La un moment dat, la facultate, am facut un curs de discriminări de gen. Eram mai tînără şi mi se părea îngrozitor că încă sexul pasămite slab nu avea drepturi egale cu sexul extraordinar de tare. Citeam statistici despre femei care nu aveau acces la funcţii de conducere, primeau pentru aceeaşi muncă salarii mai mici, etc, despre mişcări feministe şi simţeam cum creşte în mine revolta mai să dea pe afară. Aş fi ieşit în stradă ca să cer şi mai multe drepturi pentru muieri. Ce nu înţelegeam la vremea respectivă era că deja eram mai egale cu mult ca bărbaţii. (Da, ştiu că egal nu are grad de comparaţie, îl folosesc dinadins).
Fiecare drept cîştigat de femei de-a lungul istoriei ne-a sclavagizat mai tare. Nu spun că era mai bine pe vremea lui Aristotel, cînd femeia era trecută la cîini, sclavi şi alţii, nu la categoria oameni. Dar nici acum nu e bine. Doamnelor, ne-am luat ţeapă. Emanciparea femeii nu a însemnat decît adăugarea continuă de noi atribuţii, datorii şi îndatoriri. Brusc, a devenit treaba noastră cam tot ce făcea bărbatul pînă atunci, dar nimeni nu ne-a luat de pe umeri tot ce făceam înainte. Tot treaba noastră a rămas să facem şi creştem copii, să spălăm, călcăm, gătim, ţinem casa lună, copiii odihniţi, parfumaţi, cu poezia învăţată, temele făcute, cozile împletite, povestea spusă şi plimbarea făcută. Şi pe deasupra să nu mirosim a sarmale şi să umblăm ca Yeti cu părul pe picioare, despletite şi neîngrijite ca Florica de la coada vacii. Nu, Doamne apără şi păzeşte! După ce am fost la serviciu de 8-10-12 ore, unde am muncit cot la cot cu sexul supertare, am lăiat copiii, am grijit în bătătura mobilată de la Ikea, am călcat cămăşile soţului, i-am pus în faţă o cină ca la Masterchef, i-am dat o bere rece ca să se poată uita la meci sau film în condiţii optime, trebuie să fim şi sexy la culcare, cremuite, epilate, minunat mirositoare şi odihnite ca să facem faţă în continuare obligaţiilor de femeie. Pentru că ei sunt obosiţi, au fost la serviciu, au dreptul să se odihnească puţin şi apoi să îşi ia tainul de amor conjugal, după ce am dat tot noi copiii mai încet. Iar dimineaţa, doamnelor, trebuie să fim exact la fel de proaspete ca Angelina Jolie cînd se trezeşte în filme din somn, machiate gata şi spălate pe dinţi, numai bune de smotocit, dacă cumva le vine cheful. Apoi să trezim copiii, să îi pregătim pentru grădiniţă sau şcoală, să îi ducem şi să nu întîrziem la serviciu sau să apărem, Doamne fereşte, nemachiate, necoafate sau aranjate.
Nu, nu avem voie să ne plângem de toate astea sau de problemele de la serviciu, să fim cicălitoare sau ofuscate. Nici măcar să ne doară capul. Dimpotrivă. Avem dreptul să fim zîmbitoare şi calme, răvăşitor de sexy şi apetisante. Tot timpul. Şi cît mai tăcute. Asta acasă. În oraş, la cinele cu prietenii sau şeful lui, e de preferat să fim extrem de spirituale, să cităm din Nietzche şi Heidegger. Cum cine sunt ăştia, domnii ăia ale căror cărţi le citim noaptea, după ce ei au adormit satisfăcuţi, ce dacă dormim doar 4-5 ore pe noapte, doar nu o să trăim ca nişte vite inculte, numai serviciu, copii, bărbat şi cratiţă? Oricum nu ne gestionăm deloc bine timpul, suntem cam indolente, uite, ei au timp să meargă la fotbal cu băieţii de trei ori pe săptămînă, iar noi abia dacă ajungem de două ori la sală şi uneori nici atît, o să facem celulită şi colăcei, treaba noastră, să ne asumăm dacă se uită după alta care are mai multă grijă de ea!
Cam asta am obţinut prin emancipare. Eu vă zic, cred că ne-am luat ţeapă şi am ajuns uşor de tot mai egale decît ei. Ca să nu mai zic de pericolele pe termen lung la care nimeni nu s-a gîndit şi pe care nimeni nu şi le asumă cu adevărat. Copii crescuţi de bonă, vecini şi bunici, pentru că mama munceşte zile, nopţi şi weekenduri. Familii destrămate – 58% dintre căsnicii se duc de rîpă, adică mai mult de unu din două cupluri care se căsătoresc cu fast, rochie de mireasă şi lăutari şi îşi jură amor etern la bine şi la rău. Bărbaţi frustraţi că femeia cîştigă mai mult, care pleacă să fie ei ăla care vine cu leşul de mamut în spate pentru alta, care are mai multă nevoie. În plus, femeile care se axează pe carieră au şanse minime la reuşită în căsnicie, arată statisticile. Uitaţi-vă în jur. Văd o mulţime de femei singure, corporatiste sau nu, care au spre 40 dar trăiesc ca la 20 şi asta poate părea cool la prima vedere, dar toate femeile alea, după ce s-au distrat în club cu prietenii, sfîrşesc seara singure pe pernă, iar după 40 urmează 50 şi apoi 60. Mai văd o mulţime de copii care cresc fără să îşi aibă părinţii pe bune aproape. Nu judec pe nimeni. Şi eu am căzut în aceeaşi capcană. Azi simt că tare aş fi vrut să fi fost mai puţin emancipată. Să fi rămas grija femeii doar familia şi copii, ţesutul, pianul şi cărţile. Să nu fi lipsit nicio zi de lîngă copiii mei pentru că trebuia să muncesc şi să le pun pîinea pe masă. Să fi avut mai mult timp pentru mine, pentru ei, pentru sufletul nostru. Nu îmi place să fiu egală cu bărbaţii. Tind să cred că am luat ţeapă.
Petronela poate fi găsită cu totul aici.
Citiţi şi
Citiţi şi
Andropauza (menopauza masculină)
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
