Circulă pe internet o știre conform căreia fenomenul cunoscut sub denumirea de „Două Luni” va avea loc azi, la miezul nopții. Se pare că planeta Marte va fi vizibilă la fel de clar și de aceeași mărime ca satelitul natural al Pământului, Luna. Cu alte cuvinte, la noapte vom asista la un eveniment care are loc o dată la 35.000 de ani. Ultima dată când Marte s-ar fi aflat atât de aproape de Pământ ar fi fost în urmă cu 34 978 de ani, în perioada Neoliticului, când Neanderthalienii și Homo Habilis, strămoșii îndepărtați ai lui Homo Sapiens, au coexistat.
Sursa citată (Science Info) oferă și explicații „științifice” pentru acest fenomen: intersectarea orbitei eliptice a lui Jupiter cu orbita asterismului lui Marte („conjuncție eliptică circumstelară”) ceea ce îi permite Panetei Roșii să fie „proiectate” în zona LBS de atracție solară, precum un proiectil. Astfel, pe 27 iulie, la 32 de milioane de ani lumină, cu o amplitudine de -2.84 maximă pentru un arc de mărime de 3.14 secunde, planeta Marte va fi văzută pe cer la fel de mare precum Luna.
Cu toate acestea, alte surse contrazic categoric informația și vorbesc doar despre cea mai lungă eclipsă totală de Lună din acest secol care are loc astăzi. Rămâne de văzut la noapte, corect?
Citiţi şi
9 octombrie 2024 – 4 februarie 2025: Jupiter în mers retrograd în Gemeni (horoscop)
Eclipsa de Lună în Pești din 18 septembrie 2024 (horoscop)
Alinierea celor șase planete din 3 și 4 iunie 2024 – eveniment astronomic și fenomen vizual
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.