prea tare de copil. “Bebeluşul a căzut, iar mama nu a putut să-l aline, aşa că mi l-au dat mie în braţe”, povesteşte aceasta. “Nu am fost niciodată concediată oficial, dar după ce m-au dus înapoi acasă, nu am mai auzit de acea familie niciodată. Eram foarte nedumerită, nu ştiam unde am greşit”.
Potrivit Biroului de Statistică privind forţa de muncă, un raport din anul 2010 arată că din 1,2 milioane de persoane care au drept slujbă creşterea copiilor, 244.000 sunt născuţi în altă parte decât în Statele Unite. McDonald a descoperit că lucrătorii în astfel de slujbe din gospodăriile americanilor fără documente legale, ca şi cei cu jumătate de normă, sunt trataţi mai prost decât cei care au forme legale de muncă.
Aşa a fost, potrivit Huffington Post, şi experienţa Karinei. “Cred că a profitat de mine. Chiar dacă lucram peste nouă ore pe zi nu primeam niciun ban pentru ore suplimentare. În plus, dacă vroiam să stau jos şi să fac o pauză, mama copilului mă întreba: Ţi-e rău? Ceea ce, desigur, însemna că nu aveam voie să mă odihnesc”, povesteşte bona Karina.
Karina nu mai lucrează pentru acea familie; în cele din urmă, a fost eliberată din funcţie, ca să spunem aşa. “Imediat cum mi-a dat voie să plec, mi-am spus în sinea mea: Da! Sunt liberă! Libertate!, dar asta m-a şi durut, pentru că ştiam că-mi va fi dor de copii”, spune Karina.
Acum lucrează pentru două mame lesbiene din Brooklyn doar nouă ore pe zi, este plătită pentru orele suplimentare, dacă e nevoie să stea peste program, şi trebuie să aibă grijă doar de doi copii, în vârstă de 2 şi, respectiv, 6 ani, pe care este fericită să-i înveţe spaniola.
“Dacă aş fi ştiut că pot să muncesc pentru o familie atât de minunată, care mă apreciază atât de mult, mă întreabă ce mai fac şi îmi dau voie să iau câte o pauză din când în când, aş fi plecat de la cealaltă familie cu mult timp în urmă. N-am ştiut niciodată că poate fi atât de bine”, afirmă Karina.
Cuplul din Brooklyn i-a oferit Karinei şi opţiunea de a merge la sala de gimnastică, unde putea să lase copilul de 2 ani în centrul pentru copii aflat acolo.
Potrivit lui McDonald, citată de Cindy Rodriguez în Huffington Post, să fii bonă poate fi o slujbă minunată, dacă este inclus aici şi respectul. Dar aici intervin două tipuri de obstacole: societatea şi locul de muncă.
“Noi, societatea, trebuie să ne depărtăm de… tipul de familie nucleară. Trebuie să acceptăm că mai mulţi adulţi care îl iubesc pe copil constituie o parte integrantă din viaţa copilului şi că nu este nimic rău în asta. Ataşamentul manifestat pentru mai mulţi adulţi iubitori, atâta vreme cât este stabil, este ceva bun pentru sănătatea copilului. Mediile populare ne fac să credem că trebuie să fie dragostea mamei – sau nimic!”, explică McDonald.
Şi totuşi, presiunea asupra mamelor, pentru a fi atotprezente persistă încă. McDonald spune că mamele trebuie să aibe o viaţă în afara locului de muncă şi nu pot munci dacă acest factor nu există. Această tensiune duce la relaţii nesănătoase între mamele care muncesc şi bonele care au grijă de copiii lor, în lipsa lor.
Mesajul final al sociologului McDonald de la bone este: oferiţi un buchet de flori bonei de Ziua Mamei. Bona nu vă ştirbeşte cu nimic poziţia. Ea vă îmbogăţeşte viaţa. Poate fi o situaţie în care fiecare are ceva de câştigat.
Desigur, articolul din Huffington Post este documentat pe baza unei situaţii existente în Statele Unite. Situaţie destul de diferită de ceea ce se întâmplă la noi. Asemănările pot fi însă faptul că şi la noi, deşi născute în ţară, de cele mai multe ori bonele lucrează la negru, sunt fie şomere, fie pensionare (în general, pe caz de boală, sau anticipat). De asemenea, faptul că şi economia românească necesită, în cele mai multe cazuri, ca amândoi părinţii să lucreze, reprezintă una dintre asemănările cu situaţia americană.
Despre respectul şi recunoaşterea de care se bucură (sau nu) bonele, fie ele românce sau, cum se practică mai nou, filipineze, din gospodăriile româneşti, aşteptăm să realizeze sociologii un studiu dedicat.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
